Sculptorul

Cărbuni aprinși în şemineu, mâini unite în jurul focului aspru,

Coboară aievea în pământ. Ascut și întind bucata de bronz topit

În cămara zeului. La loc de cinste neuitarea şi însetarea de viaţă,

Pașii coborâți în întunecimea neamului se înalță și pleacă.

Un singur lucru de preț să iei cu tine, fiu al pământului, însemnul.

Călcâiele tale nu vor mai bătuci lutul în care s-au întors ai tăi.

Deasupra acoperişurilor pariziene fumul se înalță în rotocoale,

Cărbunii aprinși luminează o bucată de bronz transfigurată în pasăre.

Ograda maicii e numai tăcere şi obidă, râul e mut fără glasul de prunci,

Peștii-s acolo toți laolaltă în dansul lumii vârtej. De dincoace de lume

Făpturi fără glas în ipostază de rugăciune aşezate cuminți la loc de cinste

În ungherul de lut luminat al sculptorului priveghează ochi, buze, picioare.

Pelerinajul post-modernist. Oraşul admiră o suită de păsări la masa tăcerii lor.

Cocoțate pe lume, gata de zbor. O clipă de neatenție şi-n fâlfâitul ideii de-nalt

Vor agăța oamenii cu casele lor, posesiunile lor grele ca bronzul atârnat

De umerii lor. Capetele pline de visare vor ramâne uşoare pe piedestal.

Fotografie reprezentativă: Atelierul Brâncuşi la Centre Pompidou