Mirare filosofică și mirare vizuală în creația lui Adrian Gor
În Grecia antică, o problemă discutată printre sofiști era dacă pentru un artist e mai important talentul sau educația. Alcidamas distingea aceste două elemente fără să decidă care e mai important. Isocrate[1] susținea că talentul e mai important și că el trebuie să fie educat. Protagoras considera că arta și instruirea sunt deopotrivă necesare, că arta fără instruire și instruirea fără artă nu înseamnă nimic.[2]
Cuvântul artist, prezent în vorbire încă din secolul al XIV-lea (împrumutat din latinescul artista, derivat la rândul său din ars), are inițial sensul de “cărturar, maestru al artei”, student ori profesor de facultate.[3]
Întoarcerea lui Adrian GOR în România cu o expoziție personală de anvergură a fost o bucurie, o provocare, o nouă viziune artistică asupra masculinității contemporane dar totodată și o înțelegere deplină a ceea ce înseamnă artă, a ceea ce reprezintă artistul – acea persoană talentată dar și educată, inițiată în istoria artei și a esteticii. Intitulată „Prototipuri repovestite”, curatoriată de profesorul și artistul Constantin Tofan, prezentată de criticul de artă Maria Bilașevschi și găzduită la Galeria Tonitza din Iași în perioada 20 iulie 2023 – 30 iulie 2023, pe strada Lăpușneanu, expoziția a fost vernisată pe 21 iulie 2023, cu sprijinul Consiliului Canadei pentru Arte (Programul Arte în Străinătate), realizată sub egida Uniunii Artiștilor Plastici filiala Iași și a fost recomandată de ALECART.[4]
Petrecând mult timp într-un context occidental multicultural, Adrian Gor s-a confruntat cu rădăcinile sale creștin-ortodoxe și cu imaginile iconice ale culturii vizuale est-europene de inspirație bizantină. Explorarea identității sale este inseparabilă de o discuție culturală mai largă despre normele societății, credințele personale și moștenirea valorilor masculine în istoria artei. Aceste aspecte l-au determinat să pună la îndoială noțiunile de adevăr și de iluzie, în special când acestea sunt raportate la imagini ale bărbaților surprinse atât în diferite epoci istorice, cât și astăzi.[5]
Lucrările examinează viziunea personală a ceea ce înseamnă să fii un bărbat, propunând o provocare simbolică a normelor culturale, în special în contextul dezbaterilor actuale despre rolul artei în configurarea adevărurilor, a ideii de gen la nivel de societate. Așadar, influențate de anii formării în România, care trecea de la regimul comunist la o perioadă de schimbări politice și economice substanțiale, lucrările actuale ale artistului explorează natura în continuă evoluție a masculinității și rolul ei în structurile de putere culturală.[6]
„Vin cu o înțelegere vestică a masculinității, susține Adrian Gor. Nu vreau să iau partea nimănui, lucrările mele surprind lumea din peștera lui Platon, umbrele adevărului.”[7]
Adrian Gor e un artist născut în România care, după ce a absolvit în 2003 Facultatea de Arte Frumoase din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași, specializându-se în grafică/gravură, s-a stabilit în Canada. Înainte de a emigra în 2004, și-a cultivat, de asemenea, talentul în pictura icoanelor ortodoxe pentru bisericile din Iași și din zona rurală a Moldovei. După experiența de predare dobândită la Universitatea Concordia, în prezent este profesor și coordonator al Programului de Diplomă în Arte Frumoase la Școala de Artă din Ottawa, predând istoria artei, desen figurativ și pictură în tempera în stil bizantin.
Lucrările de artă și cercetarea academică ale lui Adrian Gor sunt profund influențate de moștenirea artistică și culturală bizantină. După ce a descoperit acest patrimoniu cultural în România, și-a continuat studiile de specialitate urmând un master la Universitatea din Windsor (2009) și un program de Doctorat Interdisciplinar la Universitatea Concordia (2015). Ca parte a cercetării sale doctorale, a călătorit în orașul antic Varanasi din India. Teza sa de doctorat a fost dedicată explorării realității invizibile într-o operă de artă la nivel interactiv, bazată pe tehnica, metoda și teologia bizantină a icoanei.
