Cărămizi

Ieşită în stradă, Liana avu impresia că se sufocă. Trase adânc aer în piept, apoi privi atentă în jur, la splendoarea pe care i-o oferea strada. Castanii erau toţi numai o floare. Mirosul lor dulce o îmbătă şi, pentru o secundă, se lăsă în voia lui, închizând ochii, răgaz în care uită de altercaţia cu Veronica. (…)

***

Clanul Crivăţ era într-adevăr cunoscut de toţi locuitorii din Vaşca. Oamenii îi ştiau pe Criveţi de cărămidari, după numele cartierului în care locuiau. În anii comunismului timpuriu, pe locurile pe care trăiau ei, se întindea un cartier sărăcăcios de case din chirpici pe care ţiganii şi le făceau ei înşişi. Primăvară, vară, toamnă, cât era vreme bună, vedeai băieţaşii şi bărbaţii în floarea vârstei dezgoliţi până la brâu, cu trupurile arse de soare, cu cracii pantalonilor suflecaţi, frământând lutul în picioare. Pe pământ, peste tot, erau împrăştiaţi chirpici făcuţi din lut amestecat cu paie şi bălegar, lăsaţi să se usuce la soare. Printre ei, porci guiţau, găini cotcodăceau, raţe măcăiau, pene zburau, plozi urlau, pirande tinere se zbenguiau ori se oţărau la puradei, neveste învârteau mămăliga în ceaunele din tuci de pe pirostrii, iar câte o bătrână cu faţa creponată şi mâinile ca nişte crengi uscate, trăgând din lulea la adăpost de arşiţa soarelui, dădea în cărţi vreunei românce nenorocite, părăsite de bărbat pentru alta.

Nimeni nu ştia exact de unde veniseră oamenii aceştia şi cum de se aciuaseră aici şi nimănui nu-i păsa de ei. Oraşul se trezise cu ei peste noapte, aşa cum te trezeşti după ploi cu roiuri de ţânţari. Transmisă din gură în gură, povestea lor devenise un fapt echivoc ale cărui rădăcini se pierduseră în negura vremurilor. Unii spuneau că străbunii lor fuseseră aduşi de mult ca robi de boierul Cantacuzino, când acesta luase în proprietate, pe timpul domnitorului Vasile Lupu, jumătate din comuna Vaşca. Alţii povesteau că abia la începutul secolului al nouăsprezecelea, vistiernicul Rosetti-Roznovanu i-ar fi cumpărat, i-ai fi adus în Vaşca şi i-ar fi scos din robie, ca semn de mulţumire pentru că una din ţigănicile cărămidarilor îl lecuise de o boală fără de leac. Mai era o categorie care era de părere că ţiganii, urmaşi ai celor ce fuseseră eliberaţi după 1855 de domnitorul Grigore Alexandru Ghica, care declarase emanciparea tuturor ţiganilor din Moldova, veniseră singuri în comuna Vaşca. Cică pe vremea străbunilor lor, domnitorul fusese mişcat de o poveste de dragoste dintre un ţigan rob şi o fată liberă. Pentru că robul nu o putuse lua de nevastă pe româncă, se sinucisese. Partizanii acestei teorii asociau această snoavă cu explicaţia istorică că, după 1848, în Ţările Române începuse să bată un vânt de emancipare şi robia fusese abolită. Oricare variantă ar fi fost adevărată, oamenii din Vaşca, domoli şi cu credinţă în Dumnezeu, îi lăsară în voia lor pe veneticii sloboziţi, consimţind astfel la traiul laolaltă. Cărămidarii, bucuroşi că deveniseră stăpâni pe propriile lor vieţi, se înmulţiseră pe aceste locuri, iar locurile luară culoarea lor.

Venirea comunismului dădu imbold procesului de emanciparea a romilor. Însă, dacă în România unii ţigani trăseseră foloase de pe urma omogenizării populaţiei, cărămidarii, ca şi alţi confraţi de-ai lor, greu putură ţine pasul cu mersul lucrurilor. Statul le dădu mai târziu şi lor locuri de muncă şi locuinţe la bloc, însă clocotul sângelui lor de nomazi răzbătea printre regulile vieţii sedentare şi greu putea fi potolit. Ca şi pe timpul caselor din chirpici, puradeii tot goi umblau vara, doar cu o cârpă răpănoasă pe din faţă ca să le acopere cât de cât ruşinile, cu burţile goale, mozoliţi şi cu părul scărmănat. Urlau cât era ziua de mare şi pirandele răcneau odată cu ei. Uneori, de parcă din ceruri le cădeau pui fripţi şi cozonaci, se lăsa cu veselie mare, cu dansuri şi cu cântece de petrecere. Dansau pirandele, învârtindu-şi fustele şi pletele în vânt, iar puradeii – hop şi ei printre ele, cu câte o bucată de mămăligă în mână, de care se aninau câinii şi mâţele. În toiul acestor chermeze, numai ce vedeai apărând de prin apartamente câte un porcuşor scăpat ori vreun ţigănuş ţinând de o sforicică un mieluşel. Aşa înţelegeau cărămidarii viaţa la bloc – trăiau cu animalele în casă ca în şatră şi greu îi putea dezbăra ceva de deprinderile lor. De obicei, după petrecerile acestea exaltate şi colcăitoare, se lăsa cu scandaluri. Atunci să te ţii, nenică: răcnete şi bocete, văicăreli şi blesteme, scrâşnete, păruieli şi drăcuieli de parcă Talpa Iadului se băga între ei şi îi învrăjbea. De aceea, din cauza harababurii ce domnea în această mahala, majoritatea văşcenilor ocoleau locurile. Alteori, prinşi de flama dragostei, o ziceau cărămidarii de inimă albastră, de te topeai pe picioare – se lăsau cântecele lor peste Vaşca ca nişte urgiseli :

Eu te-am iubit, Paraschivo,
Ţi-am spus-o de-o mie de ori!
Şi ca drept dovadă ţi-am trimis gramadă vreo cinşpe ghivece de flori.

Tu nu m-ai iubit, Paraschivo,
Mi-ai spus-o de-o mie de ori
Şi, ca drept dovadă, mi-ai trimis grămadă să-ţi cresc toţi copiii din flori.

Au, de te prind, Paraschivo,
Cu altul la braţ pe Gramond,
Îţi sparg şi gagiul, îţi fur şi poşeta, vă leg şi vă spânzur de-un pom. ¹

Şi totuşi, în ciudaprogramelor de integrare, în comunism, cărămidarii o duseseră şi mai greu decât restul văşcenilor. Ziua, ţigăncile vindeau seminţe de floarea-soarelui la un leu păhărelul târgoveţilor care voiau să-şi umple maţul şi cu altceva decât cu veşnicele porţii de fasole şi cartofi. Trăgeau şi ele să câştige de acolo de unde greu era de câştigat – măsluiau măsura. Păhărelul din lemn cu care luau din traistă seminţele avea mai bine de jumătate fundul umplut cu smoală. Unii români spurcau pirandele: Fă, cioară, ţi-am dat un leu să-mi dai un păhărel, nu un sfert de păhărel! – dar multora le era milă de ţigani şi le cumpărau pirandelor seminţele, chiar de le prindeau cu ocaua mică. Şi apoi, aşa petrecăreţi şi scandalagii cum erau, nu se auzise să fi făcut rău nimănui prin târg înainte de Revoluţie, în afara răfuielilor dintre ei, când se putea lăsa cu cuţite şi ciomege.

¹ Paraschivo de Mihai Mărgineanu

(fragment din romanul ‘Regăsirea’ – 2022)