O călătorie cu trenul

Viața poate fi asociată unei călătorii cu trenul pe care, desigur, o împărțim cu alți pasageri. Unii dintre ei merg cu noi până la finalul călătoriei, până la destinația finală. Alții coboară la diferite stații, dar se întâmplă ca cei ce au coborât să urce iar, în schimb, unii coboară definitiv. Explicația e foarte simplă: nu toți oamenii din viaţa noastră sunt făcuți pentru a călători cu noi până la final. Unii sunt simplii trecători. Vin,petrec cu noi, trăiesc alături de noi, poate ne bucură, poate ne întristează, poate ne deprimă, poate ne fac bine, poate ne fac rău, dar fiecare are un drum diferit în viață. Important este faptul că, dacă un pasager doreşte să coboare, va trebui să îi accepți decizia, să nu îi impui, să nu îl tragi spre tine deoarece persoana respectivă, dacă va ramâne în viața ta, nu va mai avea aceleaşi sentimente, te va folosi, iar apoi tu vei suferi singur în tăcere.
Răspunsuri