Pe 7 iunie 2022 la ora, 10,00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași încheie ediția a V-a a proiectului: Dacă nu poți veni la bibliotecă, vine biblioteca la tine! (Lectura Intergenerațională Terapeutică) cu activitatea: Lectura unește! Pledoarie vie pentru carte.
Invităm partenerii, beneficiarii și voluntarii proiectului împreună cu toți copiii și elevii la Filiala „Ion Creangă” (Casa Sindicatelor) ca să contribuim la derularea ultimei întâlniri din acest an școlar și să facem o pledoarie prin cuvintele-cheie: lectură, carte, cunoaștere și socializare.
Evenimentul presupune un spectacol dedicat lecturii în mijlocul cărților din bibliotecă, cu prezența elevilor, copiilor, profesorilor, pedagogilor și coordonatorilor care au participat la activitățile acestui proiect pe parcursul anului școlar ce se încheie în scurt timp. Să ne facem destăinuiri privind cartea cea mai frumoasă sufletului și cea mai dragă fiecăruia dintre voluntarii și copiii prezenți, tot ce am învățat la școală și prin bibliotecă să transpunem pe „scena cărților” cu momente de muzică, poezie, teatru și pasaje din lectura preferată deci, toate aspectele educației non-formale prin învățare activă.
Proiectul este o inițiativă a Bibliotecii Județene și își propune să conducă la conștientizarea, îmbunătățirea și împuternicirea societății ieșene (prin voluntarii implicați și beneficiarii proiectului vizați) la întărirea gradului de coeziune socială intergenerațională prin promovarea cărții și a lecturii și s-a implementat în perioada noiembrie 2021 – iunie 2022. Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială a Protecției Copilului (DGASPC) Iași, Asociația Club Kiwanis Iași Team, Asociația ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces) Iași, Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Iași, Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu” Iași și Școala Gimnazială Specială Pașcani.


