Problema finalurilor fericite

V-ați întrebat vreodată de ce încă citim povești de dragoste cu final fericit sau cum de scrierile clasice sunt de actualitate?

Părerea mea este că ne scufundăm în cărți pentru a evada din singura poveste al cărei final nu-l știm sigur, propria viață. Există mii de realități pe care le poți explora, milioane de oameni, de comportamente sau experiențe la care poți fi privitor, dar uităm ceva foarte important: cărțile care se încadrează în categoria cu ,,final fericit” arată doar un strop din viața unui personaj. Acest fapt poate duce la concluzia greșită că personajele respective vor avea viața perfectă sau că fiecare dintre noi va reuși la fel de repede să-și găsească ușa spre sufletul propriu și să înțeleagă, cu adevărat, cine este și care este menirea sa.

Ca unii cititori, prefer să mă ascund în universul meu personal, aflat în unul dintre cele mai burdușite și ponosite sertare din mintea mea; știu sigur că acolo mă pot reîntoarce în orice clipă. O carte cu final perfect ne va induce întotdeauna o stare de confort, un aspect pe care toată lumea îl caută în viața reală. E frumos să ai o perioadă de visare în care îți imaginezi și crezi într-o iubire pură, oarbă, dar ce se întâmplă când trebuie să ieșim din fantezie? Nici măcar evadările în locul nostru secret nu ne mai pot salva de adevărul crud că nu vei mulțumi niciodată pe toată lumea, că oricât ai munci pentru recunoaștere, mereu va exista cineva mai bun.

Problema majoră este că natura umană își imaginează că are nevoie de ideal pe toate planurile pentru a fi cu adevărat fericită, iar soluția nu este, cu siguranță, să te închizi undeva și să folosești metoda uitării. Dimpotrivă, trebuie să fim conștienți de ce se întâmplă și să învățăm să trăim cu posibilitatea că putem greși, putem învăța și putem reuși. Mai mult, putem să ne facem existența, puțin câte puțin, demnă de propria ei carte cu acel ,, happily ever after”, romantizând părțile frumoase, atât cât este posibil și învățând ceva din fiecare parte întunecată a vieții.

Trăim să învățăm și învățam să trăim. Una dintre cele mai triste realizări pe care le poți avea la finalul vieții este că ți-ai trăit viața prin ochii celorlalți, pentru ceilalți, uitând de personajul principal, de propria persoană, care merită propriul său final fericit.