Evadare

Îmi sincronizam fuga repezită a gândurilor, îngrămădite de-a valma peste idei vinovate, cu bătaia secundelor în care încercam să mă definesc. Aproape, departe, printre valurile karmei ce părea că îmi croise deja cărarea.  Doream să fug, să mă ascund undeva dincolo de cerurile unui asfințit roșu. Mi-era teamă de mine, de ceea ce aș fi fost în stare să comit într-un mâine ce se proiecta murdar peste liniile cuminți ale adolescenței. Mi-era teamă că aș fi reușit să dansez bizar cu moartea tangoul eliberării. Precum auzisem cândva într-o poveste tristă, ca răspuns la provocarea realității.  Soțul înjunghiat de soție în noaptea nunții.

Șerpi amăgitori își încolăceau șoaptele printre bucăți de gânduri. Răstălmăceam alte povești însă, în care fetița inocentă pecetluise refuzul până la apogeu, lăsându-și trupul fără suflare, ștrangulat între zdrențe și prejudecăți oarbe, eliberându-și sufletul către un „nu-știu-unde”.

Am fost învățați că așa trebuie, că rostul nostru se aliniază orânduirii comunității într-un fel în care armonia se perpetuează. Bătrânii, în înțelepciunea perilor albi, știau cel mai bine cum se cade a fi aranjate piesele acestui puzzle numit „căsătorie”. Dintre toate dominantele, puterea, influența și banul jucau la dublu printre variante.  Tot printre ele, dansa și norocul la vedere cu indiferența. Nu interesa pe nimeni însă dacă bucuria își găsea culcușul printre rândurile aranjamentului. Nici dacă emoția exista prin apropiere. Cupidon se pare că nu pășise încă printre hotare, iar iubirea în esența ei pură era prigonită din conversațiile mature, fiind considerată încă un tabu, despre care nu se cădea să pomenești. La schimb însă, iubirea aluneca abrupt în datorie.  „Copiii buni ascultă de părinți.” Un clișeu mult prea uzat și abuzat.

Simțeam cum furia mă paralizează lăsându-mi o perdea groasă peste gânduri. Puteri nebănuite mă copleșiseră apoi în încercarea disperată de a găsi o evadare. Nu, nu puteam să accept ca mâine să fiu „mireasa” unui necunoscut.  Mă simțeam trădată de destin în tentativa lui de a-mi fura identitatea. O trădare ce mă transforma într-un obiect la buna folosință a unor necunoscuți.

În umbra gândurilor, vocile părinților îmi răsunau cu putere, amintindu-mi cât de necruțătoare pot fi căile vieții în încercarea de a le elibera de jugul prejudecăților. Îmi doream să prind flori de blândețe pe cale, să îmi petrec diminețile și înserările în îmbrățișările zâmbetului senin, să înțeleg universul prin prisma umanității. Le limitam însă la ceea ce cunoșteam prin ochii realității.

Nu-mi amintesc prea clar cum s-au perindat orele în seara aceea. Hotărâsem să schimb fața lucrurilor, să refuz categoric trădarea destinului. Cerul înroșit mă ademenea precum o zână fermecată. Un magnet invizibil parcă mă atrăgea tot mai mult către ideea sinuciderii. Începusem să -mi vorbesc despre curaj. Să-l țin de mână în alunecarea de ape. Iar apoi totul a devenit vis și lumină.

M-am trezit după o lună. Așa mi se spusese. O mașină mă lovise din plin în timp ce fuga mea necoordonată m-a aruncat în vâltoarea șoselei.  O ambulanță m-a dus apoi de urgență la spital. Medicii mi-au salvat viața, nu însă și piciorul drept. Începeam timid să îmi amintesc secvențe de existența. Într-o zi însă aveam să înțeleg că trădasem oarecum interesul familiei iar asta aruncase o umbră întunecată asupra noastră.

Au trecut 20 de ani de atunci. Cu trădarea la braț, la insistențele părinților,  am plecat de acasă, dar am ținut speranța strâns de mână, pentru  un mâine mai plin de înțelepciune. L-am întâlnit într-un final, iar acum lucrurile sunt așezate oarecum frumos. Seara aceasta am fost de gardă și am înțeles, pentru a nu-mai-știu câta oară, cum cercul vieții își urmează riguros traiectoria, lăsându-si  greutățile influențate de prejudecățile realității. Seara aceasta o adolescentă a scris cam aceeași filă de poveste. Am reușit să-i salvăm viața, nu însă și piciorul drept.

© Simona Prilogan

Imagine de Moises Avellaneda de la Pixabay

Căsătoria forțată este o căsătorie în care una dintre cele două părți este căsătorit cu forța sau împotriva voinței sale. Căsătoria forțată este distinctă de căsătoria aranjată, în care ambele părți sunt de acord cu aranjamentul părinților care le găsesc o pereche, deși diferența dintre cele două poate fi indistinctă.

Conform unei estimări realizate de organizața caritabilă CARE Canada în anul 2014, peste 39.000 de fete sunt lipsite de copilărie în fiecare zi prin căsătoria forțată.

Potrivit unui studiu realizat de guvernul german în 2011, mii de femei tinere și fete caută anual ajutor la centre de consiliere după ce sunt obligate să se mărite, prin amenințări cu bătaia sau chiar cu moartea, în această țară.

Conform unui raport al Departamentului britanic pentru Educație din 2011, anual, 8.000 de fete din Marea Britanie, care provin în majoritate din comunitățile hinduse și musulmane, sunt forțate să se căsătorească. ( Wikipedia)