Despre Omenie

     Ai spune că suntem cu toții Oameni, adică automat avem Omenie. Ne naștem pui de Om pe acest Pământ, trăim ca Oameni mici, apoi mari și murim ca Oameni cu ceva experiență de viață și cu (multe) riduri. Aceasta ar fi existența ideală.

     Din păcate, realitatea este cu totul alta și ne trezim din visare mai devreme sau mai târziu. Fie că ne lovim de copii răutăcioși, invidioși la școală sau de indivizi (nu folosesc acum apelativul “Om”) care în mediul profesional sau personal, în interacțiuni scurte, temporare sau lungi, cvasipermanente, și-au adunat propriile frustrări și emană doar răutate, cuvinte jignitoare, bullying sau superioritate nejustificată.

     Și totuși…asta este tot? Nu putem face nimic, trebuie să acceptăm că viața este formată din ying și yang, alb și negru?  Că “stelele strălucesc doar pe cel mai întunecat cer” ? Ei bine … și acesta este un punct de vedere.

     Dar.

     Țin să-ți reamintesc că nu putem controla acțiunile, gesturile, vorbele sau gândurile celor din jur, fie ele bune sau rele (cam plastice adjectivele). În schimb, modul cum reacționăm noi la tot ce ni se întâmplă, stă în puterea noastră, a fiecăruia dintre noi. Este arma noastră secretă. Puterea pe care le-o oferim celorlalți asupra minții, corpului sau sufletului nostru.

     În această luptă bine contra rău, bunătate versus răutate, fiecare dintre noi are un atuu. Ghici care anume? Omenia. Este acel ceva – invizibil, dar omniprezent, luminița pe care cu toții ar trebui să o păstrăm în suflet (dar la unii s-a stins temporar sau definitiv). Este sabia cu care putem doborî orice balaur rău (îți amintești basmele din copilărie în care binele învinge mereu, sper), este un dar pe care îl primim la naștere, alături de numele nostru general – Om, dar de care unii se leapădă pe parcursul vieții.

     Și cum arată Omenia, poate mă întrebi? Dacă nu o vedem, cum știm că ea există?

     Omenia este:

            ◦           acel cuvânt bun, încurajator pe care i-l oferi unei persoane triste, singure, care pare că are nevoie de un prieten (chiar dacă nu o spune cu voce tare);

            ◦           lipsa de judecată, abținerea de la comentarii răutăcioase, bârfe, zvonuri sau marginalizarea unei persoane dintr-un grup (da știu, noi ca ființe sociale tindem să aparținem unor grupuri cu care avem lucruri în comun, dar asta nu ne dă dreptul să ne purtăm urât, să avem o atitudine neprietenoasă sau să lansăm bârfe ori vorbe despre alți Oameni. Ia spune-mi, ție ți-ar plăcea această atitudine? );

            ◦           un “Bună dimineața!” acompaniat de un zâmbet către un vecin, un “E ok, sunt lângă tine” către un prieten, un “Mulțumesc pentru ajutor!” alături de recunoștință, un “Îmi pare rău, nu ar fi trebuit să zic/ să fac acel lucru X” însoțit de sentimente sincere, un “Te rog”, alături de vulnerabilitate, căci – nu-i așa, suntem cu toții la fel de fragili, chiar dacă nu lăsăm să se vadă;

            ◦           orice gest, îmbrățișare, cadou, surpriză, zâmbet sau doar simpla prezență, timpul nostru pe care îl oferim voluntar pentru ceilalți, pentru societatea de care aparținem, pentru oameni, animăluțe sau plăntuțe (da, și ele sunt vii și au nevoie de Omenie și Iubire);

            ◦           sinonim cu Iubirea pentru semeni, Ajutor fără a aștepta nimic în schimb, Timp dăruit voluntar, Bunătate atunci când o poți practica, Lipsa Răutății atunci când ai șansa să te răzbuni;

            ◦           cel mai de preț lucru cu care ne naștem și pe care ar trebui să îl prețuim toată viața;

            ◦           o virtute.

     Tu ce crezi că este Omenia? Ai practicat Omenia în ultimul timp?

Sursă imagine: https://thedailyguardian.com/how-humanity-is-alienated-from-life.