
Ce rămâne după JOC DE COPIL !
Nu toate cărțile se termină odată cu ultima pagină, unele rămân și lucrează în tine, în liniște. Am fost la lansarea

Nu toate cărțile se termină odată cu ultima pagină, unele rămân și lucrează în tine, în liniște. Am fost la lansarea

Uneori, lucrurile mari se nasc dintr-o întâmplare măruntă. Un aparat uitat într-un sertar, o curiozitate amânată, un gest făcut fără planuri. Așa a început totul

Anisia Iacob este doctorand al University of Kent și al King’s College London. Anul trecut a obținut o bursă de cercetare în cadrul programului interdisciplinar

“Toamna, atunci când melancolia și tristețea par a pune stăpânire peste toate, găsesc forme de bucurie stranii chiar în miezul acestei aparente prăbușiri a vieții

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV)* din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, centru deschis în 2023 printr-un proiect

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV)* din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, singurul centru de orientare în cariera

Pînzari Loredana Violeta (foto) are 22 de ani și este absolventă a specializării Asistență Socială din cadrul Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale, Universitatea

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV)* din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava își asumă misiunea printre altele de

La Iași, în spațiul cald al Casei de Cultură „Mihai Ursachi”, un cadru care a susținut organic fuziunea dintre

*O serie de interviuri dedicată tinerilor care activează în domeniul cultural românesc, cu rol în formarea și mai tinerelor generații și în modelarea societății viitorului.

*O serie de interviuri dedicată tinerilor care activează în domeniul cultural românesc, cu rol în formarea și mai tinerelor generații și în modelarea societății viitorului.

*O serie de interviuri dedicată tinerilor care activează în domeniul cultural românesc, cu rol în formarea și mai tinerelor generații și în modelarea societății viitorului.

Încep cu bucurie o serie de interviuri dedicată tinerilor care activează în domeniul cultural românesc și care cu siguranță vor avea un rol important, poate

Ioana Bejenaru are 26 de ani și este doctorandă în anul III la Școala Doctorală de Geostiințe din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

În perioada 5 decembrie 2024 – 19 ianuarie 2025, Muzeul Literaturii „Nicolae Gane” din Iași găzduiește expoziția de

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător (COACH-USV) are ca misiune promovarea științei în rândul tinerilor din Regiunea N-E a României și

Am deosebita plăcere să discut cu o personalitate remarcabilă, doamna Andreea Marin și vă invit să-i descoperiți povestea de viață în interviul următor. Maria Diana

În peisajul vibrat al pieței contemporane de artă valorile comerciale și succesul în artă ale artiștilor nu este doar o demonstrație de recunoaștere artistică, ci

Regizorul Mihai Mihăescu lansa anul trecut, împreună cu echipa de producție, un nou scurtmetraj, care înregistrează tot mai multe rezultate pozitive în cadrul unor festivaluri

Constantin Tofan este un reputat artist plastic, cu o creație artistică impresionantă, validată de multitudinea expozițiilor personale, precum și de participările la manifestările artistico-plastice de

Am urmărit unele interviuri de ale tale și m-au frapat câteva scene, câteva răspunsuri. Mi s-a părut una foarte interesantă: spuneai de noaptea de la

INTRO Răsfoind minunatul album pe care l-am primit de la artistul Eugen Petri, mi-au atras atenţia două sculpturi care, în viziunea mea, ar reprezenta cele

Ivona Aramă, artist vizual, expert în artă, fost muzeograf la Muzeul de Artă din Iași (șef departament), a pus în valoare, printr-o activitate de cercetare

Sculptorul Mircea Ștefănescu este absolvent al Academiei de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte plastice, decorative și design, a cărui carieră artistică s-a
Te rog să confirmi că dorești să blochezi acest membru.
You will no longer be able to:
Please note: This action will also remove this member from your connections and send a report to the site admin. Please allow a few minutes for this process to complete.


Acest website folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe website-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile website-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.