Lucrările lui Adrian Gor au fost expuse de-a lungul timpului în Canada și în Statele Unite și sunt incluse în colecțiile permanente ale Galeriei Dadian din Washington, USA, ale orașului Ottawa și ale Școlii de Artă din Ottawa. Practica sa artistică și cercetarea doctorală au fost recunoscute și sprijinite prin mai multe burse oferite de Consiliul Canadian pentru Arte, Orașul Ottawa și Consiliul de Cercetare în Științele Sociale și Umaniste (SSHRC) al Canadei. De asemenea, preocupările lui academice au condus la publicarea mai multor eseuri în reviste cu recenzii de specialitate din Canada, Marea Britanie și România, subliniind relevanța icoanelor bizantine pentru artiștii contemporani. De asemenea, a finalizat o bursă la New Europe College din București în 2017.[8]
În Grecia antică, societatea era dominată de bărbați. Ei participau la „symposium“, petreceri unde discutau despre politică, filosofie, artă, mergeau la spectacole de teatru pentru a urmări tragedii, comedii, drame sau practicau diverse sporturi. Femeile nu aveau voie să ia parte la astfel de evenimente destinate doar bărbaţilor. Ele nu participau în nici un fel la viaţa publică, politică sau culturală. Cu toate acestea, ceea ce suntem azi, cum ne purtăm , bazele politicii, bazele artei , educația și da, chiar și credința noastră, bazele culturii noastre își au rădăcinile în acest mic loc din inima Mediteranei, pe ai cărei filosofi, poeți celebri, Gor i-a imortalizat printr-un concept original, în grațioasa sa artă grafică. Atât de multă spiritualitate a dăruit omenirii această Grecie care pare un loc în care e puțin probabil să crească ceva… are un teren arid, stâncos, neprimitor, nefertil.
Și tot ca un paradox, acum când femeia modernă e puternică, are drepturi egale cu bărbatul, în creația artistică a lui Gor, elementul feminin lipsește cu desavârșire și această lipsă pare a fi compensată (printr-un un cinism ironic) cu pozițiile nefirești ale capetelor masculine. Lumea lui Gor devine astfel, revelația mântuirii spirituale sub uriașul picior al primului împărat creștin Constantin cel Mare, mântuire anunțată prin viziunea patimilor gânditorilor greci ale căror capete sunt oriunde numai pe umeri nu, și a trupurilor lor contorsionate și pângărite cu elemente de vestimentație modernă. Oare artistul ne sugerează că numai ideea contează, numai ea e adevărul suprem și singurul element feminin dar fundamental din opera sa?
Dacă vrem să definim arta sau frumosul din creația lui Gor, constatăm că lucrul e la fel de greu ca și acela de a spune ce este dumnezeu. Artistul face apologia la tot ce este obscur și enigmatic; pare a avea un cult al iraționalului, dar îndrăgește în același timp tot ce este sentiment, sugestie, instinct primitiv dar și tot ce este rafinat, prețios, rar și artificial. Ceea ce pare să caracterizeze opera sa, este locul acordat imaginației . În compozițiile sale e un război declarat logicii și rațiunii, dar cu toate acestea se poate întrevedea triumful ideii asupra formei, triumful adevărului deținut doar de artă și artist.
Mitul Peșterii este o alegorie folosită de Platon pentru a demonstra gradele până la care naturile noastre pot fi iluminate, fiind desemnată cea mai convingătoare și originală metaforă a idealismului.
Alegoria peșterii în viziunea lui Adrian Gor este o încercare de a justifica locul artistului în societate. Platon își imaginează un grup de oameni care locuiesc într-o peșteră, înlănțuiți pe un perete în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele oamenilor arde constant un foc care luminează diferite statui care sunt mutate de alții, și care produc umbre ce se mișcă pe pereții peșterii. Când oamenii peșterii au văzut acele umbre nu au realizat cât de lipsite de importanță sunt ele pentru viața lor și încep să atribuie acelor umbre diferite forme. Umbrele i-au făcut pe oamenii peșterii să vadă ceea ce ei consideră că ar fi realitatea.
