BĂIATUL ȘI INIMIOARA

Călmuc Daria,

Elev Palatul Copiilor Craiova

            A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu v-aş povesti.

            A fost într-un oraş îndepărtat, aşezat la malul unei mări cu apele aurii, un vânzător de inimi. El striga toată ziua cât îl ţinea gura:

            - Inimioare! Inimioare! Poftiţi la inimioare!

            Nu vă speriaţi, nu e vorba de inimi adevărate, ci doar de nişte prăjituri de turtă dulce în formă de inimă. Erau aşa de frumos colorate, încât nimeni nu trecea pe acolo fără să cumpere una.

            Nu departe de taraba cu inimioare, se afla o căsuţă sărăcăcioasă. Acolo trăia Mihai, un băieţel de vreo zece ani. Ochii lui verzi, de culoarea ierbii, erau mereu trişti. Ştiţi de ce? Ei bine, aflase de la verişoara lui un secret îngrozitor. Mama lui nu mai avea mult de trăit, căci era tare bolnavă de inimă.

            Într-un suflet, a zbughit-o spre magazin.

- Cât costă inimioara aceea? întrebă el, alegând o turtă dulce acoperită cu bomboane colorate.

- Doi lei! răspunse negustorul.

Copilul îşi plecă privirea şi lacrimile începură să curgă din ochii lui trişi.

- Ce e? întrebă vânzătorul. Nu ai bani?

- Ba da, dar nu-mi ajung. Cum să-i duc mamei doar o jumătate de inimă?

Vânzătorul îi oferi turta dulce dorită.

Porni Mihai repede, repede, spre casă. Şi merse ce merse până ce, la o răscruce de drumuri, îl opri o femeie. Era foarte frumoasă, dar Mihai nu putu să-i zâmbească.

- Mă recunoşti? întrebă femeia.

- Parc-ai fi Albă ca Zăpada...

- Ei, ai ghicit! Dă-mi, te rog, inimioara ta, căci mă simt tare slăbită dupa ce am pătimit.

Băiatul tăcu. Nu putea să-i dea nimănui inimioara pe care o ţinea strâns în palmă. Şi, deodată, chipul frumos din faţa lui se schimbă şi o privire întunecată îl izbi. Apoi, nişte braţe puternice îl strânseră şi leşină.

Când se trezi, Doop şi Somnorilă erau lângă el.

- Sunt treaz sau visez? rosti emoţionat Mihai.

- Ei, prietene! Dac-ai şti prin ce-ai trecut! Mama Albei ca Zăpada, vrăjitoarea cea rea, a vrut să-ţi fure inimioara.

- Dar cine m-a salvat?

- Cum cine? Noi, piticii cei puternici. Şi mai avem o veste bună pentru tine.

- Bine, ziceţi!

- Mama ta se va însănătoşi, căci cele şapte bomboane colorate sunt fermecate. Fără să ştii şi fără să ne vezi, noi am adus inimioara pe care ai cumpărat-o.

Năucit de cele întâmplate, Mihai îşi continuă drumul spre casă. Pe mama sa o găsi în pat. Când îi dădu inimioara de turtă dulce, ea zâmbi:

- Dragul meu, am avut in vis minunat! Un înger cobora din cer, aducându-mi vestea că mă voi însănătoşi. Acum ştiu că tu eşti acel înger.

Aţi înţeles desigur, dragi cititori, că mama lui Mihai şi-a recăpătat puterile.

Unii o să credeţi că vindecarea e din pricina bomboanelor aduse de pitici, alţii vor crede că marea iubire a lui Mihai a făcut acest miracol.

Oricum, o poveste adevărată este aceea care ne face fericiţi.

Şi-am încălecat pe-o inimioară,

Şi v-am spus o povestioară.

Cine-o crede-i fericit,

Cine nu, s-a păcălit.