Amintiri

când privești ploaia prin fereastra biroului de la facultate

și amintiri tulbură, pic-pic, matolitul suflet,

cercuri-cercuri îi fac suprafața. când demodate

harpii își desfac iar aripile nevăzute și se zbate

în carne un zbor mai adânc decât carnea. când, crăpate

de febră, buzele sufletești expiră un prelung răsuflet.

când ploaia a stat și vodca-i amintire,

ca tata, legat de vodcă și el ca de-o cătușă

arătându-i mereu, cu aceeași nesimțire

ca și mie, că a fi vancu e ocnă. cine să admire

arta cu care, la fiecare beție, cu subțire

ironie, vodca se face o și mai remușcătoare cătușă.

când s-a spânzurat, până au venit ăia de la smurd

i-am făcut respirație artificială – ultimul aer ieșea din plămâni gâfâit

și viața plutea în jur și moartea plutea în jur și cumva absurd

am gândit că mai respiră. îmi venea să zburd

și aerul lui era aerul meu și eu n-am murit încă, și surd

am auzit paramedicii zicând: e mort. amintirile te fac fericit.

Din antologia „Cantosuri domestice”, Poeme alese, Editura Cartier, 2016.

sursă foto: Facebook/Radu Vancu