Emil Brumaru – poezii recitate de Emil Coșeru 4
Scrisoare
Noi ne‑am iubit şi ne iubim şi‑acum
Chiar dacă ni se pare că‑i o ceartă,
Sufletul tău sufletul meu mi‑l iartă
Şi uneori ne‑oprim uimiţi din drum
Şi ne întoarcem la cuvinte vechi
Ce mi le‑ai spus sau ţi le‑am zis eu ţie.
Ţii minte noaptea‑n care se surpau perechi
De stele şi le numărai pîn’ la o mie,
Sau vuietul acelor străzi pustii
Pe care vîjîia cumplit destinul
Nostru de singuratici oameni vii
Ce‑şi îndulceau cu sărutările lor chinul?
***
Crede în dragoste !
Nu rupe tu firul de iarbă,
Lasă‑l să crească, roua să‑l fiarbă
În apa ei clară din zori.
Crede în dragoste ! Nu uita c‑o să mori
Curînd, prea curînd !
Crede în dragoste ca într‑o carte citită încet, rînd cu rînd…
Răspunsuri