Răzvan Vișan: de la Pasiune la Prestație – o călătorie spre succes

Cine este persoana din spatele profesorului Răzvan Vișan?

RV: O întrebare care pare simplă la prima vedere. Totuși, nu este. Am considerat mereu că toți profesorii trebuie să aibă, printre altele, calitatea de a se adapta diverselor situații. Practic, sunt momente când trebuie să intrăm în anumite roluri, să fim actori. Deși sunt zile când simt anxietate, nu permit elevilor mei să o observe. Este ca pe o scenă. Consider că atunci când interlocutorii nu îmi mai oferă atenția cuvenită, cariera mea s-a încheiat. Dincolo de toate, mă consider o persoană simplă, care vrea să schimbe ceva și nu vreau să irosesc timpul pe care îl am.

Cum este relația ta cu elevii?

Este apropiată, dar are limite. Suntem în anul 2024, într-o eră digitală care nu seamănă cu nimic din ceea ce a fost. Dincolo de aparențe și de ceea ce se mai vorbește prin spațiul public, elevii sunt informați, au o multitudine de surse de unde se pot informa. Dacă noi nu deținem informația, nu avem cum să le câștigăm respectul. Aici există și alte aspecte care pot interveni. Sunt și mai tânăr și consider asta o calitate, pe care o folosesc în avantajul meu. Dar, cum am spus și mai sus, trebuie să existe limite. Nu poți intra în clasă și să te impui prin note mici; acea perioadă a trecut de mult. De la stilul vestimentar până la limbajul verbal și non-verbal, toate definesc relația profesor-elev. Tu ești cel care si-o impune, tu trebuie să o duci într-o anumită direcție. Dar, relația mea cu elevii este una specială. Dacă îți place ceea ce faci, nu ai cum să nu reușești, mai ales în lucrul cu oamenii.

Ce te motivează?

Dorința de a schimba ceva. Dar și partea financiară. Oamenii, adesea, se fac că uită de motivația financiară. Este o ipocrizie. Avem nevoie de bani pentru a ne îmbrăca, pentru a ne hrăni și așa mai departe. Dacă văd elevi care obțin note mari la BAC și îmi spun că au obținut acestea și datorită mie, sunt extrem de fericit. Am reușit să redirecționez, în ultimii doi ani, cel puțin 10 persoane spre facultatea de geografie. Asta mă bucură și mă motivează în același timp. De asemenea, meseria de profesor îți conferă și un anumit statut în societate – asta poate fi o motivație, din nou.

De ce ai ales să devii profesor?

În 2013, m-am înscris la facultatea de geografie. Tatăl meu mi-a inspirat plăcerea pentru această materie încă de mic, când ne jucam jocuri despre capitalele lumii. Înainte, nu mă vedeam niciodată vorbind în fața unor elevi, aveam emoții teribile. După ce am încercat și alte lucruri, am zis că e cazul să fac acest pas, dacă tot aveam facultatea de geografie. Un prieten de-ai mei, Remus, profesor de informatică, mi-a recomandat și mi-a zis că nu este așa greu. Am zis să încerc… și uite (!). Dacă aș mai avea alte opțiuni, tot asta aș face.

Care a fost cea mai mare provocare?

Frica de a vorbi în public. Când am intrat prima dată în sala de clasă, la clasa a VIII-a, am zis în mintea mea: “Doamne, ce le zic ăstora?” A fost șocant la vremea respectivă. De obicei, contează foarte mult prima impresie, cum începi. M-a ajutat foarte mult că am pornit cu dreptul, am avut încredere apoi, am început să citesc foarte multă dezvoltare personală, să lucrez cu mine, să evoluez. Fiecare zi care trecea era o evoluție pentru mine. Acum doi ani și jumătate am avut o altă provocare. De fapt, am avut un vis, acela de a vorbi pe o scenă unde oamenii să mă asculte. Am reușit aceseta la primul eveniment „Citește și Dăruiește”, unde am avut mari emoții… Dar, când am luat microfonul și am început să vorbesc, nu îmi venea să îl mai las. Și acel lucru mi-a dat încredere, a însemnat mult. Am știut și știu că pot face mult mai mult.

Ai fost premiat de 2 ori consecutiv la cea mai mare gală din România, alături de oameni importanți. Povestește-ne…

Aici trebuie să îi mulțumesc în primul rând prietenului meu Claudiu Dumitrache. El a fost ca un promotor al meu. Când am văzut că voi urca pe aceleași scene cu oameni de renume, precum Eugen Doga, Dan Negru, Cătălin Botezatu, Vasile Bănescu, Vlad Ciurea, Constatin Dulcan și alții, am zis că este încă un vis devenit realitate. Acele momente nu se compară cu nimic altceva, să vezi o sală plină care te ascultă, atât de multe personalități, este o emoție aparte. Mi-a luat două zile să răspund la felicitări, am știut că în urma acelor premii munca mea este încununată cu succes. Dar în același timp nu a fost ușor. Este o responsabilitate când știi că trebuie să porți “drapelul” educației la un asemenea eveniment, cu atât de multe persoane importante.

Cum vezi România în viitor?

România are un potențial enorm. Dacă mă întrebați pe mine, din toate punctele de vedere: geografic, economic, social etc. Vreau să văd o Românie cu adevărat frumoasă, zonele rurale să semene cu cele din afară. De fapt, aș vrea ca în toate județele gradul de urbanizare să fie măcar la un minim de 60%. Sunt județe în care încă se menține la 30-40%. Aș vrea să rezolvăm cumva problemele migrației și cele ale bilanțului natural. Să încurajăm românii să facă mai mulți copii, să încurajăm românii din diaspora să se întoarcă acasă. Aici, ține foarte mult de factorul economic. Putem avea o Românie frumoasă, dar trebuie ca fiecare dintre noi să se implice. Cu multă muncă, perseverență și ambiție vom ajunge foarte, foarte departe.