Mesajul Piesei: Veritasaga – Credeam Că Știu (I)

 Heeey, Cosmin aici și astăzi aș vrea să încep un fel de serie de articole în care voi descifra mesajele variatelor cântece pe care le-am apreciat pentru structura lor textuală, figurile de stil și alte aspecte. (⁠◠⁠‿⁠◕⁠)

 Țin să vă previn că această analiză s-ar putea să nu răspândească un aer de profesionalism din cauza deficienței mele de experiență. În cazul ăsta particular, nu pot să desfac mesajul unui cântec din spectrul muzicii rap așa cum pot face cu un text liric deoarece structurile și figurile de stil sunt mult mai…ezoteric formate decât la poeziile descriptive din cauza a mai multor premise, printre care una este că pur și simplu nu s-ar potrivi cu stilul meu și al textului ce urmează să fie analizat.

 Îmi place foarte mult să ascult muzică, nu este nici măcar o pasiune; e obsesie, un stil de viață chiar, ce mi-a modelat individualitatea și manierele din multe puncte de vedere, unele sănătoase, altele având miopie sau hipermetropie. Dacă mi-ar jefui cineva rotopercutorile pentru timpane numite căști, pot decreta cu sigură certitudine că situația mea mentală s-ar șubrezi instant. Nu cunosc viață fără să mă simt îmbrățișat de ritm, fără să mă bucur de niște acorduri pe care să le simt, să le simt în suflet, ce au menirea să-mi facă distopia mai diversificată. Uneori muzica îmi mânjește sufletul cu noroi, alteori o parfumează cu apă de lavandă, depinde de artist, de instrumente, de viteza desfășurării și așa mai departe…

 Genul meu muzical preferat este rapul, rapul românesc să fiu mai specific, datorită diversității de care dă dovadă, nelăsându-se descoperită doar după puțin mers prin jurul parcului, dar nici nu trebuie să fi Amerigo Vespucci sau Francis Drake ca să te bucuri de gama variată de influențe posedată. De la horrorcore rap, unde scenarii macabre și lugubre sunt închipuite-n detaliu tăios și mai negru ca un cortegiu funerar, până la rap comercial care este conceput pentru a satisface cererea populației consumatoare de televizor sau radio și ce arată calificarea profesională de a-ți vinde sufletul. Dacă ar trebui să aleg o subspecie a acestui fenomen, aș alege rapul acela mai filosofic, mai abstract, ce face concurență acerbă cu poeziile domnului Blaga și care-ți mai trezește dintr-o necropolă de care n-aveai habar normale dileme. Dacă aș nominaliza o piesă reprezentativă pentru acest sortiment, aș alege „Credeam că știu“ de la Trupa Veritasaga.

 Veritasaga este o trupă consacrată în rapul underground autohton, fondată undeva pe la finalul anilor ’90, formula sub care a prosperat cel mai mult dincolo de ani fiind: Jhivago, Praetor, Dribbler, ulterior și DJ Sonia din 2004. Albumul lor debutant a fost lansat în 2003 în mod independent, numele lui fiind „Punct și de la capăt“ urmând apoi să apară sub simbolul casei de discuri „Hades Records“. De pe primul lor album am extras și prima piesă a acestui „sezon“ dacă aș putea să-l denumesc așa. ¯⁠\⁠_⁠(⁠ツ⁠)⁠_⁠/¯⁠

 Orchestrația instrumentalului este o versiune decupată sau „sample“ a piesei „Lux Aeterna“, fiind parte din soundtrackul filmului „Requiem For A Dream“ lansat în 2001. Samplingul este o tehnică des folosită în industria muzicală, cu precădere în hip hop, constând în preluarea unui fragment dintr-o anumită piesă și modificând-o în variate moduri ca apoi să fie folosită în altă lucrare. 

 Iar acum, ca să fiu sincer, „Lux Aeterna“ este una dintre singurele amintiri de-a dreptul arhaice pe care le mai am în vasta prăvălie întunecată a creierului meu, ce a rămas baricadată într-un colț timp de ani întregi, ce chiar și acum îmi invocă fiori de fiecare dată când o ascult. Am redescoperit-o anul trecut și mă bucur din tot sufletul că nu a rămas o hoinară, ce se lasă ghidată de constelații, la rândul lor ghidate de ea, auzind-o ocazional pe vremea când încă mai eram la grădiniță și o puneam pe mama mea să-mi construiască seturile de LEGO. Într-o mixtură cu versurile, îmi evocă un sentiment, un spirit apocaliptic, un haos organizat, de parcă Moloh trage sfori pe undeva să-mi facă felul. Atmosfera-i misterioasă, cum ar fi necesar să fie, dând un fior de nesiguranță, întrucât e împletită perfect cu titlul. Apoi, fulgerător, izbucnește Praetor denunțând începutul piesei:

„Credeam că știu…

Înc-o piesă în curând

Pe care o scriu, n-am să renunț

Am să denunț regretul,

Remușcarea, am să ard decretul,

Să opresc mișcarea,

Să-mi opresc starea de depresie,

Credeam că știu să interpretez orice impresie“

 După cum s-observă, autorul se află localizat într-un monolog adresat cu privire la scrierea și realizarea piesei, ce se vrea un denunț, un avertisment aș îndrăzni să-l numesc, unde are să-și demascheze regretul și depresia în strânsă legătură cu imposibilitatea lui de a se lupta cu o forță exterioară, în acest caz forța ce acționează împotriva lui fiind fenomenul culturii hip hop, afișată prin metonomia „mișcarea“ care se referă la „mișcarea hip hop“. Într-adevăr, această variantă este posibil să fie adevărată, premisele acestei concluzii fiind abordarea diferită a membrilor trupei cu privire la scena muzicală din acea vreme, fiind de actualitate chiar și acum și a mesajelor transmise de el prin intermediul acestei metode de exprimare, ce nu se conforma cu tendința de atunci a hip hopului, care era să se fredoneze despre subiecte de mare valoare intelectuală și culturală… dacă prin asta se înțelege că era în vogă să cânți despre comportamente cinice, imorale din domeniul vieții de periferie. De asemenea, aș putea considera faptul că Praetor avea dificultăți în a se combate cu alte impresii despre muzica rap și mesajul ei în general, bazându-se doar pe viziunea sa. 

 Din acești doi factori, pot deduce faptul că ajunsese blocat pe un ostrov, marea fiind clișeul, monotonia din hip hop, supraviețuind într-o stare de depresie, nedumerit în raport cu situația, realizând că influența sa nu este suficient de puternică pentru a modela direcția revoltei, indiferent de condiții, prezența sa fiind firavă și subtilă.

„Credeam că pot sa fac ce vreau

Credeam că scopul e secret,

Că pot sa iau înapoi ce au furat alții,

Dar mă tem…

Eul grotesc a devenit poem deodată

Și sunt banul oferit plată

Zeul unui compromis

Speranțele aproape moarte mi-s

Căci m-a rănit Artemis“

 Apoi artistul realizează poziția umilă în care se află, confesând că el credea că poate să procure înapoi ceea ce-au jefuit alții, subiectul subînțeles cel mai probabil fiind afinitatea de a livra un plin d-opulență intelectuală, nereușind însă. El se vedea protagonistul într-o distopie ierarhică, unde sistemul urlă în direcția noului val și lingușește cei deja stabiliți în vârf, două dimensiuni oscilând în operațiile propuse la fiecare tipologie, cu parametrii și factori vizibil diferențiați. De asemenea, el se prezintă condamnat al zeiței Artemis, divinitate greacă a vânătorii în principal, ulterior fiind asimilată ca zeiță a pădurilor și a fertilității, simbolul ei fiind tolba împreună cu arcul și săgețile.

 Prin această faptă autorul vrea să arate faptul că este „ucis“ de către o ființă mai vânjoasă în comparație cu el, de o putere mult mai mare față de el, un individ scufundat în conflicte de natură lăuntrică. Chiar dacă piesele din carcasa mea nu angrenează, eu aș putea interpreta motivul zeiței cu influența masivă a altor stiluri de rap ce sunt mai eficiente pentru negoț decât produsul manufacturat de Veritasaga, prin cale indirectă și „fără intenție, dar cu direcție“ umbrind această specie de muzică rap. De asemenea, acest efect nedorit asupra rapului filosofic provocat de oferta pieței ar putea să fie asemănată cu săgețile zeiței, ambele acționând de la distanță. Cum de la o spațiere mare nu poți distinge fără obscuritate anumite corpuri, nici trupele ultra populare nu se interesează de competiția de o speță mai joasă, deci ținta în ambele cazuri este oarecum victimă justificată.