Distinşi colegi,
Suntem onorați să vă invităm în perioada 3 – 7 mai la Primăvara Dermatologică Ieșeană 2022, fiind convinși că și în acest an ne vom ridica la nivelul exigențelor dumneavoastră prin temele abordate, aliniate la standardele științifice internaționale. Sperăm că anul acesta evenimentul se va desfășura în format fizic, în condiții de totală siguranță pentru participanți, lectorii naționali și internaționali, partenerii din industria farmaceutică cât și pentru întreaga populație.
Cu peste 2500 de participanţi la edițiile online și peste 1000 participanți la edițiile cu prezență fizică, peste 100 de lectori consacraţi din ţară şi din străinătate și în urma a zece ediții de succes, PDI a devenit un eveniment de referință a școlii dermatologice românești, programul manifestării fiind reprezentat de o succesiune de CURSURI, WORKSHOPURI şi PRELEGERI cu impact teoretic şi practic imediat. Temele inovatoare și avangardiste în DERMATOLOGIA LA INTERFAŢA CU ALTE SPECIALITĂŢI MEDICALE vor fi prezentate, în avanpremieră la PDI 2022!
Ca în fiecare an, partenerii noştri din industria farmaceutică vor contribui la înaltă ținută științifică aducând în prim plan noutăţile terapeutice ale anului 2022. Această manifestare ştiinţifică elitistă este organizată, an de an, de către ADEM (Asociaţia Dermatologilor din Iaşi).
Prezenţa dumneavoastră în număr cât mai mare, aşa cum ne-aţi obişnuit în ultimii ani, va confirma, o dată în plus, succesul incontestabil de care se bucură acest eveniment ştiinţific naţional de referinţă!
Comitetul de organizare al PDI vă promite o ediție de neegalat şi o atmosferă de dialog, profesionalism, eleganţă în împărtăşirea experienţei medicale şi în relaţionarea intercolegială!
Vă mulţumim pentru încrederea acordată și pentru contribuția dvs. la succesul ediției anterioare!
Cu prietenie și deosebită considerație,
![]() | ![]() |
| Prof. Dr. Daciana Elena Brănişteanu Co-Preşedinte PDI Preşedinte ADEM | Prof. Dr. Simona Georgescu Co-Preşedinte PDI |




