
Samy Briss „între inginer de suflete” și propria sa călătorie prin viață
SAMY BRISS între “inginer de suflete” și propria sa călătorie prin viață ’’Realismul socialist’’ este un stil de artă realistă idealizată care s-a dezvoltat

Artistul vizual Leonardo Silaghi – Inspirat și Industrial
Gri este o culoare neutră între alb și negru. Când auzim expresii „este o zonă gri” sau „o nuanță de gri”, înseamnă că o situație sau

This is tomorrow!-ul artistei Oana Maria Nae
“Așadar nu am putut, nu am știut să fiu mai simplu. Și poate, la urma urmei, nu acesta e rolul meu. Eu îi privesc pe

Mirare filosofică și mirare vizuală în creația lui Adrian Gor
În Grecia antică, o problemă discutată printre sofiști era dacă pentru un artist e mai important talentul sau educația. Alcidamas distingea aceste două elemente

Dincolo de poarta tăcerii
Neinițiații consideră experienţa estetică o simplă invenţie modernă, însă gânditorii antici contrazic această ipoteză. Ideea de contemplare, înţeleasă ca activitate dezinteresată a spectatorului şi detaşată