150 de ani de TIMPUL – un concurs de debut pentru noile voci ale literaturii

Mult stimați debutanți,
Vă reamintim că înscrierile la concursul de debut „E TIMPUL pentru manuscrisul tău”, ediția a II-a, sunt în plină desfășurare. Ediția din acest an, lansată la 15 martie 2026, odată cu aniversarea a 150 de ani de la fondarea revistei TIMPUL, nu își propune doar să premieze, ci să deschidă un drum. Este, înainte de toate, o invitație: aceea de a intra, cu propriul text, într-o tradiție care nu se transmite prin nume, ci prin valoare. Inițiativa este realizată în parteneriat cu Editura Revistei TIMPUL și Asociația Oamenii TIMPULUI.
Concursul propune trei secțiuni – versuri, proză și bandă desenată / carte pentru copii – și se desfășoară în perioada 15 martie – 25 mai 2026. Sunt eligibili autorii care nu au debutat editorial în volum, chiar dacă au publicat anterior în antologii sau volume colective. Organizatorii subliniază că nu sunt acceptate manuscrisele celor care au deja un debut individual, indiferent de genul literar.
Un element esențial al competiției este anonimatul. Manuscrisele trebuie trimise fără nume sau alte date de identificare, fie prin e-mail, fie în format fizic, pe suport digital. Participanții trebuie să folosească adrese de e-mail neutre, iar includerea oricăror informații care ar putea dezvălui identitatea duce la descalificare. Singura excepție este numărul de telefon, necesar pentru contact.
În ceea ce privește cerințele tehnice, textele trebuie redactate cu diacritice și cu respectarea formatelor indicate. Pentru versuri și proză se acceptă documente Word sau PDF, iar pentru banda desenată și cărțile pentru copii – formatul PDF. Dimensiunile manuscriselor sunt clar stabilite, pentru a asigura un proces de evaluare coerent și echitabil.
Manuscrisele se trimit pe e-mail, la adresa revistatimpul01@gmail.com, cu subiectul „Concurs de debut TIMPUL 2026”.
Se pot expedia și în format fizic, pe stick USB sau hard disk (HDD), la adresa: Iași, Str. Pantel, nr. 2, 700326.
Persoană de contact: Ana-Maria Roșca – 0727 145 801.
Confirmarea primirii manuscriselor se face în maximum 48 de ore pentru cele trimise electronic și prin SMS, pentru cele expediate fizic. Câștigătorii vor fi anunțați în septembrie 2026, atât pe canalele oficiale ale revistei, cât și prin contact direct.
Marele premiu constă în publicarea manuscrisului la Editura Revistei TIMPUL. În plus, organizatorii oferă premii speciale, care includ publicarea în revista TIMPUL și în TIMPUL Debut.
Prin această inițiativă, revista continuă să susțină debutul literar și să ofere un cadru profesionist de evaluare pentru autorii aflați la început de drum – o oportunitate concretă de afirmare într-un context cultural solid.
Publicat în ActualitateRecomandat0 recomandări

[…] 150 de ani de TIMPUL – un concurs de debut pentru noile voci ale literaturii […]
Sărut mâna! Pe ce adresă de mail pot fi trimise manuscrisele?
Pe ce adresa se trimit textele ?