Dacă vrei o schimbare, începe cu tine! (Răzvan Vișan)

Este mai important să schimbăm o întreagă generație sau să facem performanță cu ceea ce avem? Este mai important să schimbăm o întreagă generație sau să obținem performanță cu ceea ce avem? Aceasta este o întrebare esențială pentru educație și dezvoltare socială. De multe ori am fost criticat pentru că iau apărarea unei generații denumite adesea „maneliști”, „tiktokeri” sau „generația tap-tap”. Indiferent de etichetele pe care le aplicăm acestor tineri, trebuie să fim conștienți că ei reprezintă viitorul acestei națiuni, fie că ne place sau nu.

Este esențial să ne adaptăm stilul de comunicare cu ei. Respectul nu trebuie să fie impus prin metode punitive, precum „stai la perete” sau alte pedepse, ci prin intermediul limbajului verbal, non-verbal și chiar prin stilul vestimentar. Actuala generație are un potențial enorm. Este bine informată, deși deseori informațiile sunt eronate. Dacă știm să le arătăm o traiectorie corectă, acești tineri pot obține succese de care să fim mândri. Informația este omniprezentă, iar aici trebuie să fim foarte atenți să le explicăm cum să deosebească informațiile veridice de cele false.

O altă problemă actuală este că școala a devenit plictisitoare, iar elevii participă la cursuri doar pentru că sunt obligați. Este necesar ca, pe durata orelor, să beneficieze de o atmosferă relaxantă și plăcută. Și aici, din nou, trebuie să intervenim și să ne adaptăm la condițiile actuale. Indiferent de cum vor decurge lucrurile, nu putem schimba milioane de oameni, dar îi putem influența într-un mod pozitiv, exploatându-le potențialul astfel încât, în final, să dea cel mai bun randament. Așadar, dragi colegi, nu uitați că, dincolo de toate, rezultatele sunt cele care contează, în final.

Este de datoria noastră să le oferim tinerilor instrumentele și suportul necesar pentru a deveni cea mai bună versiune a lor. Numai printr-o abordare adaptată și respectuoasă putem să le cultivăm potențialul și să îi ghidăm spre succes.

Prof. Răzvan Vișan

Articole asemănătoare

Răzvan Vișan: de la Pasiune la Prestație – o călătorie spre succes

România are un potențial enorm. Dacă mă întrebați pe mine, din toate punctele de vedere: geografic, economic, social etc. Vreau să văd o Românie cu adevărat frumoasă, zonele rurale să semene cu cele din afară. De fapt, aș vrea ca în toate județele gradul de urbanizare să fie măcar la un minim de 60%. Sunt județe în care încă se menține la 30-40%. Aș vrea să rezolvăm cumva problemele migrației și cele ale bilanțului natural. Să încurajăm românii să facă mai mulți copii, să încurajăm românii din diaspora să se întoarcă acasă. Aici, ține foarte mult de factorul economic. Putem avea o Românie frumoasă, dar trebuie ca fiecare dintre noi să se implice. Cu multă muncă, perseverență și ambiție vom ajunge foarte, foarte departe.

Cine va fi suveranul? Omul sau robotul?

Trăim vremuri în care filmele au devenit realitate. Nu ne este greu să digerăm această actualitate, aceste situații, realizări mărețe și conflicte. Filmele ne-au pregătit pentru aceste vremuri. Există cu certitudine o dorință de setare a psihicului uman prin poveștile prezentate în filme, o redare a viitorului pe care copiii o percep ca fiind normală, fără a mai cunoaște libertatea sau normalitatea în esență.

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *