GIMNASTICA AEROBICĂ LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

GIMNASTICA AEROBICA LA ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

PARTICULARITĂŢI ALE LECŢIEI DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

MĂLĂIESCU-UDREA ALINA-MIHAELA

         Cine a avut curiozitatea să asiste pentru prima oară la o demonstrație de gimnastică aerobică își va manifesta cu certitudine dorința să repete această experiență realmente cuceritoare. Și e firesc să se întâmple așa , pentru că gimnastica  aerobică, în afara faptului că reprezintă o expresie desăvârșită a mișcării, exercită o atracție fantastică prin dinamismul ei. Este o uriașă reversare de energie care chiar dacă te ține într-o presiune continuă  îți creează totodată o senzație de plăcere și de mare satisfacție ; intervine , amplificând o asemenea senzație, acuratețea și rapiditatea execuțiilor, și nu la urmă, fondul muzical, un element esențial în reușita atât pentru sportivi, cât și pentru și pentru spectatori, sporind valoarea exercițiilor și respectiv impresia de bucurie și satisfacție cu care aceștia părăsesc în sală.                                              

Tipologia lecției de gimnastică aerobică:                                                                              

  - lecţii de învăţare a deprinderilor motrice de bază (pașii de bază din gimnastica aerobică: MARCH, JOG,JUMPING JACK, KNEE LIFT,KICK, SKIP, LUNGE)                                    

- lecţii de consolidare a deprinderilor motrice de bază,                                                               

 -lecţiile mixte combinate, cu teme atât din deprinderi cât şi din calităţi motrice                            

  -sarcinile motrice care trebuie executate ;                                                                          

  -spațiul pe care îl are la dispoziție;                                                                                                  

-materialele de care dispune;

    Formațiile de lucru trebuie alese astfel încât:

 -să asigure realizarea unei densități motrice și funcționale corespunzatoare tipului de lecție;

 -să permită executarea sarcinilor motrice de către elevi fără riscul accidentării ;

 -să fie plasate la o distanță optimă față de alte materiale, pereți sau oglinzi;

 -elevii să poată avea posibilitatea urmăririi demonstrațiilor care se realizează în lecție.

Un alt aspect al organizării colectivului de elevi se referă la alcătuirea grupelor necesare diferitelor exercțtii trebuie să se țină seamă de următoarele criterii:

 -nivelul de pregătire în domeniul temei respective (grupe de nivel biomotric în cadrul tratării diferențiate a elevilor);

-prin numărătoare;

 -prin valorificarea coloanei de gimnastică.

Atmosfera de lucru

Pentru crearea unei atmosfere de lucru placută, stimulativă pentru elevi, se va evita repartizarea elevilor în grupuri de care sunt respinsi.

Fiecare profesor dispune de metode şi mijloace de conducere a grupului de elevi, dar succesul său e asigurat de o serie de rutine (consemne) pe care le stabileşte cu elevii.

La intrarea şi ieşirea din sala de gimnastică, elevii trebuie să fie însoţiţi de profesor;

Comenzile pentru începerea şi încetarea acţiunilor motrice pot fi transmise verbal şi nonverbal. Comunicarea verbală este dependentă în mare măsură de modul concret în care se foloseşte limbajul, de caracteristicile acestuia (paraverbalul), ce se regăseşte în educaţie fizică în diverse ipostaze:

−volumul vocii, de preferat să varieze pe parcursul unei lecţii în funcţie de situaţiile create;

−ritmul vorbirii, subordonat de asemenea ambianţei, trebuie să evite monotonia şi să susţină demonstraţia profesorului sau exersarea elevului; poate scădea în cazul explicaţiilor, recomandărilor, intenţiei de a induce calmul şi relaxarea etc.

−tonalitatea vocii variază în funcţie de situaţie, de la cea fermă cerută de comandă, la cea puternică din timpul conducerii, sau scăzută impusă de momentele de explicaţii, recomandări etc.

 −articularea cuvintelor (dicţia), importantă pentru claritatea mesajului. În interior, se prefera comunicarea verbală care trebuie să fie fermă.

Comunicarea nonverbală

Comunicarea nonverbală se face prin: gesturi, demonstraţie, gestuale sau sonore cu ajutorul fluierului.In aer liber se impune utilizarea fluierului datorita distanţelor ce pot apare între profesori si elevi. Cu ajutorul fluierului se stabileste un limbaj comun, de exemplu :un fluierat scurt pentru inceperea actiunii motrice urmat de alt semnal similar pentru oprire; fluierat scurt succesiv pentru încetarea acţiunilor motrice.

