Mijmeringen en kleine troost de Nicoleta Beraru – lansare de carte sâmbăta 11 februarie 2023 la Bibliotheek van Jette, Brussel

De vorbă cu Nicoleta Beraru, autor, profesor, traducător, om a două culturi ce şi-au facut albie în sufletul său.

CRISTINA POP : Dragă Nicoleta, cum te simți în postura de autor bilingv deocamdată ? Spun bilingv pentru că eşti traducătoare de română, neerlandeză şi franceză, aşadar o următoare carte în franceză nu ar fi un lucru de neînchipuit ținând cont nu neapărat de multiculturalitatea Belgiei, ci de structura ta profundă şi deschisă spre cunoaşterea culturală.

NICOLETA BERARU : Cristina, îţi mulţumesc pentru curiozitate şi mai ales pentru că ţi-ai rupt din timp pentru a te dărui proiectelor altora.
În postura de autor ce publică în două limbi, cum să fie ? Ca şi în aceea a autorului ce publică într-o singură limbă, dar cu mai multă bătaie de cap : e bun cuvântul X pentru un anume context ? Care sinonim sună mai bine ? Neerlandeza, nefiind limba mea maternă şi dificilă de felul său fiind, e mai greul de simţit, de dibuit cuvântul potrivit. Nu aş vrea să-mi apară în texte greşelile pe care le făceam ca debutant în această limbă. 😊

CRISTINA POP : Mijmeringen en kleine troost sau pe româneşte Contemplaţii şi un pic de consolare pare o carte invitație la a cunoaşte mai bine cultura română. Din prisma profesorului de limba română, care a fost viziunea inițială a acestei cărți pentru cititorii neerlandofoni?

NICOLETA BERARU: Nu m-am gândit, când am publicat cartea, la o invitaţie în sine la a cunoaşte cultura română. Cartea tratează teme universale: dragostea, pierderea de orice fel, moartea, înstrăinarea, descoperirea unei lumi noi, învăţarea unei limbi anapoda – neerlandeza… Şase din aceste panseuri, să le zicem aşa, au fost publicate în volumul meu de debut ‘Ardei iuţi. Povestiri la imperfect’. Alte patru au apărut în diverse reviste literare sau antologii – ‘Punctul zero’ a apărut în primăvara lui 2022, în culegerea de poveşti de dragoste ‘Neterminatele iubiri’. Cadrul unor poveşti e într-adevăr România. Al altora e Belgia. E imposibil să nu scriu despre România pentru că e ţara mea. Acolo am copilărit, acolo am trăit până la 17 ani în comunism. România m-a format până la un anumit punct. Şi-a pus amprenta pe mine ca om. Belgia a cizelat ce a clădit ţara mea natală. Chiar de n- aş vrea, nu ar fi posibil să nu scriu despre lucruri esenţiale din viaţa mea: copilăria şi năzbâtiile pe care le făceam, bunicii, prietenii, şcoala, … – toate acestea sunt legate de România. Îmi dau seama că, până la urmă, tu ai dreptate: cred că, fără a-mi propune, am invitat belgienii să ne cunoască mai bine. În sens invers, e şi o invitaţie făcută românilor să descopere Belgia prin ochii unui compatriot – pentru că eu, la modul general, ca orice român imigrant, am trecut prin aceleaşi experienţe.

CRISTINA POP : Limba este o barieră, dar şi o punte de legătură. Cum se situează creația ta, Nicoleta, în raport cu această afirmație ? Care este rolul limbii materne sau străine în creația autorului ?

NICOLETA BERARU : Eu, fără limba neerlandeză – grea, nu prea simpatică pentru cei care vorbesc limbi romanice – nu ştiu ce aş fi putut face în Flandra, unde e indispensabilă. Ca nou cetăţean al Belgiei, care a trebuit să înveţe această limbă, pentru că altfel nu s-ar fi descurcat, m-am luptat cu ea – care pe care – şi am dovedit-o. Dar, în final, mi-a adus multe împliniri – mai întâi, pe plan profesional, iar acum şi pe plan literar. În plus, faptul că pot vorbi cu vecinii, colegii, că pot să mă exprim când sunt entuziastă sau supărată, că pot să mă apăr, să strig, e extraordinar. Cum aş putea trăi fără să comunic? Nestăpânind limba, nu ai nici o identitate completă în ochii băştinaşilor. Nu poţi fi perceput ca ceea ce eşti tu cu adevărat. Din acest motiv, poţi trăi nişte frustrări.
Ca scriitor, e acelaşi lucru: exişti pentru cititorii unei ţări doar prin prisma limbii pe care ei o înţeleg. Indiferent ce naţionalitate ai avea, când oamenii vorbesc o limbă comună, aceasta îi apropie. Da, cum spui tu, se creează nişte punţi. Autohtonii te vor respecta pentru respectul pe care îl manifeşti vizavi de limba şi cultura lor, iar tu te vei simţi în rând cu lumea. Bine, poţi vorbi zece limbi comune. Dacă diferenţele între oameni sunt majore, dacă văd lucrurile total diferit, tot nu ajută. Dar acesta este un alt subiect. Revenind la întrebarea ta, literatura este şi a fost mereu o punte între oameni, popoare. Ca şi arta, cultura în general. Nu foarte mulţi belgieni ştiu multe despre noi, românii. Au fost ani în care noi am avut un nume prost pe aici, prin Vest. Eu am vrut să arăt prin cartea mea că şi noi suntem oameni ca toţi oamenii, cu bune şi rele. Că oamenii, în esenţă, sunt peste tot la fel, doar cultura îi şlefuieşte. Şi constat că îmi ating ţelul – cu mulţi dintre cei care mi-au citit cartea vorbesc acum altfel. Sper să nu fie wishful thinking.

