„MIHAI EMINESCU – GÂNDITORUL UNIRII ÎN LUMINA POEZIEI ȘI PUBLICISTICII ”

Timpul trece nemilos, neîndurător de iute şi ireversibil. Cu toate acestea, sunt nume care rămân veşnic în timp, trăind în amintirea semenilor, prin ceea ce au creat şi au lăsat posterității. Mihai Eminescu a devenit în timp „Luceafărul poeziei românești”, ce sclipește în veşnicie, călăuză ce veghează şi luminează destinul neamului său, lăsând „ținte luminoase”, neatinse încă de nimeni. El deține titlul „poetul nepereche”, așa cum îl numea George Călinescu. Acesta a fost un adevărat geniu: deși cunoscut pentru poeziile sale, talentul lui nu s-a mărginit doar la creația lirică, ci a cuprins proza, teatrul și publicistica. Eminescu a revoluționat poezia românească, abordând în operele sale teme precum iubirea, natura, patria, folclorul autohton, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului. Acesta a fost un profund gânditor care și-a exprimat ideile despre societate și cultură, atât prin poezie, cât și prin articolele sale publicistice. Consider că marele poet Mihai Eminescu a avut un impact semnificativ asupra literaturii și culturii române cât și asupra celei universale, întrucât opera acestuia a fost tradusă în peste cincizeci de limbi, dovadă clară a influenței sale, întinsă pe tot globul pământesc.

   Universul liric eminescian este adânc meditativ, versificând dragostea, timpul, visul, istoria și patriotismul, satira socială și politică. Poetul a reușit să aranjeze în rime o vastă paletă de subiecte cu ajutorul harului de a armoniza ideile în opere inegalabile, ce răsună puternic și astăzi, recitate, studiate și reinterpretate din generație în generație. Una dintre temele fundamentale ale gândirii eminesciene este dragostea, adesea cu un accent de suferință, ce se împletește cu peisajul naturii în idile, precum „Sara pe deal”. În poezie, cadrul rustic este un refugiu pentru cei doi îndrăgostiți: „Ah! în curând satul în vale-amuțește; / Ah! în curând pasu-mi spre tine grăbește: / Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă, / Ore întregi spune-ți-voi cât îmi ești dragă.”. Totuși, verbele „sta-vom”, „spune-ți-voi”, „vom adormi” indică faptul că această dragoste este un vis, un ideal, și nu o realitate. Eul este de fapt în singurătate și jale, iar natura preia aceste trăiri: „Sara pe deal buciumul sună cu jale,.. / Apele plâng, clar izvorând în fântâne;”. Asemănător, idila „Lacul” descrie o dragoste neîmpărtășită, portretizată în tabloul malului lacului: „Și eu trec de-a lung de maluri, / Parc-ascult și parc-aștept / Ea din trestii să răsară / Și să-mi cadă lin pe piept;”. Din nou, iubirea este doar o aspirație, marcată de verbele: „să răsară”, „să-mi cadă”, „Să plutim”, iar când eul se trezește la realitatea pustie, este cuprins de tristețe: „Dar nu vine… Singuratic / În zadar suspin și sufăr…”.

Trecerea ireversibilă a timpului este un alt subiect al poeziilor sale, cum ar fi „O, rămâi”, unde frumoasa și nostalgica perioadă a copilăriei este irecuperabilă: „Anii tăi se par ca clipe, / Clipe dulci se par ca veacuri”, „Astăzi chiar de m-aș întoarce / A-nțelege n-o mai pot… / Unde ești, copilărie…”. Poetul își amintește cu plăcere și dor de acele clipe, care nu pot rămâne la el, evidențiind tema vieții trecătoare. Timpul este reflectat și în opera „Glossă”: „Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate”, dar poezia adresează și tema vieții, meditează asupra soartei și existenței: „Ce e rău și ce e bine / Tu te-ntreabă și socoate; / Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece; / De te-ndeamnă, de te cheamă, / Tu rămâi la toate rece.”, oferind și îndemnuri în situațiile din viață.

