Mărturisire

Și de câte ori am zis că te iubesc,

te-am iubit,

cuprins de același fior

din cer în pământ,

fără ochi căzuți pe ceas

sau degete lovind oglinda surdă,

fără tipare sau jurăminte,

legi sau răzbunări

în recurs compensatoriu,

liber și stingher,

în etern limitat de timp.

Copilă inconștientă,

aș picta icoane cu chipul tău

pășind cu picioare de gheață

peste sacrul oricărei religii,

aș ridica templu peste templu

ajungând la Dumnezeu

pentru binecuvântări și lauri,

și-aș topi tot gablonțul

făcând din tinicheaua veche

tronul tău,

și în drumul meu spre iad

din Soare aș fura raze

pentru a-ți țese rochie de bal

și cu ochii cosmosului

aș pava poteci ascunse

sub maldăre de stele

spre a fi tu și noi,

pentru dumneata m-aș despărți de mine

și-aș uita de nebunie

și-amintirea durerii aprinse

în carne vie,

aș țipa senil, cu putere de zeu

din piept defect, sfărmat de timp

în piețe mari cu oameni fără chip,

și-n ecouri grele, de lut,

fredonând același imn,

să-dorm pe pieptul tău

săltând ușor

sub respirații grăbite,

zadarnice, frivole, infantile,

și-n același chip

captiv în moment inoportun,

să-mi scalzi întunericul

în lumina ta

și mintea

cu parfumul tău bizar,

și-așterne umbre peste degetele mele

pentru a nu mai scrie,

și contururi voluptoase

peste rațiunea sterilă,

șoptindu-mi rolul

pe scena pustie,

în ploi de nisip

și turcoaz sălbatic,

și fă-te una cu ghioceii,

copilă cu pistrui,

și-nghite gerul meu

reflex, mut și senil,

și mai dă-mi două amintiri

și soapte,

și mângâieri

mai lasă-ți odată glasul peste mine,

încă o dată mai pășește pe covorul meu,

ținându-mă de mână

sobru de liniște rapidă

dar nu mă lăsa

îngropat-n tăcerea mea,

cu același dor neliniștit, fierbinte,

același dor de tine,

căci versul meu flămând

îl închin ție,

ca-n iluzia mea retorică

să fiu singur fără tine,

ca-n cavou păzit de îngeri

beți și zgribuliți.

Sursă foto: Kudika.ro