CRISTINA POP : Am observat în scrierile tale că personajele sunt adesea modelate lingvistic, cultural de spațiul unde trăiesc, un lucru evident desigur, dar totodată am impresia că ai dorit să le creezi o identitate ce depăşeşte personalul şi astfel ele să devină conştiente că sunt suma influențelor locurilor, timpului, relațiilor, proceselor de conştiință, etc. şi să regăsim în fiecare personaj o unitate în diversitate.

NICOLETA BERARU : Noi toţi suntem produsul epocii, poporului, culturii în care am trăit. Nu poate fi altfel, chiar dacă în interiorul familiei, poate, intenţia e alta. Pentru că familia, la rândul ei, este şi ea un produs al aceloraşi factori : loc, epocă, cultură, ş.a.m.d. Limba ia şi ea culoarea locului, e folosită în diferite epoci, în diferite medii. Deci, în cărţile mele încerc să merg pe această linie a autenticităţii.

CRISTINA POP : Este recentul volum o sumă a diversității şi a frumuseții vieții unite sub coperta contemplației ?

NICOLETA BERARU : Dacă vorbim de personaje, de locuri, de teme – da, putem să vorbim diversitate. În ceea ce priveşte personajele, există o diversitatea de vârstă, de intenţii, de mentalitate, puţin şi de naţionalitate – români, şi belgieni – oameni care au trecut prin viaţa mea şi care m-au marcat prin ceva. I-am fotografiat şi, după ani buni, am creat un soi de album. În acest album, se mişcă, gândesc, îşi pun întrebări şi încearcă, prin poveştile lor, să creeze o complicitate cu cititorul şi să-i ofere un pic de consolare.

CRISTINA POP : Ce obstacole şi rezoluții ai întâlnit în scrierea acestui volum ?

NICOLETA BERARU: Limba în sine. Textul iniţial suna stângaci. A fost ca pe şantier : eu am ridicat casa, construţia brută – scheletul şi piatra – finisajul i-a revennit lui Jo Van Schoors. Cred că şlefuirea unui text e una din cele mai grele părţi la o carte. În cazul traducerilor – la fel. Şi această parte, şi acest merit e al lui Jo, care e flamand şi care simte mai bine cuvintele în limba sa.

CRISTINA POP : în termenii receptivității, cum vezi parcursul acestui volum spre cititorii neerlandofoni în comparație cu volumele scrise pentru publicul român ?

NICOLETA BERARU : E greu de spus. Vom vedea după lansările de carte pe care le voi avea în februarie şi martie. Sunt un no-name în literatura neerlandofonă. E greu să spargi gheaţa. Deocamdată sunt mulţumită că, fără a cunoaşte pe nimeni în lumea literară de aici, din Belgia (de altfel, ca şi în România), fără absolut nicio proptea, o editură mică, dar selectivă, m-a publicat. După părerea mea, aceasta e cea mai veridică validare a mea ca scriitor. Ce se va întâmpla mai departe e greu de prezis.

CRISTINA POP : Cred că este primul volum în neerlandeză scris de un autor român în Belgia. Cum vezi această devenire personală ? Dar la nivel comunitar ?

NICOLETA BERARU : Mă bucur, bineînţeles. În Belgia, da, sunt singurul scriitor bilingv : română-neerlandeză. În Olanda, mai este Mira Feticu, care scrie de ani buni în neerlandeză şi care a reuşit să convingă publicul neerlandofon, care e un public pretenţios, foarte critic. Acum, totul e despre cum voi evolua. Pentru că nu e deloc uşor. Dar sper ca ‘Mijmeringen en kleine troost’ să-şi găsească drumul spre inima cititorilor şi să deschidă şi alte drumuri pentru scrierile mele. Deşi nu foarte multe, feedback-urile primite din partea flamanzilor sunt încurajatoare.

Cartea Nicoletei Beraru este disponibilă pentru cumpărare la :
https://www.uitgeverijhetpunt.be/book-author/nicoleta-beraru/

Scurtă biografie :

Nicoleta Beraru (1972) este scriitoare, traducătoare și prozatoare.
S-a născut în România și locuiește în Belgia din 2003. Lucrează ca profesor și ca traducător jurat. A contribuit la subtitrarea programelor de interpretare ale televiziunii de limbă olandeză din Belgia (VRT, VTM).
A fost redactor-șef al revistei „Timpul Belgia”.
Publică în presa românească și este autoarea a două romane și a unui volum de nuvele publicate în limba română. Primul ei roman „Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite” a câştigat premiul al doilea la concursul „Cartea anului” Itaca Dublin şi a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry, Franţa.
Este, de asemenea, co-autor al mai multor antologii de nuvele.