Trăiri și chipuri metafizice

Omul este cuprins  de  uimirea fundamentală în fața existenței, de îndoială și de sentimentul pierderii de sine, ca într-un fel de  cutremurare – o experiență prin care este scos din ritmul existenței banale și aruncat în vâltoarea unei căutări fără sfârșit.[1] Poate că arta  nu-i decât o  iluzie, dar e una dintre iluziile ce-și are izvorul în chiar sufletul omului. Există dincolo de fragilitatea umană o dorinţă puternică de a fi, de a trăi intens, precum şi o capacitate enormă de  intuit lumea metafizic, cosmic, global. A fi înseamnă a participa la absolut, deasupra oricărei limitări. Arta  este un tot organic, armonios, dinamic, pe de o parte, iar pe de altă parte poate fi  o lamentaţie aproape tragică, o izolare, o putere covârşitoare a timpului sau  un sentiment al unirii desăvârşite cu universul în tot ce are el mai frumos.

Trei artiste vizuale, Dana Ciubotariu, Marina Antonescu și Viorica Olariu, prin demersul lor expozițional  Chipuri metafizice (organizat de Dr. Ana Alexoaie Conachi și prezentat de Prof.univ.dr. Richard Constantinescu – director al Centrului Cultural I.I. Mironescu   împreună cu  Prof.dr. Cristina Talpan) vernisat azi,  20 ianuarie 2024, ora 12, la Centrul Cultural I.I. Mironescu al U.M.F.  Iași, au  convins publicul spectator   că doar nostalgia  poate genera  trăiri metafizice.

Marina Antonescu prin notații repezi, spontane, o curbă armonioasă, creionări autoritare sau delicate, insistente ale unui profil a transformat cea mai banală hârtie într-o minunată  operă de artă. Spre deosebire de pictură, în care primează interpretarea sensibilă a lumii înconjurătoare, desenul cuprinde și o altă dimensiune, aceea a inteligenței, a puterii de abstragere. Desenul, cu legile-i proprii de exprimare, a impus mai multă rigoare, o disciplină mai strictă a lucrului , dominantă am spune.

Grafica Marinei Antonescu pare cea mai limpede semnatură, scriere pe care ne-o lasă artista. Desenul așa cum spunea și  Herber Read, este  baza necesară oricărei critici de artă științifice, dar și cel mai bun mijloc de educare a sensibilității.

O linie trasată de graficiană,  este o forță pentru că ea exprimă pe deplin energia celei care a trasat-o. Implicând o tensiune musculară, liniile acestea sunt uneori groase, uneori  puternice, uneori abrupte,  violente dar și vulnerabile. Alteori, folosind cu precădere traseul  sinuos numit linia frumuseții, ele sunt de o mare finețe, menite să transcrie un întreg univers de sentimente. Delimitând mai ales volumul în spațiu, linia curbă, impune tensiunea egală a ductului, sugerând un echilibru armonic, spre deosebire de linia dreaptă a cărei trasare, dar și receptare, implică o încordare mentală și musculară. Intensitatea negrului pe albul hârtiei, cu funcție de valoare tonală, accentuează impresia de melancolie, de nostalgie.

Sensibilitatea cu care Marina Antonescu a conturat portretele acestor femei celebre ne apare de o factură cu totul deosebită. Care este miza reproducerii acestor fotografii cu femei celebre, ce vrea să aducă ea în prim-plan? Dorește ca spectatorul să interfereze cu neliniștile, angoasele, spaimele , dramele acestor femei fatale dincolo de masca bucuriei și frumuseții ravășitoare. Nervozitatea sau  extrema eleganță a liniilor sinuoase exprimă un ritm lent de elaborare. Trecerile delicate, nuanțate, de la lumină la umbre tind de asemenea să creeze atmosferă, o atmosferă de calm, menită să evoce, parcă, sonorități muzicale . Grația plină de măsură, înțepenirea sau liniștea, nervozitatea sau fluctuațiile bruște ale unei trăsături spun mult despre artistă, o exprimă, o caracterizează, o definesc.

