Încarc Evenimente

« All Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.
nov. 1

Muzeul Național al Literaturii Române București – Evenimentele lunii noiembrie 2023

1 noiembrie 2023 - 30 noiembrie 2023

Expoziția de bijuterie contemporană „Artă în portelan”

Muzeul Național al Literaturii Române organizează, la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr. 8, în perioada 1 – 26 noiembrie 2023, expoziția de bijuterie contemporană “ Artă în portelan”, a artistei Maria Paltin.
Expoziția, care va fi deschisă miercuri, 1 noiembrie 2023, ora 18.30, va prezenta creații unicat ale artistei din colecțiile „Din natură”, „Dignity” si “The Flow”.
Ar putea fi o imagine cu text care spune „Nicolae Crețulescu 8 Muzeul Național al Literaturii Române Artă în porțelan MARIA PALTIN EXPOZIȚIE DE BIJUTERIE CONTEMPORANĂ 1- 26 noiembrie 2023 marți duminică 10:00-18:00 Primăria Capitalei”

„Dia de Muertos”

Muzeul Național al Literaturii Române din București, cu sprijinul deosebit al Ambasadei Mexicului în România și în parteneriat cu UNArte, vă invită joi, 2 noiembrie 2023, ora 18.30, la sediul din strada Nicolae Crețulescu 8, la un eveniment aparte, care aduce în prim-plan o sărbătoare foarte importantă în Mexic: Dia de Muertos.
An de an, fiecare locuitor al Mexicului își îndeplinește datoria față de cei plecați ridicând în propria casă, în spații special amenajate în aer liber, în biblioteci și muzee, un altar care cuprinde cempoalxóchitl (floarea galbenă, asemănătoare crizantemelor, ce reprezintă lumina), lumânările, copalul (corespondentul tămâiei la români), sare, apă, legume, fructe, ofranda de mâncare gătită, pan de muertos (pâinea mortului), imagini religioase, calaveras (celebrele cranii sculptate din zahăr, purtând numele răposaților), precum și fotografia celor cărora le este dedică altarul.
Anul acesta, studenții de la UNArte – Miruna Alexa, Iuliana Dobre, Antonia Iconareasa, Teodora Sucia și Alexandra Țecu – sunt autoarele structurii și conceptului altarului, un aspect inedit în tradiția organizării evenimentului la MNLR. Coordonator UNARTE-Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentul Arte Textile și Design Textil, București: Conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu
Altarul va putea fi vizitat de joi, 2 noiembrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023, în intervalul 10.00 – 18.00.
Ar putea fi o imagine cu text care spune „Ambasada Mexicului în România și Muzeul Național al Literaturii Române MÉXICO Altar Dia de Muertos Joi, 2 noiembrie 2023 ora 18.30 Sediul MNLR strada Nicolae CreÈul escu 8 INTRARE LIBERĂ”

Atelierul de traduceri „Traducător pentru o zi”

Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, de la ora 11.00, ARTLIT-Asociația Română a Traducătorilor Literari împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din București vă invită la atelierul de traduceri Traducător pentru o zi, susținut de scriitoarea și traducătoarea Lavinia Braniște.
A doua ediție a atelierului va fi găzduită în mansarda sediului MNLR din Strada Nicolae Crețulescu numărul 8 și îi așteaptă pe traducătorii începători, pe cei profesioniști sau pur și simplu pe cei curioși să încerce (sau să asiste) transpunerea câtorva rânduri, idei, subtilități și stări în limba română.
Lavinia Braniște propune participanților un scurt fragment în limba engleză din cea mai recentă traducere pe care o semnează: „Journeys in the Wild”, de Gavin Thurston, care va apărea la editura Pilot Books. Lavinia explică particularitatea acestui text și de ce l-a ales ca punct de plecare pentru o discuție: „Sunt aventurile unui cameraman în sălbăticie, plină de gâze fără nume în limba română, dar nu numai.“
Ce e, deci, de făcut?
Cei doritori să participe sunt rugați să trimită un e-mail la adresa artlit@artlit.ro.
Vă așteptăm!

Lavinia Braniște este autoarea romanelor „Mă găsești când vrei“ (Polirom, 2021), „Sonia ridică mâna“ (2019) și „Interior zero“ (2016), acesta din urmă tradus în germană, polonă și spaniolă și adaptat pentru scenă în România (Centrul Replika) și Germania (Freies Werkstatt Theater Köln). Lavinia a scris texte pentru două spectacole de teatru, „Visând glasuri“ (r. Nicoleta Lefter) și „Exeunt“ (r. Bobi Pricop), și pentru cel mai recent film regizat de Vlad Petri, „Între revoluții“, premiat anul acesta în secțiunea Forum de la Berlinale cu premiul FIPRESCI.
Lavinia a studiat Litere la Cluj-Napoca și are un masterat în traducerea textului literar la Universitatea București. A tradus peste 40 de cărți din engleză, franceză sau spaniolă, mare parte din traduceri fiind literatură pentru copii. Din tradus a venit și scrisul pentru copii – din 2016 a început să publice și cărți pentru cei mici: în seria „Rostogol“ de la Editura Arthur a apărut recent volumul 5. Alte titluri: „Cofetăria“, „Melcușorul“, „Evadarea lui Moș Columb“, „Laboratorul ghiduș al lui Chițibuș“, „Sora lui Colăcel“, „Anatol și Greogor la aeroport“, „Duminică și alte povestiri cu Iosifel“ etc.
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Spectacolul-lectură „50 de secunde”

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită miercuri, 15 noiembrie 2023, ora 18.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la spectacolul-lectură 50 de secunde de Daniel Oltean.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Mai multe informații despre evenimente aflați accesând http://www.mnlr.ro/ și pagina de facebook a Muzeului Național al Literaturii Române București.

Detalii

Începe:
1 noiembrie 2023
Se termină:
30 noiembrie 2023
Eveniment Category:
Etichete Eveniment:
,

Loc de desfășurare

Muzeul Naţional al Literaturii Române București

Organizator

Muzeul Naţional al Literaturii Române București