Sărbătoare sau zi de doliu național?

În fiecare an, în data de 17 martie, locuitorii Insulei de smarald, și nu numai, sărbătoresc ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al Irlandei.
Băncile și instituțiile de stat sunt închise. Comercianții își împodobesc vitrinele cu trifoi și stegulețe. Crâșmarii sunt pregătiți pentru cea mai lungă zi din an și toți cei care simt și trăiesc pe ritmuri irlandeze, îmbracă straie verzi de sărbătoare și ies la paradă. Uniți în cuget, vorbesc aceeași limbă, limba lui Arthur Guinness. Spiriduși de toate vârstele împânzesc străzile. Pe trotuare, curg valuri de butoaie cu bere. E o veselie și o stare de bine în aer care nu-ți dă voie să treci nepăsător prin mulțime.
Aceasta ar fi fost cronica unei zile de martie cu adieri de primăvară înainte de pandemie.
Din păcate, e al doilea an consecutiv în care comercianții au rămas cu prăvăliile închise, crâșmarii trăiesc din amintiri, stăzile sunt goale precum erau butoaiele de bere după încheierea festivalului, tricourile verzi au căpătat culoarea Guinness-ului, iar în rest, e un aer trist ce ne-nconjoră. Poate, pentru că Sfântul Patrick a murit în 17 martie în anul 461. O fi chemarea pandemiei la un moment de reflecție.
Mândria și credința acestui popor n-a pierit, dar nici berea Guinness la doză nu are aceeași savoare.
Sărbătoare religioasă la origini, ziua Sfântului Patrick rămâne o sărbătoare a familiei și, totodată, o reafirmare a identității culturale irlandeze în lume. Astăzi, manifestările dedicate zilei naționale s-au transpus în mediul virtual în Irlanda, iar în lume, de la New York la Sydney, sunt organizate acțiuni la o scară mult mai mică.
Istoria ne spune că cea mai veche paradă în cinstea Sfântului Patrick a avut loc în St. Augustine, Florida, și că, de-a lungul anilor, New York-ul găzduia anual cea mai mare paradă din lume, cu o participare de peste 150.000 de oameni pe The Fifth Avenue, potrivit CNN.
Din 1991, în fiecare an, Congresul American a proclamat luna martie luna patrimoniului irlandez-american. Să păstrăm acest patrimoniu cu mândrie, cu credință și cu speranță.
La mulți ani, Irlanda!


Răspunsuri