Nişte români în „Manaraga” lui Vladimir Sorokin

Românii apar tot mai des în cărţile celor mai buni scriitori contemporani, de la Ludmila Uliţkaia la Michel Houellebecq, iar romanul „Manaraga” de Vladimir Sorokin nu e o excepţie.

(Acţiunea romanului are lor în viitor, după un nou război mondial, cînd librăriile şi bibliotecile dispar de pe faţa pămîntului şi rămîn – doar în muzee – numai exemplare din primele ediţii ale celor mai bune cărţi. Personajul principal e unul din cei mai profi book & grill-eri în turneu, profesie criminală, dar la modă, bucătari care gătesc („citesc”) pe flăcările acestor cărţi, furate din muzee şi vîndute lor pe mulţi bani, pentru onorarii şi mai mari).

Cel mai spectaculos în acest sens e capitolul despre „lectura” din Cetatea Braşov, unde 69 de bucătari gătesc la o nuntă de bandiţi transilvăneni. Dar mai apar şi alţi români în distopia lui Srkn (care va fi editată în scurt timp de Curtea Veche Publishing – ştiu pentru că am tradus-o chiar eu, cu cea mai mare plăcere):

„Poştaşul de astăzi e un băiat nu prea înalt, care are înfăţişare de mexican. Faţa lui nu exprimă nimic. Poştaşii sunt de încredere, doar trăiesc pe spatele nostru, al buchiniştilor şi bucătarilor. Severitatea şi cruzimea lor faţă de piraţii de carte sunt arhicunoscute. Pe un român care a pregătit în subsolul său „prima ediţie a lui «Don Quijote»” l-au jupuit de viu, au făcut din pielea lui coperte pentru acea carte falsificată, pe care i-au pus-o nenorocitului în sicriu, sub cap. Pe fiecare pagină a cărţii au tipărit doar expresia „Anathema maranatha”. Mai bine să nu te cerţi cu ei…”

***

            „Abia acum îl observ pe Abram, stând pe cea mai îndepărtată canapea, lângă fereastra de mozaic. Acesta este cel mai bătrân dintre noi, discipolul lui Evsei, care a fost tras în ţeapă şi prăjit de viu de bucătarii-impostori români, cărora noi le zicem grafomani”.

            Da’ nu te enerva, iată ce viitor au ruşii în acest roman superb al celui mai tare şi mai în vogă scriitor rus contemporan:

„În genere, în afară de principala limbă a lumii, vorbesc bine franceza, germana, bavareza, vorbesc binişor maghiara şi poloneza, iar cu ajutorul puricelui mai citesc liniştit încă în douăsprezece limbi. Iar cu limba rusă vorbită am probleme. Dar, fireşte, să întâlneşti acum un vorbitor de limbă rusă e greu de crezut. Îmi amintesc c-am văzut ruşi doar în copilărie, când veneau la noi la Budapesta să-şi caute de lucru. Le era greu în acea perioadă, titanicul lor, „Rusia post-sovietică”, se scufundase. Copil fiind, l-am auzit pe-un rus beat spunând un fel de spovedanie. El îi compara pe ruşi cu evreii: pe unii Dumnezeu i-a lipsit de Patrie şi i-a împrăştiat în lumea întreagă pentru că l-au răstignit pe Hristos, iar pe ceilalţi – pentru că au răstignit Omul. „Noi ne-am răstignit pe noi înşine, ne-am răstignit! repeta el. Din această cauză Rusia este absorbită de-o gaură neagră!” Trebuie să recunosc că atunci nu înţelegeam ce are în vedere. Am înţeles doar mai târziu. Dar, pierzând lumea lor, ruşii au fost asimilaţi uşor”.