Cea de-a treia fotografie-portret a lui Mihai Eminescu

Patru fotografii cunoscute şi certificate cu Eminescu există până la această dată. Cea din tinerețe, făcută la 19 ani, la Praga, în 1869, de fotograful Jan Tomás, cea extrasă din tabloul Societăţii „Junimea”, datând din 1878 şi realizată de Franz Duschek, în Bucureşti, în studioul de pe strada Franklin, cea de a treia, din studioul lui Nestor Heck, de la Iaşi, făcută în 1884 și ultima, cea realizata de Jean Bielig la Botoşani, în 1887, cu Eminescu la 37 de ani.
În cele ce urmează vă prezentăm informații furnizate de Liviu Apetroaie, scriitor și muzeograf literar la Muzeul Literaturii Române Iași.
„Originalul celei de a treia fotografii, din care a fost decupat Eminescu, pentru posteritate, la cererea prietenilor săi cu care s-a fotografiat, îi cuprindea pe profesorul A. C. Cuza, compozitorul Wilhelm Humpel şi poetul Petru V. Grigoriu. Versiunea publicată prezintă în oval o prelucrare a originalului.

Între fotografia de la Iaşi, din 1884, când avea 34 de ani (studioul Nestor Heck), şi cea din 1887 (studioul Jean Bieling, Botoşani) e o distanţă de trei ani, dar transformarea chipului lui Eminescu arată, parcă, o trecere a timpului pe trei decenii.
Nestor Heck este celebrul fotograf al Iașilor de odinioară, care i-a imortalizat pe mulți dintre intelectualii vremii. În atelierul său, de pe strada Lăpușneanu, au fost imortalizate personalitățile vremii – scriitori, intelectuali, oameni politici importanți (deputații din divanul Ad-Hoc), dar și ieșeni obișnuiți, cu familiile lor. Atelierul lui Nestor Heck, înființat în 1850 nu avea rival, fiind considerat cel mai bun din oraşul Iaşi, atât sub raportul execuțiunei, cât şi al artei.

Rămâne o referință în arta fotografică de la noi (aflată la începuturi) pentru că este unul dintre cei patru fotografi care l-au imortalizat pe Mihai Eminescu, astfel încât avem în patrimoniul național imaginea Eminescului, la 34 de ani, când revenea la Iași, după plecarea la București din 1877.
Pe fiecare fotografie realizată în atelierul lui Nestor Heck se găsea ştampila emblema (timbru sec): Nestor Heck, și textul: «Atelieru artisticu de Photography și Pictură a lui Nestor Heck Jassi, str Strada Spiridon- Casa Reincke Chethner», sau «Atelier fondat în 1850, cu diploma de onoare la Expoziţia de la Paris, 1889 şi alte atestate de merite pentru lucrări artistice” sau Nestor Heck Jassi».”

Cea de-a treia fotografie a fost făcută ca urmare a unei păcăleli. Era binecunoscut faptul că marelui poet nu îi placea să se fotografieze. Prietenii junimiști l-au convins însă să facă o fotografie de grup. S-au înțeles însă cu fotograful, Nestor Heck și, atunci când acesta se pregătea să declanșeze ei s-au retras și a rămas doar Eminescu.
Unul dintre prietenii poetului, A.C. Cuza, despre împrejurările în care a avut loc vizita la atelierul lui Heck și fotografierea relata următoarele: „În sfârșit, într-o zi, vara, profitând de bunele dispoziții, l-am luat de pe terasa hotelului Traian din Iași pe Eminescu, împreună cu Wilhelm Humpel și cu Petru V. Grigoriu, și așa, îmbrăcat în costumul său alb de vară, cum era, ne-am dus cu toții la atelierul de fotografie Nestor Heck, strada Lăpușneanu, nr.42, unde a consimțit a se fotografia, însă numai în grup, alături de noi, ne-am așezat împreună. După indicațiile noastre însă, fotograful l-a scos numai pe dansul, ceea ce nu puțin l-a supărat mai apoi, vazandu-se amăgit ca un copil.”

Fotografia ce-l înfățișează pe Eminescu are o ramă de lemn masiv, din nuc, lucrată manual. Ea face parte, alături de alte fotografii originale, din colecția privată a avocatei Gianina Vera Poroșnicu. Pe spatele fotografiei stă mărturie ștampila cu numele firmei lui Nestor Heck.

Vă invităm să citiți gândurile transmise de doamna avocat Gianina Poroșnicu dedicat zilei de naștere a poetului nepereche: „Celebrăm astăzi, dragi prieteni și stimați participanți, 175 de ani de la nașterea celui care a dat un nou chip limbii române, înnobilându-ne, substanțial și strălucit, identitatea culturală. Ar fi, cred, imposibil să nu îl purtăm pe Mihai Eminescu în suflete, de vreme ce, înfășurați în manta-i, dumnealui nu a contenit a ne purta înspre noi înșine.
Genialitatea domniei sale ne-a ridicat către înălțimile universalității culturale, coborând în mințile noastre marile întrebări și mistere ale umanității. De aceea, socotesc că pulsul gândirii lui va putea fi mereu detectat în inima poporului nostru. Eminescu rămâne în noi, precum noi suntem ținuți în captivitatea ideilor care l-au definit, definindu-ne. Iată de ce anul care tocmai începe a fost declarat an Mihai Eminescu. Suntem, așadar, în cea de a 15 – a zi din cele 365 în care, remintindu-ni-l, vom putea celebra propria noastră aventură în dimensiunile spiritualității eminesciene către care el ne-a deschis ochii și inimile, trăind-o intens, autentic și, aș putea să spun, în limba română, în fiecare dintre zilele puținilor lui ani de viață. Închei parafrazându-l pe Nichita Stănescu, unul dintre iluștrii săi admiratori: fără Eminescu nu se putea, ca dovadă că este.”
Surse: https://casaiosefzoller.porosnicugianina.ro, https://www.facebook.com/CasaJosephZoller.
Publicat în CulturăRecomandat0 recomandări
Răspunsuri