Clubul de carte – The Hundred-Year-Old Man Who Climbed Out the Window and Disappeared, de Jonas Jonasson

Nu cred că am mai citit vreodată o carte cu un titlu atât de lung și care să spună pe scurt o întreagă poveste. Când am dat peste ea în librărie, mi s-a părut că sună ca un titlu de desen animat, menit să capteze curiozitatea copiilor. Nu m-am înșelat prea tare: cartea este un basm pentru adulți, o comedie absurdă și plină de neprevăzut, cu situații pe cât de comice pe atât de imprevizibile și cu personaje care par, oricum, mai puțin potrivite în poveste. Încercați să vă imaginați un episod din Tom și Jerry în care mai apare și Mister Bean, Forest Gump și Syd din Ice Age și sunteți pe aproape.
Acțiunea se petrece în Suedia și ne spune povestea lui Allan Karlsson, un bătrân de 100 de ani, care, plictisit de viața pe care o duce într-un azil de bătrâni, și deloc entuziasmat de petrecerea care i se pregătește, decide să evadeze. Așa cum spune și titlul cărții, Allan iese pe geam, încălțat doar în papuci de casă, dar hotărât să ajungă cât mai departe. Nu are însă nicio țintă precisă, deși este conștient că se va opri acolo unde i se vor termina și banii. Iar aceștia sunt atât de puțini, încât Allan are nevoie de un magnet ca să-i adune de pe fundul buzunarului. Ajuns în stația de autobuz, se întâlnește cu un hoț stresat care furase o valiză plină cu bani de la niște traficanți de droguri. Stresat, nu pentru că furase banii, ci pentru că avea nevoie urgent să meargă la baie și nu încăpea acolo cu valiză cu tot! Și cui altcuiva i-ar fi putut-o încredința pentru câteva minute, dacă nu unui moș simpatic, fragil și aparent senil? Numai că Allan se urcă în primul autobuz care oprește în stație și, după câteva calcule scurte, ajunge la concluzia că e mai bine să ia valiza cu el, decât s-o lase nesupravegheată.
Iar de aici, începe aventura. O aventură din care nu lipsesc nici răufăcătorii, care încearcă sa dea de urma banilor, dar nici poliția, care încearcă să dea de urma răufăcătorilor, a banilor, dar și de urma lui Allan, fără să știe că, de fapt, cu toții fac parte din aceeași poveste. Iar în această cursă, lui Allan i se alătură, pe rând, o sumedenie de alte personaje colorate și interesante, printre care și elefantul Sonia, cu un rol mai important decât s-ar crede în desfășurarea evenimentelor.
Ar trebui să asistăm la o cursă nebună, dar ea se desfășoară cu viteaza melcului, pentru că, nu-i așa, la ce să te aștepți de la un moș de 100 de ani? El are ritmul lui, nu se grăbește niciunde și pare că are tot timpul din lume. Cu toate acestea, el este perfect conștient de pericolele în care se află, dar reușește să fie mereu cu un pas înainte și să-i păcălească pe toți, folosindu-se de toate resursele pe care le are la îndemână. Mai puțin de bani. Am trecut bine de jumătatea cărții, iar Allan nu știa încă ce cară după el în valiză.
S-ar putea spune chiar că Allan a pornit în aventura vieții sale, deși viața lui de până atunci n-a fost deloc plictisitoare. Povestea se desfășoară alternativ între evenimentele petrecute în trecutul lui Allan și ceea ce se întâmplă după ce acesta fuge din azilul de bătrâni, iar faptul că a ajuns acolo la cei 100 de ani ai săi pare cât se poate de logic. Unde în altă parte ar putea ajunge un bătrân de 100 de ani? Dar întrebarea nu este „unde”, ci „de ce”, iar răspunsul este și el cât se poate de logic: pentru că Allan Karlsson și-a aruncat casa în aer!
Încă de foarte tânăr, Allan a învățat să construiască bombe atomice, lucru care l-a făcut interesant pentru mai marii vremurilor, de la Stalin, Churchill, Truman, până la Mao, Franco sau de Gaulle. Oameni pe care i-a cunoscut, cu care a dansat și a băut, total neimpresionat de personalitățile lor. Și, deși nu a avut niciodată vreun interes în politică sau religii, a ajuns să călătorească în toată lumea și să ia parte la cele mai importante evenimente ale secolului, în special cele care au implicat explozii. Cu un talent înnăscut de a intra în bucluc, Allan a fost mereu omul potrivit la locul nepotrivit și în cel mai prost moment posibil, dar a reușit să iasă basma curată din toate situațiile, și nu datorită inteligenței, așa cum o spune chiar el, ci datorită felului său de-a fi. Simplul fapt că i-a sugerat lui Stalin că ar arăta mult mai bine fără acea mustață ridicolă – și a ajuns să trăiască 100 de ani – spune multe despre abilitățile sale neobișnuite.
Povestea este strict menită să-ți creeze bună dispoziție și să-ți valideze simțul umorului. Deși, după ce o citești, lumea pare ceva mai acceptabilă, doar pentru că ai reușit să râzi de cât de anapoda se întâmplă uneori viața. Și așa cum spune chiar Allan: „n-ai niciun motiv să fii morocănos dacă poți să zâmbești!„
Eu zâmbesc de fiecare dată când îmi amintesc de carte, zâmbesc și acum când scriu despre ea. Și mai zâmbesc de câte ori o văd în rafturile bibliotecii, așezată cuminte și drept printre toate celelalte, și nu pentru că îmi amintesc neapărat de poveste, ci pentru că uneori îmi vine s-o scot din strânsoarea aia și s-o pun undeva la capătul șirului, în caz că Allan vrea sa fugă din nou.
Oricum ai lua-o, scrisul este o treabă serioasă. Dar eu sunt convinsă că autorul s-a distrat teribil când a scris cartea. Și cred că habar n-avea unde vrea să ajungă cu povestea lui. L-a creat pe Allan și l-a lăsat pe el să conducă ostilitățile și să împingă povestea prin tot felul de situații absurde, apărute de nicăieri, haioase și imposibile. Asta dacă nu cumva l-a creat pe Allan după chipul și asemănarea sa, caz în care s-a distrat și mai bine!
The Hundred-Year-Old Man Who Climbed Out the Window and Disappeared a fost publicată pentru prima dată în 2009, iar un an mai târziu a devenit cea mai bine vândută carte din Suedia. În 2012 a fost publicată și în Marea Britanie și SUA, reușind să fie vândută în timp record în peste 3 milioane de exemplare. Un an mai târziu a apărut și filmul cu același nume, pe care însă, nu l-am văzut. Dar nu știu dacă m-aș fi putut distra mai copios decât atunci când am citit cartea.
Spre surprinderea mea, unele librării sunt încă deschise, așa că puteți s-o căutați pe raft, dar la fel de simplu o puteți comanda online de pe Amazon sau Book Depository. Cartea este disponibilă și pe Kindle, dar și ca audiobook.
Despre autor
După o lungă carieră de jurnalist, consultant media și producător TV, Jonas Jonasson s-a decis să-și schimbe viața și să o ia de la capăt în altă parte. După ce a scris manuscrisul, a vândut tot ce avea în Suedia și s-a mutat în Lake Lugano, Elveția, un orășel aproape de granița cu Italia.
Manuscrisul a devenit nuvelă. Nuvela a devenit un adevărat fenomen în Suedia, iar la scurt timp a cucerit și restul lumii. Al naibii Allan!


Răspunsuri