Amanții carantinați la bibliotecă

Cărți, muzică, povești, întâlniri, amanți carantinați și vin, la Biblioteca Metropolitană din București, la ultima lansare de carte a autoarei Corina Ozon, „Carantina amanților”, publicată la Editura Herg Benet.

Printre măști zâmbitoare nemișcate pe chip, toți vaccinați și verificați la intrarea în bibliotecă, c-așa e legea, am pășit în holul din fața sălii de lectură unde Corina Ozon își lansa a șasea carte din seria „Amanții”.

Biblioteca Metropolitană din București este biblioteca publică, cu acces gratuit în cele 29 de filiale deschise în cele 6 sectoare ale capitalei și o bibliotecă digitală, – din cele 30 – locul unde oricine își poate petrece frumos timpul liber, căci se organizează periodic tot felul de manifestări culturale. Pe gardul din fața clădirii a sediului central al instituției, am văzut mereu expoziții cu tot felul de teme interesante, semn că se face tot timpul ceva. Chiar dacă este pandemie, biblioteca ne așteaptă să împrumutăm și să-i citim cărțile din toate domeniile cunoașterii.

Este locul unde am citit și scris ani în șir, m-am documentat pentru articolele și cărțile mele, în sala de lectură. Locul frumos cu balcon și pomi unde stăteam, nu mai există, pentru actuala directoare și-a făcut birou. Din cauza pandemiei sălile de lecură nu mai sunt deschise, însă se pot împrumuta cărți la domiciliu. După înscriere la bibliotecă primiți o legitimație, fără să plătiți bani. Intrarea este liberă.

Directoarea bibliotecii, Ramona Mezei a mediat și lansarea de carte, alături de invitații scriitoarei: Adriana Ungureanu, Angela Nuțu și Mirel Curea. Tic Petroșel și Vlad Gălășeanu au oferit un moment artistic la final. Mirel Curea, singurul care a fost obiectiv în prezentarea cărții, la lansare, cu o reacție de bun simț, spunând printre altele despre autoare că „nu-și judecă personajele în carte”, adevărat, însă nici nu aduce ceva original în situațiile de viață de sub pălăria pandemiei de unde se inspiră, situații la care am fost toți martori (starea de urgență, lipsa drojdiei din magazine, teoria conspirației, izoleta, masca, statul în casă două luni, starea de alertă, telemunca, coronavirusul, mitingul împotriva măștilor și regulilor, păreri despre oculta mondială și 5G, carantina, restricții pe litoral, grupul de pe WhatsApp ce pendulează între retețe culinare și amintiri, relații online).

Autoarea e meticuloasă. Pune cu răbdare în cei trei protagoniști, Cati, Mircea, Teo, Cati, Mircea, Teo și iar de la capăt, în capitolele de la 1 la 29, toate clișeele realității pandemice, de pe facebook, de la televizor sau din vecini, eventual de la prieteni, situații de viață pe care le știe toată lumea.

Titlul e o strategie de marketing. Termenul amant” vinde cartea. Când vezi în titlu cuvântul „amant”, te trimite cu gândul la literatura de consum, trăiești în gând bucuria că vei citi o carte extraordinară, ești nerăbdător să o citești cât mai repede, începi să-ți imaginezi scenele. O dosești în poșetă sau geantă, să nu vadă colegii se serviciu sau familia, că cine știe ce lume de amanți ți se dezvăluie cu toate scenele erotice! Și nu e așa.

Dezamăgirea vine odată cu trecerea paginilor, cu o scriitură rece, seacă și frustă, căci autoarea nu se poate dezlipi de microbul jurnalistic. Totul e relatat ca o știre de ziar, banal și plictisitor, fără răsturnări de situație, fără emoție, cu un titlu care nu se justifică. Mircea și Cati stau în aceeași casă, sunt doi tineri concubini. Au fost ei amanți în volumele celelalte, iar în acest volum se căsătoresc, la finalul cărții. Teo e fosta nevastă a lui Mircea, iar Iulius Raiu, care lucrează la pompe funebre îi trimite sms-uri banale. Autoarea vrea să facă din Iulius un comic personaj caragialesc și nu-i reușește. Comparația este forțată și nu se justifică. Teo și Iulius ajung la nunta lui Mircea la restaurant.

Autoarea îl compară pe Iulius Raiu cu Rică Venturiano, personajul lui Caragiale din piesa de teatru O noapte furtunoasă, fără să cunoască bine opera dramaturgului. Rică Venturiano nu lucra la pompe funebre, e jurnalistul agramat și incult, îndrăgostit de Zița, iar dramaturgul pune în gura lui replici care declanșează râsul spectatorului creând un comic de limbaj și apoi de situație, mai ales când nimerește la Veta și citește scrisoarea de amor destinată Ziței.

