Imponderabila chemare a mării

Arată-mi marea, vară!

Vreau să văd cum se desfac valurile în ropote dulci,

traversând spațiul invadat de hipnotica îmbrățișare a țărmului.

Privirea cuprinde setea de tainele universului.

Se varsă temeinic pe chipul undelor răsfrânte în licăriri aprinse de reflecții.

E suficient să privesc în adâncuri,

pentru a simți viața apei.

Se apropie, se îndepărtează,

se curbează pe scoica sidefie a pământului.

Arată-mi marea, vară!

Din glas, îi zăresc zbuciumul și limpezimea, din privire,

îi adun frumusețea ce mișcă între gleznele nisipului lunecările magiei.

Vreau să o simt aproape, caldă,

să mă scald în beatitudinea plutirii în neant,

legănată de imponderabile cuprinderi,

ca o sirenă care își recunoaște lumea în care există! (9.07.2021-Iulia Dragomir)