Prof. Sorin Alexandrescu consideră că Brâncuși a constituit, alături de italianul Giacometti, rusul Zadkine, ucraineanul Archipenko și alții artiști, născuți în tradiții naționale foarte diferite, ceea ce se poate numi o avangardă, nu franceză, ci parizian-internațională, în arta europeană din prima jumătate a secolului al XX-lea. Diverse opere ale acestora, dar mai ales ale lui Constantin Brâncuși, vor fi discutate drept forme ale sublimului în artă, pornind de la filosofi și esteticieni precum Longin și Kant, dar mai ales de la Lyotard.
Discipol al lui Tudor Vianu, Sorin Alexandrescu este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea din București. Lector la Catedra de literatură universală a Facultății de Litere, a fost numit în 1969 lector la Universitatea din Amsterdam. În 1980 a devenit profesor de studii românești și semiotică la aceeași universitate. A fondat la Amsterdam Asociația internațională de studii românești și „International Journal of Romanian Studies“ (1976). În realizarea studiilor de semiotică a colaborat cu A. J. Greimas, la Paris, și a înființat Asociația olandeză de semiotică. După 1989 a fost numit consilier în probleme culturale și de educație al președintelui Emil Constantinescu. În 2001, constituie, împreună cu Dan Grigorescu, Laura Mesina și alții, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI). Prin cele mai cunoscute studii ale sale se numără: William Faulkner (1969), Paradoxul român (1998), Identitate în ruptură (2000), Mircea Eliade, dinspre Portugalia (2006) și Lumea incertă a cotidianului (2021); Logique du personnage, publicat la Paris în 1973, și Richard Rorty, publicat în Olanda în 1995.
A fost decorat de regina Olandei (2002) și de regele Mihai I al României (2017).