Proștii lui Caragiale sunt simpatici, au stârnit râsul acum o sută și ceva de ani și îl stârnesc și acum, pe când proștii Corinei Ozon sunt cei din zilele noastre, seci, n-au nimic să-și spună și să ne spună, nu sunt tipologii, nici măști, nici personaje, nu m-au făcut să rând nici să plâng.

Cati, Teo, Mircea nu sunt personaje, ci niște umbre, mai degrabă. Un personaj trece printr-un conflict, duce acțiunea mai departe, mă ține cu sufletul la gură, aștept să văd ce se întâmplă, am curiozitatea să știu finalul, încep să intuiesc, ca să mă facă să dau paginile cărții, să o termin de citit. Apoi să mă întorc în gând, să o deschid, să vreau să o păstrez în biblioteca sufletului meu.

 Umbrele” Corinei Ozon din carte s-au risipit ca un fum, m-au plicitisit, nu s-au transformat, n-au prea mari griji nici drame interioare și nici conflicte. Nu există amanți în carte, nici scene erotice, există doar gesturi sexuale, cu replici pornografice. Mircea a divorțat de Teo, locuiește cu Cati în aceași casă, ei sunt concubini, nu amanți. Este o diferență între amanți și concubini. Amanta coabitează rar cu amantul, însă concubinii locuiesc împreună zi de zi. Din start nu mai am conflictul amantei care își așteaptă amantul și speră să se căsătorească cu el.

Dacă mă întreb ce este o amantă, găsesc atâtea amante și tot atâtea povești de viață, în realitate, în istorie și în literatură! Amanta e femeia întreținută, care are relații sexuale cu un partener, dar în afara căsătoriei. Ea înțelege importanța de a-și păstra bărbatul prin atașamentul sexual. Iubirea este pe locul doi după partida sexuală, în dicționarul de viață al ei.

Amintesc amantele regilor, amantele înaltelor fețe bisericești, amantele mafioților, păpușile Kremlinului, amantele din literatură etc. S-au scris atâtea cărți, s-au făcut filme.

Dau câteva nume de amante care au existat în viața reală: Maria Callas (amanta lui Aristotel Onassis), Monica Lewinski (amanta lui Bill Clinton), Elena Lupescu (amanta regelui Carol al II-lea), Eva Braun (amanta lui Hitler), Eleonore Hodys (amanta lui Höss, pomenită în filmul Lista lui Schindler), Emilie du Châtelet, (amanta lui Voltaire), Jeanne Hébuterne (amanta lui Modigliani), Virginia Hill (amanta mafiotului Siegel), Naty Revuelta (amanta lui Fidel Castro), Marilyn Monroe (amanta lui J.F. Kennedy), Ludovic al XIV-lea cu numeroasele lui amante printre care Madame de Montespan și Madame de Pompadour), Henriette Rottgering (amanta preotului catolic Willem Berger), Annie Murphy (amanta lui Eamonn Iasey, episcop de Kerry), Vicki Morgan (amanta lui Alfred Bloomingadale, omul de încredere a lui Ronald Reagan) etc.

Sunt destule exemple când amantul a cedat de tot puterea în fața amantei: sultanul turc Suleiman a dăruit puterea Roxelanei, regele bavarez Ludwig renunță la domnie de dragul Lolei Montez.

Mai amintesc amante din literatură: Emma Bovary, din romanul „Madame Bovary” de Gustave Flaubert , Ana Karenina din romanul cu același nume scris de Tolstoi, Lara din romanul „Dr. Jivago” de Boris Pasternak și mai sunt. Lista ar fi mai lungă dacă aș enumera actorii de la Hollywood cu amantele lor, sau dacă aș povesti despre Madame Claude din Franța, care pregătea amante stilate, culte, elegante, foarte frumoase pentru bancherii planetei, șefii de state și actorii de la Hollywood.

Ce au în comun amanții? O viață dublă, minciună, secretomanie și mai ales erotism. Istoria de milenii a amantelor răspunde la toate întrebările.

„Carantina amanților” se apropie, ca scriitură, de scenariu de film nu de roman. Pare mai degrabă un exercițiu al unui student din anul I de la Facultatea de Film, secția Scenaristică. Îi doresc autoarei să continuie să scrie indiferent de subiect, pentru că are șanse să evolueze în scriitura ei. Ca să mă bucure și pe mine când o să citesc.

Mintea e ca o maimuță mușcată de scorpion, ea are nevoie de ceva ce poate să rumege. Dați minții voastre gânduri noi, prin cuvânt și lectură nouă! Mergeți la bibliotecă, împrumutați cărți și citiți, mai ales clasicii. În aceste vremuri când lumea respiră o dată veselă, o dată tristă, lectura rămâne o bucurie imensă.

Publicat în Actualitate, Cultură, LiteraturăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *