Încarc Evenimente

« All Evenimente

oct. 1

Muzeul Național al Literaturii Române București – Evenimentele lunii octombrie 2026

octombrie 1 - octombrie 31

Evenimentul literar bilingv „Două surori în dialog”

Născute în Dobrogea, dar urmând parcursuri profesionale diferite, Mariana Carmen Dunaev și Cătălina Florina Florescu se întâlnesc într-un dialog despre literatură, memorie, identitate și experiența scrisului, având ca punct de plecare legătura de familie și pasiunea comună pentru cuvânt.
Cătălina Florina Florescu este absolventă a Facultății de Litere a Universității din București și și-a continuat studiile în Statele Unite, unde a obținut doctoratul la Purdue University, cu specializare în literatură comparată și medicina umanistă. Predă literatură și cinematografie la Pace University din New York și la Stevens Institute of Technology din Hoboken. Este autoarea a numeroase volume publicate în limba română și în limba engleză, între care lucrări de dramaturgie și studii dedicate teatrului contemporan, identității și intersecționalității.
Mariana Carmen Dunaev este absolventă a Facultății de Litere a Universității din București. Predă limba și literatura română și limba franceză la Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti” din Constanța și este doctor în filologie al Universității din București. Cercetarea sa doctorală, dedicată operei lui Ionel Teodoreanu, a fost publicată recent într-o ediție revizuită.
Evenimentul propune o întâlnire între două autoare, două cărți și două spații culturale, într-un dialog bilingv despre scris, lectură și experiența literară, moderat de invitații serii.
Intrarea este liberă.

Expoziția internațională „Disclosures”

Muzeul Național al Literaturii Române organizează, în perioada 04 – 15 august a.c., expoziția de grup Disclosures, un amplu proiect curatorial realizat de Diana Roman, Mihaela Pascu, Ioana Căpraru și Bernadett Simon, care va transforma toate sălile expoziționale ale muzeului într-un traseu dedicat dialogului dintre artiști, lucrări și public.
Nu orice lucru care devine vizibil se și dezvăluie. Vizibilitatea aparține suprafeței; dezvăluirea este experiența unei întâlniri. Ea se produce atunci când între artist, lucrare și privitor se deschide un spațiu al atenției, în care sensul se revelează treptat. Disclosures explorează tocmai posibilitatea acestei întâlniri: între artist și lucrare, între imagine și privitor, între ceea ce se arată și ceea ce rămâne deschis interpretării.
Selecția artiștilor urmărește constituirea unei comunități de sensibilități, renunțând la ideea ilustrării unei teme comune. Fiecare lucrare își construiește propria formă de dezvăluire, oferind privitorului acces la un univers care nu se lasă niciodată pe deplin epuizat. Proiectul pune în discuție însăși condiția privirii. În fond, Disclosures deplasează atenția asupra privirii înseși: felul în care vedem devine la fel de important ca ceea ce ni se arată. În acest sens, expoziția poate fi înțeleasă ca un exercițiu de ecologie a privirii, suspendând reflexul consumului vizual și cultivând o apropiere lentă, în care sensul se naște din experiența directă, nu din explicații.
A privi o creație artistică înseamnă mai mult decât a o identifica; presupune să-i acorzi timp, să-i accepți rezistența, ritmul propriu și dreptul de a nu se oferi integral din prima clipă (sau poate niciodată). O lucrare bună nu își epuizează sensul în prima întâlnire cu privitorul, ci îl păstrează deschis, chemând la un dialog continuu. Prin această „bunătate” a imaginii înțelegem capacitatea operei de a genera o experiență vizuală autentică, dincolo de orice interpretare unilaterală și conotație morală.
În acest context, formula curatorială extinsă creează condițiile unei relații autentice între opere și public. Expoziția Disclosures invită la redescoperirea privirii ca exercițiu de atenție, responsabilitate și deschidere. Adevărata dezvăluire nu înseamnă epuizarea sensului, ci disponibilitatea de a rămâne permanent în dialog cu misterul.

Expoziția „MIRCIA DUMITRESCU׀AUTOPORTRET 85”

Expoziția reunește lucrări de gravură, sculptură, desen, pictură și carte bibliofilă (unele dintre acestea fiind expuse în premieră), invitând publicul la o experiență vizuală inedită, spectaculoasă, monumentală prin viziune și construcție, cu o expresivitate artistică impresionantă.
Vernisajul va avea loc vineri, 3 iulie 2026, ora 18.00. Vor lua cuvântul, alături de artist: acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, și ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București.
Mircia Dumitrescu este grafician, pictor și sculptor, doctor în Arte Vizuale, profesor universitar, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și membru titular al Academiei Române.
Cunoscut drept unul dintre cei mai importanți graficieni români, a realizat sute de ilustrații pentru autori precum Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Panait Istrati, François Villon. A câștigat de două ori consecutiv marele premiu pentru ilustrație de carte la Târgul Internațional al Cărții de la Leipzig. A colaborat cu Academia Română la proiectul de facsimilare a manuscriselor eminesciene, propunând o formulă inovatoare de tipărire. Este distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler (2003) și Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer (2009), Ordinul Național „Steaua României‟ în grad de Cavaler oferit de Președintele României (2022). Doctor Honoris Causa al Universității de Arte „George Enescu‟ din Iași (2015) și al Universității „Ovidius“ din Constanța (2017). A obținut numeroase premii, printre care Premiul Academiei Române, Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România și Premiul „Constantin Brâncuși‟ pentru întreaga activitate artistică.
„Mircia Dumitrescu ne oferă spectacolul unui om care intră în senectute cu o forță, cu o amploare a unui geniu neașteptat pentru el și pentru noi toți. Acest artist are o anumită spaimă de deschidere, de etalare, care e o spaimă de el însuși, de fapt. Or, în cele din urmă, Mircia Dumitrescu s-a învins pe sine însuși și ne prezintă spectacolul splendid al unei mari personalități, de care noi, scriitorii, suntem mândri.” (Acad. Nicolae Breban)
„În afară de marele lui talent, puternicul lui talent și foarte susținutul lui talent de grafician și de om de creație, în fața mea Mircia Dumitrescu mai are două atuuri extraordinare. În primul rând el este cel care a creat, aș putea spune, fenomenul Eminescu. Publicarea în manuscris-facsimil al lui Eminescu nu este creația mea, este în primul rând creația lui.” – mărturisea regretatul acad. Eugen Simion
„Mircia Dumitrescu a venit …, cu forța extraordinară pe care o vedeți în marile lui xilografii, cu candoare, cu suavitate și cu o severitate în același timp” – declara regretatul acad. Răzvan Thedorescu, critic și istoric de artă
„Intuitiv, m-am îndreptat către un expresionism înrudit cu manierismul, spre o metaforă în căutarea unor imagini în care se pot descifra semnele absolutului. Ne plasăm în mod firesc în ariergarda avangardei. Înțelegem că prezentul este atât al tradiției trecutului identitar, de care suntem atașați și care ne-a zidit ființa, cât și al moștenirilor universale. Ideile enunțate rezonează cu îndrumarea și gândurile profesorilor și mentorilor mei de la care am învățat să nu mă așez în sfera unor experiențe care nu îmi aparțin.” (Mircia Dumitrescu)
Ar putea fi o imagine cu text care spune „Expoziție de gravură desen pictură sculptură carte bibliofilă iulie- august 2026 Vernisajul να avea loc vineri, 3 iulie 2026, ora 18.00 Vor Ha cuvântul, alături de artist: Acad. Marius Andruh, președintele Academiei Románe ÍPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București MIRCIA DUMITRESCU autoportret PORURERIMEDA ご選 Muzcul Național al Litcraturii Românc Nicolae Crețulescu 8 AOCUNIS ኑችን ွ BÃRTE. Ф! โ Ratimas FAMILIA FICTIUNEA ACF TIMPEL”

Detalii

Începe:
octombrie 1
Se termină:
octombrie 31