 În ce priveste utilizarea materialelor, se vor avea în vedere următoarele aspecte :

 -intrarea în posesia materialelor se va face numai la comanda profesorului (exemplu :„primul elev din şir ia cate un cerc”,”al doilea elev ia câte 3 corzi”).

 - înainte de începerea lecțiilor se verifică starea materialelor, astfel încât să nu fie deteriorate şi să nu prezinte pericol de accidente.

Profesorul trebuie să dea dovadă de consecvență și fermitate în aplicarea regulilor și să nu ridice tonul sau să amenințe elevii care le încalcă.

Plasamentul profesorului

 Plasamentul profesorului reprezintă un element important al algoritmului de conducere al lecției. Un bun plasament se caracterizează prin următoarele aspecte:                                                

-să poată observa şi supraveghea toti elevii;                                                                                            

- să permită elevilor cea mai buna vizibilitate în timpul demonstraţiilor și corectărilor. Plasamentul profesorului faţa de formaţiile de lucru în cadrul demonstrării se va face pe latura cea mai mare a acesteia. În predarea jocurilor, profesorul trebuie să poată să circule în interiorul suprafeţei ca să poata urmări toţi elevii care participă la activitate. Elevii trebuie să fie organizaţi să il poată vedea pe cel care demonstrează.                                                                                              Prin atitudinea profesorului , conţinutul lecţiei şi manierea de predare a acestui conţinut trebuie evitate problemele de indisciplină în timpul lecţiei.                                                           

Profesorul trebuie :                                                                                                                        

-să prevină cazurile de indisciplină- prin plasamentul său. Observând toţi elevii, înseamnă a depista orice atitudine negativă în faza incipientă şi a evita participarea mai multor elevi.                       

-să intervină în cazul apariţiei unor astfel de cazuri. Intervenţia va consta în : deplasare în direcţia elevului observat, privire insistentă asupra lui sau deplasare în direcţia elevului şi observaţie verbal. Observaţia verbală nu trebuie să se facă în faţa tuturor elevilor, deoarece cei care doresc să iasă in evidenţa prin actele lor de bravură, obţin de fapt ceea ce îşi doresc. Observaţiile se fac pe un ton calm, persuasiv și nicidecum nervos, se vor referi la comportamentul indizerabil şi vor conţine regulile pe care elevul nu le-a respectat.                   

     Motricitatea la vârsta şcolară mică- perioada antepubertară (6-10/11 ani)         

Masa musculară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse ceea ce favorizează efectuarea unor mişcări cu amplitudine, forta musculară este relativ redusă, iar menţinerea echilibrului necesită un efort suplimentar. Activităţile cognitive favorizează o dezvoltare intelectuală evidentă, ce conferă copilului o mare receptivitate. Predominanţa exitaţiei corticale face ca stimulii externi să producă reacţii motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile şi printr-o slabă inhibiţie de diferenţiere. Motricitatea în această etapă este foarte mare, capacitatea de învăţare motrică-remarcabilă, dar posibilităţile de fixare a mişcărilor noi sunt reduse.

În consecinţă, doar repetarea sistematică integrează şi stabilizează structura nouă, în repertoriul motric al copilului. Deprinderile motrice fundamentale se supun unui proces de consolidare- perfecţionare. La începutul perioadei 7 ani , are dificultăţi de plasare în spaţiu, în raport cu traiectoria mingii. La 9- 11 ani, deplasările la minge sunt mai sigure şi se caracterizează prin menţinerea stabilităţii posturale verticale. Etapa pubertară reprezintă un interval optim pentru învăţarea majorităţii deprinderilor motrice specifice ramurilor de sport, precum şi pentru dezvoltarea calităţilor viteză, rezistenţă, coordonare. Pe lângă perfecţionarea deprinderilor motrice de bază, însuşite în etape anterioare, iniţierea în practicarea unor ramuri şi probe sportive prin însuşirea elementelor tehnico-tactice specifice acestora reprezintă unul dintre obiectivele importante ale acestei etape.

BIBLIOGRAFIE:

- CÂRSTEA, Gh. (2000), Didactica educaţiei fizice, A.N.E.F. S, Bucureşti.

- EPURAN, M. (1967), Psihologia educaţiei fizice . Editura Sport-Turism, Bucureşti

- ŞICLOVAN, I. (1979), Teoria educaţiei fizice şi sportului. Editura Sport-Turism, Bucureşti.

- STĂNESCU, M. (2002), Educaţia fizică pentru preşcolari şi şcolari mici. Editura Semne, Bucureşti.

- ŞERBĂNOIU, S. (2004), Metodica educaţiei fizice. Editura Cartea Universitară, Bucureşti..