Un interviu care n-a mai avut loc

Pentru că este un moment important pentru Basarabia noastră, care acum poartă titlul oficial de Republica Moldova, aș fi vrut să aduc în fața cititorilor Revistei Timpul Irlanda opinia unui reprezentant de seamă al comunității, și anume Serghei Petrovschi, președintele Moldova Vision – Comunitatea Basarabenilor din Irlanda. Părerea lui contează pentru noi, că-l știm implicat în evenimente culturale, organizate atât de basarabeni cât și de români, dar este și un militant fervent pentru uniunea națională, iar alegerile prezidențiale de duminică, 15 noiembrie, pot însemna foarte mult în realizarea acestui deziderat.

Mărturisesc că i-am trimis întrebările cu numai câteva zile înainte de acest eveniment, iar Serghei nu a reușit, din motive personale, pe care nu le discut, să dea curs invitației noastre, totuși, el este un reprezentant al comunității, dar comunitatea se poate exprima direct în acest caz, așa că fiecare basarabean din Irlanda își poate spune opiniile legate de subiectele interviului direct aici, în comentarii.

Interviu cu basarabenii din Irlanda

1. Ne cunoaștem de destul timp, de la evenimentele culturale organizate în Dublin, atât de Moldova Vision, cât și de RCI sau Itaca Organization. Spune-mi, te rog, mai multe despre organizația voastră, a basarabenilor din Irlanda. Când, cum, de cine și cu ce gânduri s-a înființat Moldova Vision?

2. Știu că tu ești un susținător fervent al unirii Basarabiei cu patria mamă, România, și ai organizat mai multe evenimente pentru acest lucru. Poți să-mi spui care este ecoul acestor acțiuni în rândul comunității basarabene din Irlanda?

3. Știu că, de curând, s-a deschis un consulat al Republicii Moldova la Dublin, totuși, majoritatea basarabenilor, care dețin și cetățenia română, preferă (sau sunt nevoiți) să meargă la consulatul României din Dublin. De ce crezi că se întâmplă acest lucru?

4. Duminică, 15 noiembrie 2020, are loc turul doi al alegerilor prezidențiale pentru Republica Moldova. Cunosc mai mulți moldoveni aici, în Dublin, și toți speră că va veni, în sfârșit, schimbarea mult așteptată. Totuși, am putut să observ și o îndoială ascunsă în spatele cuvintelor că speranța se va putea împlini chiar acum. Sunt, după câte știu, aproximativ 2 milioane de cetățeni moldoveni în diaspora. 150 000, cât s-au prezentat la vot în primul tur, nu este un număr tocmai încurajator, în ciuda faptului că, se pare, este cel mai mare de până acum. Crezi că vor merge mai mulți la vot în turul 2? Care este starea de spirit în comunitate?

5. Îmi vine greu să vorbesc despre Republica Moldova ca despre o țară diferită de România. Știm că, în 1812, Turcia nu avea niciun drept să cedeze Rusiei un teritoriu pe care nu îl deținea, Basarabia, dar, totuși, acest lucru s-a întâmplat. Este curios cum, în peste două sute de ani, această nedreptate nu s-a reparat încă. Mai curios este însă faptul că nu toți cetățenii moldoveni doresc unirea. De ce crezi tu (sau de ce cred ei) că le-ar fi lor mai bine ca Republică separată?

6. Ai doi copii minunați, iar fetița cea mare are și pasiunea scrisului. Felicitări! Cum văd copiii tăi, gândindu-se la viitor, relația cu Moldova? Dar cu România? Dar cu Irlanda?

7. În final, mulțumindu-ți totodată pentru timpul acordat, aș vrea să ne spui ce proiecte de viitor are Moldova Vision.   

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *