Expoziția „CADRE 2”

Expoziția de sculptură „Feminin Efemer”
Lector universitar la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte de la București, Reka Csapo Dup ne invită să descoperim și să medităm dincolo de aspectele estetice, asupra relației dintre sine și ceilalți prin reprezentarea madonelor sale, care sunt plasate într-un context non-teologic, cu trimiteri la zeitățile precreștine, la simboluri și tipare de ale fertilității.

Expoziția „Religie, Medicină, Știință, Artă”
În dinamicul context cultural contemporan, conjuncția dintre religie, medicină, știință și artă reprezintă un excelent cadru al dialogului intercultural, expunând idei complexe și potențiale soluții la problemele lumii actuale. Dintre acestea, arta vizuală, prin toate domeniile, genurile și formele sale de manifestare, a constituit încă din cele mai îndepărtate timpuri un mediu generos de manifestare a căutărilor și trăirilor interioare ale artiștilor, asumându-și adesea rolul pacificator al unui numitor comun sau al unui necesar mediu de întâlnire constructivă a ideilor, ce a oferit numeroase exemple ale unor creații artistice de înaltă calitate culturală, artistică și estetică.



