Sinele digital? Cum modelează algoritmii identitatea contemporană

Photo credit: Raluca Ciornea

A șasea ediție a festivalului Romanian Creative Week, găzduită la Iași în perioada 13-24 mai 2026, a transformat orașul, prin multitudinea și diversitatea expozițiilor și a evenimentelor, într-un spațiu al efervescenței creative.

După o serie de ediții încheiate cu succes, apreciate pentru ingeniozitatea și actualitatea de care au dat dovadă atât participanții, cât și toți cei implicați în organizarea evenimentului, ediția de anul acesta îi amintește publicului motorul de funcționare al festivalului dedicat creativității – redefinirea fermă a ceea ce înseamnă să porți o poveste.

Acum când proximitatea războiului amenință mai subtil sau mai intens conștiințele, iar inteligența artificială își extinde influența în tot mai multe arii ale vieții, arta își reclamă dreptul de a-și diversifica mijloacele de expresie pentru a surprinde din tensiunile societății contemporane. Dintre expozițiile prezentate în cadrul festivalului, cea care a atras atenția prin surprinderea anxietăților prezentului este expoziția The Self Made Between Algorithms and Flesh.

The Self Made Between Algorithms and Flesh, curatoriată de Gabriela Moldovan și semnată de patru creatori vizionari, (des)compune și (re)compune granița dintre algoritm – trup – psyche. Expoziția gravitează în jurul unei noi realități hibride, a unui nou mecanism contemporan de supraviețuire digitală, care pare să concureze, din orice punct de vedere, cu lumea palpabilă a Ființei. Ce înseamnă, așadar, să mai rămâi tu însuți într-un univers al conexiunilor imediate în care fiecare mișcare este analizată, prezisă, replicată? Artiștii reușesc să ne ofere nu doar un unic răspuns, ci un mozaic de patru perspective ancorate perfect într-un proces de (auto)conștientizare a publicului.

Tăietzel Ticălos înțelege algoritmul nu ca pe o unealtă, o extensie a Sinelui, ci ca pe o superstiție modernă – invizibilă, atotputernică și atotsuficientă, capabilă să ne ghicească pașii chiar înainte de a-i conștientiza și interioriza. Artista ne invită să privim AI-ul ca o pagină de jurnal a propriilor trăiri, în care vibrațiile tehnologiei sunt cele care ghidează scrierea caligrafică a evenimentelor din viața noastră.

Într-o cheie onirică, Cezar Mocan (re)visează o comunitate hibridă, un act de comuniune și schimb reciproc între două realități care par a se exclude reciproc din imaginarul celeilalte. În realitate, însă, trăim într-o relație de interdependență, sau cel puțin de conștientizare bidirecțională a existenței Celuilalt. La mijlocul călătoriei dintre cele două lumi, Cezar Mocan trasează conturul unui tărâm nostalgic – un loc în care natura, cultura și codul nu se mai exclud, ci se întrepătrund ca două țesături identice ale aceleiași realități.

Flavius Coman ne așază în fața oglinzii digitale și ne pune o întrebare esențială din perspectiva eticii: cât mai ești tu și cât e doar o reconstrucție fără consimțământul tău? Artistul reușește, de fapt, să faciliteze o întâlnire one to one cu noi înșine. Mai putem vorbi despre o reconstrucție artificială, nedorită? Pare că ne confruntăm cu o dorință de a fi înlocuiți sau, mai bine spus, edificați pentru a corespunde lumii de astăzi.

În lucrarea Andreei Cristina Mircea   ̶  Experiences: A Practice of Alignment   ̶  contactul strict vizual cu creația artistică este înlocuit cu experiența directă, palpabilă: o instalație care, activată prin atingerea ambelor mâini, pornește derularea proiecției unor fragmente de note, gânduri și videoclipuri în care apar momente de conexiune. Fragmentele se suprapun și se succed într-un mod care reproduce fluxul conștiinței, spațiul scenic devine așadar un mediul care întreține relația vie stabilită între cele două universuri interioare – cel al observatorului și cel al creatorului. O conexiune intimă deoarece fiecare imagine, fiecare cadru, fiecare gând proiectat rezonează în mod diferit cu spectatorul său. Într-o lume fragmentată, hiperstimulată și suprasaturată, contactul cu lucrarea Andreei Cristina Mircea reușește așadar să producă o experiență surprinzător de captivantă și profundă.

Ce mai înseamnă arta acum când trăim într-o epocă a avansului tehnologic și a inteligenței artificiale? Cu siguranță arta rămâne un refugiu în această lume, prin conectare și prezență în clipă. Expoziția își încheie misiunea într-o manieră intimă, personală. Poate că ajungem să conștientizăm câtă nevoie avem de viață și de autenticitate doar în momentul când acestea pot fi replicate. Cei patru artiști au meritul de a ne pune, dincolo de performance și imaginație, o întrebare existențială, unică pentru fiecare dintre cei care participă la scenariul propus de The Self Made Between Algorithms and Flesh.