În față cu viața, în față cu moartea…
Cu viața-n față avem momente fericite,
momente triste, dar și clipe neprețuite.
Cu viața-n față putem greși, că suntem siguri,
timp mai avem și putem totul să-ndreptăm.
Cu viața-n față ne pare că timpul e-al nostru,
că el prieten ne este și nimic nu ne ia,
că stăpâni ne suntem peste destin
și noi decidem cerul cu nori, cerul senin.
Cu moartea în față simțim că viața-i clipă
spulberată uneori de-o aripă,
că și o secundă a noastră ce trece prea grăbită
chiar cu inima frântă trebuie prețuită.
Cu moartea în față prețuim ce avem:
un zâmbet de suprafață, un gând nespus,
o faptă ne-mplinită, un pas ascuns,
o șoaptă de-o clipă, un gând de nepătruns.
(poezia face parte din volumul bilingv Umbre și lumini/Ombre e luci în curs de apariție la editura Rediviva din Milano)
Răspunsuri