O altă temă din creația lirică eminesciană este patriotismul, reflectat prin opera „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, unde devotamentul pentru țară și dragostea de plai sunt exprimate într-o manieră unică: „Țara mea de glorii, țara mea de dor? / Brațele nervoase, arma de tărie, / La trecutu-ți mare, mare viitor!”. El are un atașament de patria natală, dorindu-i doar de bine: „Viața în vecie, glorii, bucurie, / Arme cu tărie, suflet românesc, / Vis de vitejie, fală și mândrie,…”.

Pe lângă opera poetică, Eminescu a fost un jurnalist activ, exprimându-și patriotismul și opiniile  în domeniul social și politic în numeroase articole publicate în ziarul „Timpul” între 1877 și 1883. El a fost și un critic aspru al societății românești din vremea sa, analizând corupția politică, degradarea valorilor și influențele străine care afectau identitatea națională. În articolele sale, el afirmă că țara este condusă de oameni incompetenți, lipsiți de patriotism, care urmăresc doar interese personale.

Publicistica politică a sa, încorporată în cele peste 2000 de pagini din opera lui, adunate din publicațiile la care a fost colaborator: „Federațiunea“, „Românul“, „România liberă“, „Convorbiri literare“, exprima atitudinile sale politice bazate pe un patriotism veritabil și pe naționalism. De exemplu, în articolul său final din 28 iunie 1883: „Interesul practic pentru patria noastră ar consta, cred, în înlăturarea teoretică a oricărei îndreptățiri pentru importul necritic de instituții străine…” – Eminescu, Opere, vol. XVI.

În ziarul „Timpul” acesta scria: „greșalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se-mpiedică dezvoltarea unei țări întregi și se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.“  El mai atrăgea atenția asupra cedării Basarabiei: „Noi am zis de la început că nu există compensații pentru Basarabia, precum nu există niciodată vreo plată pentru o palmă măcar din pământul patriei. Acestea sunt lucruri sfinte, care se pierd și se câștigă prin împrejurări istorice, dar nici se vând, nici se cumpără, nici se schimbă.” 

În altă ordine de idei, Eminescu a evidențiat importanța păstrării identității naționale și a valorilor autentice, criticând influențele străine care amenințau cultura și tradițiile românești.

   Astfel, Mihai Eminescu se menține o figură emblematică a culturii române, nu doar prin creațiile sale poetice de excepție, ci și prin profunzimea gândirii sale critice asupra societății. Prin poezii de la „Sara pe deal”, până la  „Glossă”, el a explorat teme legate de iubire, existență, condiția umană și relația dintre individ și societate. În același timp, prin activitatea sa jurnalistică, a evidențiat problemele sociale și politice ale vremii sale, oferind o perspectivă valoroasă asupra realității. De aceea, Eminescu nu este doar poetul național al României, ci și un gânditor profund, ale cărui idei rămân relevante și astăzi. În universul său poetic, natura prinde viață într-o simfonie a culorilor şi a sentimentelor. Mihai Eminescu este o stea strălucitoare pe bolta cerească a literaturii. Acesta rămâne un far al culturii româneşti, al cărui strălucire continuă să lumineze cărările literaturii şi să încânte inimile celor ce îl citesc. În poezia „Criticilor mei”, Eminescu scria observația: „Multe flori sunt, dar puține / Rod în lume o să poarte…”. Poetul a adus un „rod” excepțional în niversul literar românesc. Acesta și-a exprimat toate gândurile, ideile, trăirile, durerile prin arta de a scrie: „Dar când inima-ți frământă / Doruri vii și patimi multe..”, doar ca să fie criticat de „Critici voi, cu flori deșerte, / Care roade n-ați adus – / E ușor a scrie versuri, / Când nimic nu ai de spus.”

După cum spunea Mihail Sadoveanu: „Să ne aducem pururi aminte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toți scriitorii acestui neam, apărut pe neaşteptate în literatura lâncedă şi convențională a epocii. În viața lui scurtă a dus arta poeziei la înălțimi neîntrecute până astăzi, îmbogățind ritmul, rima şi expresia artistică; a dat cuvintelor simple valoare nouă şi armonii surprinzătoare, sentimentelor adâncime unică, viziunilor orizont nemărginit.” 

Cojoc Irina

IP LT „Mihai Eminescu”, or. Drochia