Am toată inima cârpită de răni

• Am toată inima cârpită de răni  
• aşezat-ai pietrele  
• pe fiecare celulă
• iubirea ai transformat-o 
• într-o săgeată cu venin  
• care a stins ultima  
• picătură din soare 
• *** 
• Ard 
• pentru că 
• respir 
• nimic mai mult  
• oamenii din jur îmi poluează aerul 
• folosind cuvintele ca pe nişte țigări ecstasy 
• nimic pur 
• și fumul lor nu se înalță 
• pe nicio treaptă 
• doar au senzația că sunt la fel de înălțătoare 
• precum ale înțelepților 
• *** 
• Cuvintele, uneori, sunt pietre 
• aruncate în râu, 
• alteori sunt perlele cele mai prețioase 
• care atârnă de soare, 
• de multe ori nu ne dăm seama,
• întunecăm soarele 
• și  tulburăm râul, 
• soarele cu săgeți 
• și râul cu pietre 
• ***
• Mă dezbrac de cuvintele tale 
• sunt reci 
• prefer să mă învelesc în tăcerea mea
• tu ai râsul de viperă 
• râs ce mă încolăceşte şi-mi toarnă
• să beau ultima picătură de cafea 
• mâine nu va mai fi mâine 
• poimâine nici atât  
• tu ai râsul de viperă  
• și eu încerc să-mi pun haina de carne 
• cât mai departe de cuvinte …

foto: pixabay

Bota Lucian-Victor (n. 04.12.1986, Ocna –Mureş) a urmat cursurile Grupului Școlar Agricol „Alexandru Borza” din Aiud și este absolvent al Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii din Cluj-Napoca. Locuiește în Municipiul Aiud. În 2017 a publicat volumul de poezie “Lumea în care orbii alungă lumina” la  Editura Napoca Star  din Cluj-Napoca. Parte din poeme sunt cuprinse în diverse antologii, precum și în paginile revistelor culturale atât din țară cât și din diaspora.