Alegoric, Gor ca și Platon sugerează prin creația sa că omul eliberat din aceste lanțuri este artistul, filosoful; iar artistul sau filosoful este singura persoană capabilă să deslușească adevărul. La sfârșitul acestei alegorii, Gor asemenea lui Platon crede că este datoria artistului sau filosofului de a reintra în peșteră. Aceia care au văzut lumea ideală, reprezentată de Soarele dinafara peșterii, care luminează lumea dinafara ei, au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora din întuneric. Astfel că, găsim în alegoria lui Platon și în creațiile lui Gor diferite simboluri cum ar fi: peștera – care semnifică lumea sensibilă (a realității aparente);întunericul peșterii semnifică ignoranța omului incult, limitat; lanțurile semnifică prejudecățile, simțurile care ne limitează; focul semnifică lumina cunoașterii; umbrele de pe peretele peșterii semnifică imaginile corpurilor fizice, aparențele care generează opinii întâmplătoare (păreri, rodul percepțiilor și al imaginației), ilustrează în sens simbolic cultura oamenilor, bazată pe aparențe, având deci, o valoare artificială derutantă; corpurile purtate prin fața focului semnifică aparențele adevărate, realitatea fizică, generează opiniile adevărate („orthe doxa”), suișul greu spre ieșirea din peșteră și ilustrează în sens simbolic drumul inițiatic spre cunoașterea esențială, cunoașterea prin intelectul analitic; contemplarea lumii din afara peșterii — cunoașterea metafizică, prin intelectul pur (episteme, cunoașterea adevărată prin intelect și rațiune) , Soarele — Ideea Binelui (Perfecțiunea)
Sufletul se aseamănă cu Ideile pentru că este simplu, nemuritor, cunoaște lumea inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie erosul (iubirea — are ca efect uitarea, în vederea dobândirii purității primare); cunoașterea Ideilor este doar o reamintire („anamnesis”) a sufletului încarcerat în corpul fizic (ideea corpului — închisoarea este o reminiscență a orfismului); menirea sufletului este să pregătească omul pentru moarte (eliberarea sufletului nemuritor și întoarcerea în lumea ideilor); condiția eliberării definitive a sufletului este o viață virtuoasă; filosofia și arta este pregătirea sufletului pentru recunoașterea imortalității sale. Distincția fundamentală pentru psihologia contemporană o constituie distincția sensibil-latent care a pornit de la Platon și de la Mitul peșterii, astăzi, find regăsită într-o teză freudiană care face distincția între conținutul conștient al visului și conținutul latent la care se ajunge prin efort, pornind de la acel conștient. Astfel că: în Mitul Peșterii lui Platon găsim sensibilul – umbrele văzute de prizonieri pe pereții peșterii și latentul – ceea ce deduceau ei ca există în lumea reală. În semnificația visului după Freud (ce a bazat metoda psihanalizei pe baza Mitului Peșterii), găsim sensibilul – visul cum ni-l amintim dimineața și imaginile rămase în minte privind conținutul visului și latentul – semnificația visului, scena primară.
Titian, Cărbune, pastel pe hârtie Velur, 50 x 70 cm, 2023 [11]
<
“Inversarea Iluminării: O Reinterpretare Contemporană a Peșterii lui Platon”, Cărbune, pastel și tempera pe hârtie Arches, 100% bumbac, 193 cm x 110,5 cm, 2022 [13]
Dacă ar fi să-l parafrazăm pe Baudelaire, putem spune că trăim într-un secol orgolios care se crede deasupra eșecurilor Greciei și Romei. În lucrările lui Gor, capetele filosofilor și poeților antici zac secerate aproape de pământ, drept pedeapsă că și-au dorit o cetate ideală ( se știe că în Grecia antică cel ce gândea prea mult era alungat din cetate); doar dronele, coșurile de cumpărături au loc pe bolta cerească. Ceea ce intuiește artistul și ne sugerează prin lucrările sale, este că tehnologia va aduce omenirii mari avantaje dar totodată va contribui puternic la eșecurile și la declinul său intelectual.
Generațiile viitoare oare se vor întreba cât de talentat și de educat trebuie să fie artistul, câtă istorie și teorie a artei știe el, ce mesaje cifrate transmite opera sa? Noi, cei ce aparținem prezentului, ne mirăm cum a putut civilizația Bizanțului, în 1453, să fie pasionată de problema stabilirii sexului îngerilor; mirarea viitorului va fi că, pe lângă dispariția bibliotecii din Alexandria, din cărțile de artă modernă și contemporană ce apar azi, nu va ramâne nimic sau mai nimic decât ideea, așa cum au spus și gânditorii antici și cum sugerează și Adrian Gor prin creația sa.
[1] Isocrate (în greacă: Ἰσοκράτης; 436–338 î.Hr.) a fost un orator elin, cunoscut mai ales pentru școala de retorică înființată la Atena. Opera sa, de amplă vibrație patriotică, este dedicată unirii statelor grecești și este novatoare în planul compoziției prin centrarea în jurul unei idei fundamentale. În plan stilistic, a inventat marea perioadă oratorică, antrenată de ritmul amplu și puternic.
[2] Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria esteticii, Editura Meridiane, 1978
[3] Jean Gimpel, Despre artă și artiști, Editura Meridiane, 1973
[5] Ibidem
[6] Ibidem
[10] Ibidem
[11] Ibidem
[12] Ibidem
[13] Ibidem
Răspunsuri