Căutarea de sine

Oana-Andreea Bărbuț11 august 2021

Oana-Andreea Bărbuț

Istoricul de lectură privind literatura japoneză este unul foarte simplu, l-am descoperit pe Haruki Murakami primind o carte cadou de la draga mea verișoară care mi-l prezenta drept un Eliade japonez al vremurilor noastre, la granița subtilă dintre realitate și ficțiune. „Kafka pe malul mării” m-a fascinat cu acel joc al imaginației în care doar atenția și logica te puteau ajuta să decodezi elementele puzzle-ului care alcătuiau o pânză narativă fascinantă. Această carte m-a determinat să îmi doresc să aprofundez universul murakamian. Citind recenzii ale cărților sale, am ales să achiziționez romanul „În căutarea oii fantastice”.

Entuziasmul începerii lecturii m-a părăsit rapid. Deși nu abandonez cărțile pe care încep să le citesc, pe aceasta am aruncat-o, la propriu, de câte ori am avut ocazia și, culmea, în timp ce călătoream. Abia în ultima călătorie a anului 2019 s-a produs revelația, am reușit să termin de citit cartea. Probabil că suflul de gheață al Islandei a contribuit la primirea mesajului. De înțeles cu adevărat probabil că nu am înțeles-o nici acum în momentul relecturii. Abia când i-am acordat cu adevărat atenție, am sesizat de fapt ca ea aduce în prim-plan călătoria individului către sine. Un tânăr antreprenor, plictisit de existența sa plată, divorțează, viața personală devine un dezastru, afacerea pe care o dezvolta în parteneriat cu un prieten nu îi mai aducea nicio bucurie până când o întâmplare pe cât de banală, pe atât de complexă sau chiar complicată îi schimbă existența – primirea unei scrisori și a unei imagini de la un prieten din tinerețe. La sfârșit de septembrie 1979, un individ sosește la sediul firmei sale și îi solicită să plece în căutarea unei oi cu puteri supranaturale a cărei imagine o publicase în paginile unui buletin publicitar. Ceea ce atrage atenția Șefului (cuvânt scris cu majusculă în carte fără ca personajul să fie particularizat printr-un nume) este o oaie aparținând unei rase care nu există, marcată printr-o stea cafenie pe spate pe care și-o alesese ca emblemă și în căutarea căreia se afla. Prin intermediul Secretarului său credincios care își făcuse o profesiune de credință din a-l sluji, ajunge la tânărul agent. Tot aceasta îi încredințează misiunea de a găsi oaia în două luni, termen redus la jumătate în momentul înrăutățirii stării de sănătate a Șefului, aflat în comă de ceva vreme din pricina unui hematom pe care îl avea de zeci de ani. Deși sunt de acord amândoi că ovina este o invenție (de fapt, o convenție), naratorul-personaj se vede nevoit să accepte totul, are la dispoziție un termen precis pentru a găsi ceva imprecis, iar în caz de eșec este „terminat, cu tot cu firmă.”^[1]

Stupefiat de absurdul situației, naratorul nu știe încotro s-o apuce. Prietena bărbatului se oferă să îl însoțească. Marea aventură a vieții începe. Trecuse deja o treime din luna primită ca termen și nu înaintaseră deloc. Indicii apar destul de greu, dar descifrarea lor este extrem de anevoiasă presupunând o acuitate extraordinară. Primul indiciu este oferit chiar la hotelul unde erau cazați și de acolo descoperirile, pe care nu le voi dezvălui pentru a lăsa surpriza și bucuria lecturii, se produc în lanț. Naratorul-personaj constată cu stupoare că i-ar fi fost mult mai ușor dacă ar fi acordat anterior o mai mare atenție mesajelor primite, drumul său ar fi fost mult mai lin.

Obsesia descoperirii unei oi diferite de cele din rasele comune transformă viața unor actanți al căror nume nu este nici măcar oferit cititorilor. Întâmplător sau nu, descoperim în carte un Șef, un Secretar, un Maestru, Șobolanul, ba chiar și Omul Oaie, roluri care pot crea o poveste în sine. Toți aceștia sunt conduși de o dorință raportată la identificarea oii.

Simbolistica oii este foarte apropiată de simbolistica mielului, conform dicționarelor de simboluri, însă în acest roman capătă alte valențe prezentate de către Maestru.

În primul rând, vechimea simbolului este foarte mare ceea ce naște niște semne de întrebare: „În nordul Chinei și în Mongolia, faptul că o oaie intră în corpul cuiva nu e nemaivăzut. Localnicii cred că e un semn al binecuvântării zeilor. Într-o lucrare publicată pe vremea dinastiei Yuan scrie că ‹‹o oaie albă cu stea›› a intrat în trupul lui Genghis-Han. Interesant, nu credeți?”^[2].

În al doilea rând, valoarea sa uluitoare: „Se crede că oile care pot intra în oameni sunt nemuritoare. Cel care primește o oaie în trupul lui devine și el nemuritor, dar își pierde nemurirea când oaia îl părăsește. Totul depinde de oaie. Dacă-i place, poate sta cu zecile de ani, dacă nu, iese și pleacă imediat. Oamenii cărora li se întâmplă asta sunt numiți în popor ‹‹cei-părăsiți-de-oaie››. Așa, ca mine, a spus Maestrul, mestecând de zor.”^[3] Mai mult, acesta experimentează un statut care îl deposedează de propria viață și îl schimbă total: „M-am trezit într-o dimineață și oaia nu mai era acolo. Atunci am înțeles ce înseamnă ‹‹să fii părăsit de oaie››. E un infern. În locul oii n-a rămas decât o idee, de care nu mai poți scăpa, pentru că nu mai ai oaia. Asta înseamnă ‹‹părăsit de oaie››.”^[4]

Călătoria oii este și ea una care atrage atenția din multiple perspective. Aceasta își alege doar anumiți oameni în care să locuiască, rămâne în trupul lor atâta timp cât consideră necesar, lasă efecte covârșitoare asupra acestora, după forța lor de a rezista. Astfel, atenția acordată primirii indiciilor, interpretării lor îl schimbă și pe protagonistul care deși a înțeles totul, recompunând povestea, nu a înțeles nimic, viața lui devenind o surpriză pe care se vede nevoit să o ia ca atare după ce alocă timp reflecției. Neascultând sfatul Maestrului: „... cred că ar fi mai bine pentru tine să lași oaia în pace. Vezi ce mi s-a întâmplat mie. Oaia aduce necazuri tuturor celor care intră în contact cu ea.”, tânărul își continuă căutarea, deoarece înțelege că este în joc propriul destin și nu din cauza amenințării primite de la Secretar în caz că ratează, ci din pricina faptului că traiul său devenise un vid.

Indicii, simboluri, discuții încifrate, prietenie, încredere, eșec sunt tot atâtea aspecte pentru care romanul lui Haruki Murakami poate deveni o lectură semnificativă pe care regret că nu am primit-o la timp așa cum agentul nu înțelesese la timp mesajele primite. Universul murakamian este o comoară de taine ce merită aprofundate.