Arta  Danei Ciubotariu gravitează în jurul inocenței, naivității, candorii dar și a neliniștilor și spaimelor. Copilăria este considerată una dintre cele mai importante perioade din viața unui om. Abordând tema  copilăriei în lucrările sale, artista  exprima neliniști, temeri, angoase, îndoieli sau, dimpotrivă, afecțiune, bucurie sau lipsa grijilor.

Scriitura sa vizuală este dominată de nostalgia copilăriei. Simplă și coerentă, această scriitură reușește să se articuleze în mod direct de la artistă la privitor. Formele naive și gesturile inocente impresionează prin intimitatea lor.  Dana Ciubotariu este interesată cu precădere de crearea unui mediu liber, propice imaginației. Artista încearcă să incite privitorii să caute copilul pe care l-au lăsat undeva, în urmă. Fără să fie limitată de tehnică, folosește într-un mod dinamic culorile paletei sale și face trimitere la lumi imaginare care uneori debordează de viață și energie dar uneori sugerează  sentimentul  metafizic al  tristeții.

     Ochii copiilor din lucrările Danei Ciubotariu,  sunt  topiți de melancolie și totodată sunt  sinceri și candizi. Picturile  sale se plasează undeva între liniile calme și calde si oarecum naive ale lui  Henri Rousseau prin   volumele echilibrate și cromatica discretă . În același timp, lucrările sale ne dezvăluie că strălucirea copilăriei  ne izolează și ne  protejează  de urâțenia lumii, într-un paradis din care nu trebuie să ne lăsăm izgoniti. Cromatica fină, în nuanțe, umbre, degradeuri de o subtilitate naivă, fac din pânzele și desenele expuse o experiență estetică rară.    În copilul înțelept observăm că  linia picturală capătă ceva din echilibrul și subtilitatea celei a lui Modigliani, cu trăsături stilizate, serafice, distanțate, din altă lume. Dar dincolo de acest aparent manierism se simte o tensiune între linii și culoare, între lumină și penumbre.

Viorica Olariu sugerează prin tablourile sale că timpul devorează, iar existența este o mare trecere. Ea ne invită la o meditaţie asupra marii treceri, prin ușa deschisă către necunoscut  din pictura sa. Crucea poate fi percepută ca un simbol al speranței, al iertării, al suferinței sau al rezistenței dar totodată interpretarea crucii poate fi influențată de contextul cultural, religios și personal al privitorului.  E posibil ca artista să fi utilizat  crucea   în tablourile sale pentru a provoca întrebări și a stimula dialogul despre sentimentul tristeții metafizice. Printr-o cromatică expresionistă, spectatorul este provocat să caute originalitatea, increatul,  ineditul. Poate lampa aprinsă de la geam este în așteptarea reintoarcerii la primordial, la origini, la universul mitic.

Prin expoziția Chipuri metafizice cele trei artiste ne sugerează că  tristețea  metafizică este adesea  un sentiment complex și profund, care transcende experiența umană obișnuită. Este un sentiment care ne conduce către reflexii profunde asupra existenței și sensului vieții. Tristețea metafizică poate fi descrisă ca o stare de melancolie și nostalgie  care nu este legată direct de evenimente sau circumstanțe externe. Este mai degrabă o senzație de gol interior, de neliniște existențială și de conștientizare a fragilității și efemerității vieții.
Acest sentiment poate fi provocat de întrebări filozofice profunde, cum ar fi sensul vieții, existența lui Dumnezeu, natura realității sau destinul uman. Tristețea metafizică poate apărea și în urma contemplării efemerității și trecerii timpului, precum și a inevitabilității morții.

[1]Horia Pătrașcu , Sentimentul metafizic al tristeții