Legenda Adjectivului

A fost cândva un mic trib prietenos, care se îndeletnicea cu vânatul animalelor. Se știe că, pe vremea ceea, oamenii mai mult se înțelegeau prin semne decât prin cuvinte. Aveau în vocabularul lor multe substantive ce denumeau obiecte, lucruri, fenomene, se alintau în verbe care exprimau stângaci acțiuni, mai puțin stările, dar habar nu aveau de însușiri.

Odată, bărbații tribului, aflându-se la vânătoare, au întâlnit un animal foarte mare. Pentru a-l căra acasă mai era nevoie de multe brațe.

Unul din ei, pe nume Jectivus, mai bun de picior, s-a dus după ajutor și a fost nevoit să le spună celor de acasă că animalul e cât marea, că este greu să-l cuprinzi.

Mulți nu înțelegeau. Atunci el au început să explice tuturor prin emoții și gesturi cum era animalul: mare, fioros, mițos.

Nedându-și seama, Jectivus a inventat categoria gramaticală care poate reda calități, însușiri, și care, mai târziu, au fost preluate de toate triburile din apropiere. Oamenii, când aveau nevoie de a reda însușirile unui obiect, se dădeau pe lângă (ad-) Jectivus și-l rugau să născocească semne noi. Drept mulțumire pentru ajutorul lui, au numit aceste cuvinte adjective, adică semnele care pot spune multe despre obiecte, fenomene, lucruri.

                                                                                 Ionela Botezatu, clasa a v-a „A”