Expoziția ,,Cochetării. Urme ale eleganței de odinioară”
Muzeul Municipal ,,Regina Maria” din Iași organizează, la Galeriile ,,Dumitru I. Grumăzescu”, în colaborare cu Universitatea Națională de Arte București, Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Mellaʼs Hat Atelier, expoziția ,,Cochetării. Urme ale eleganței de odinioară”, un eveniment cultural ce își propune să readucă în atenția publicului vizitator simbolurile rafinamentului și ale eleganței specifice primelor două decenii ale veacului al XX-lea.
Ținutele autentice, din colecția Adina Nanu, pălăriile din colecția Mihaela Iacob, piesele de artă decorativă din colecția Muzeului Municipal ,,Regina Maria” Iași, toate reprezintă mărturiile idealului de frumusețe al începutului de secol XX, care este situat acum într-o binemeritată lumină, pe strada Lăpușneanu, într-o veche zonă de promenadă a Iașului.

Expoziția „Gheorghe I. Anghel pictură, obiect”
Gheorghe I. Anghel, născut în 1938 la Cluj, a debutat ca pictor abia în 1964, în același an absolvind și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București pe care l-a urmat după îndrumările conturate de Lola Schmeier Roth în copilărie. Înainte de a îmbrățișa pictura și arta, într-un mod profund, acesta fusese câțiva ani navigator, fiind și absolvent al Școlii Militare de Marină, iar legătura sa cu marea poate fi observată și în lucrările sale, care se îmbină subtil cu mesaje biblice. Unele lucrări leagă poveștile mitologice ale Greciei, tărâmuri dragi artistului, cu pasiunea sa pentru arheologie și vestigiile cetăților antice. Aceste raportări la frumusețea clasicismului sunt aduse prin lucrările artistului în contemporaneitate printr-o formă „sinceră”, așa cum consideră Gheorghe I. Anghel că ar trebui să se exprime orice artist. Totodată translarea „clasicismului în contemporaneitate” poate fi regăsită și în tematica feminină constantă în lucrările artistului.
Expoziția „Tițian. Ecce Homo”
Muzeul Municipal „Regina Maria” pregătește, alături de Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, cu care ne leagă deja un frumos parteneriat, un nou eveniment cultural de interes național și internațional: expoziția „Tițian. Ecce Homo”, în perioada 10 mai – 5 iunie 2024, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Municipiului Iași
Mai multe informații despre spectacole aflați accesând https://muzeulmunicipalreginamariaiasi.ro/ și paginile de facebook Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași, Galeriile de Artă ale Municipiului Iași ,,Dan Hatmanu”, Galeriile „Dumitru I. Grumăzescu”.


