Estetica simțirii – Expoziția „Aud materia plângând” a artistului vizual Dănuț Adrian Chidon Frunză

A estetiza ceva nu înseamnă a-l înfrumuseța sau a-l decora, ci a-l face mai adaptat la simțire. Această distincție esențială este adesea ignorată în discursurile contemporane despre artă, unde estetizarea este confundată cu o simplă învelire a formelor. În realitate, estetizarea implică o procesare profundă a experienței umane, o modalitate de a transforma percepțiile brute în emoții și cunoaștere. Grecii antici foloseau termenul „estetic” pentru a descrie tot ceea ce ține de simțiri și afecte, sugerând că estetica nu este doar o chestiune de frumusețe, ci și de modul în care percepem și înțelegem lumea din jurul nostru. Astfel, estetica devine o experiență a lumii iar găsirea sau inventarea de mijloace pentru a obține astfel de efecte este preocuparea sa continuă.

În această lumină, expoziția „Aud materia plângând” ( al cărui vernisaj a avut loc în data de 18 decembrie 2024 la Centrul de Artă Contemporană – Baia Turcească, Iași, curatoriată de Ciprian Romaniuc și prezentată de criticul de artă Petru Bejan și vicepreședintele U.A.P.R. Iași Constantin Tofan) a artistului Dănuț Adrian Chidon Frunză, este o metaforă prin care ideea estetizării este explorată cu intensitate. Lucrările sale,  influențate de poezia lui George Bacovia și de filosofia lui Søren Kierkegaard, ne invită să contemplăm natura tristă a existenței, să ne confruntăm cu personaje statice și uși închise, să explorăm compoziții traversate de diagonale tragice și să ne lăsăm purtați de emoțiile pe care le evocă.

Demersul artistic al lui Chidon Frunză, este marcat de o atmosferă melancolică, o stare de spirit care rezonează adânc cu poezia lui Bacovia. Temele bacoviene – natura tristă, izolarea și suferința – sunt reflectate în lucrările sale, care ne dezvăluie o lume în care simțirea devine centrul universului. Subiecții săi sunt adesea înghețați în nemișcare, prizonieri ai unei realități care pare să nu se schimbe niciodată. Această lipsă de dinamism este o alegere deliberată, menită să accentueze sentimentul de stagnare și melancolie, invitând spectatorul să mediteze asupra propriei sale experiențe de viață.

Compozițiile subtile, pline de nuanțe de gri și tonuri închise, creează un spațiu care reflectă o realitate interioară complexă. Pictorul reușește să capteze esența trăirilor umane, transformându-le în imagini care, deși triste, sunt, de fapt, profund expresive. În acest context, estetizarea devine un instrument care ne face să reflectăm asupra propriei noastre existențe.

Un element recurent în lucrările lui Chidon Frunză, este reprezentarea ușilor și ferestrelor închise. Ele sugerează o separare, un zid între interior și exterior, între sine și ceilalți. Această temă, a specificat criticul de artă Petru Bejan, este ancorată în filosofia lui Kierkegaard care a explorat conceptul de anxietate și singurătate în căutarea sensului.

Privind lucrările artistului, simțim nevoia să reflectăm asupra propriilor noastre „uși” închise. Ce ne împiedică să ne conectăm cu ceilalți? De ce ne izolăm în propriile noastre gânduri și emoții? Chidon Frunză nu doar că estetizează tristețea, ci și propune o meditație asupra naturii umane și a relațiilor interumane.

Una dintre lucrările remarcabile ale expoziției, este portretul pisicii. Imaginea acestei feline, cu ochii săi triști și profunzi, amintește de  complexitatea relațiilor dintre oameni dar și a solitudinii care, adesea, ne bântuie. Pisica lui Chidon Frunză, transcende statutul său de simplu animal de companie, devenind un personaj emblematic care reflectă nu doar confortul pe care îl poate oferi, ci și distanța emoțională pe care o putem resimți în interacțiunile noastre. Cu ochii săi melancolici, pare să ne spună povești tainice. Deși ne aflăm adesea înconjurați de oameni, dorința de comunicare  poate rămâne neîmplinită. Pisica devine astfel, un simbol al acestei singurătăți, un companion tăcut care ne ascultă fără a judeca, dar care, în același timp, păstrează o distanță misterioasă. Această dualitate – confortul și distanța – este esența relațiilor moderne, unde ne dorim apropierea, dar ne temem să ne arătăm  vulnerabilitatea. Fiecare detaliu al pisicii, de la blana sa moale la ochii săi duioși, care par să reflecte nu doar emoțiile sale, ci și ale noastre, ne îmbie să ne pierdem în contemplare. Capacitatea de a conecta și a evoca sentimente adânci este ceea ce face ca pisica să fie un simbol atât de puternic al intimității. Dincolo de prezența fizică, pisica insinuează o legătură emoțională, o dorință de a fi înțeles și acceptat. Pe de altă parte, independența pisicii adaugă o altă dimensiune acestei relații. Ființă enigmatică ce își trăiește viața conform propriilor reguli, adesea ea, pisica, refuză să se conformeze așteptărilor noastre. Independența ei poate fi atât atrăgătoare, cât și frustrantă. Ne dorim apropierea, dar suntem conștienți că pisica, asemenea multor oameni din jurul nostru, are propria sa lume interioară, pe care nu ne-o împărtășește întotdeauna, iar ochii ei  par o poartă către un univers pe care nu îl putem pătrunde.

Ceea ce mai surprinde la expoziție, este prezentarea lucrărilor fără denumiri, care lasă contemplatorii să-și impună propriile interpretări. Originala abordare  pare a fi o continuare a unei alte expoziții metaforă,  Punct și virgulă, creându-se iluzia unui dialog între artă și spectator, între artist și public, subliniindu-se ideea că arta nu este doar un obiect de contemplare, ci și un proces de interacțiune și comunicare.

Metafora punctului și virgulei sugerează o pauză în gândire, un moment de reflecție și introspecție. În această lume agitată, unde adesea suntem presați să reacționăm rapid, Chidon Frunză ne îndeamnă să ne oprim, să medităm și să ne lăsăm purtați de emoțiile pe care le resimțim în fața picturilor sale.

Lucrările fără titlu se transfigurează într-un un joc interactiv între artist și privitor, fiecare având ocazia să-și transpună propriile gânduri și trăiri în imaginea respectivă. Libertatea de interpretare este esențială pentru procesul estetic, deoarece permite fiecărei persoane să participe activ la creație, transformând actul de contemplare într-o experiență personală, unică, de cunoaștere a sensibilului.

Dănuț Adrian Chidon Frunză este un artist care se hrănește vizual din tradiția artistică românească, având ca inspirație lucrări ale pictorilor Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Theodor Pallady etc. Fiecare dintre acești artiști a contribuit la dezvoltarea unei estetici autohtone, care îmbină natura, emoția și simbolismul. Tonitza, cu afecțiunea sa pentru natură și pentru viața rurală, Luchian, cu explorările sale asupra culorii și formei, Pallady, cu o viziune profundă asupra umanității, sunt influențe vizibile în lucrările lui Chidon Frunză. Legătura cu tradiția artistică este esențială pentru înțelegerea viziunii sale. Chidon Frunză nu doar că își asumă moștenirea artistică, ci o și reinterpretează, aducând-o în contemporaneitate prin teme și tehnici originale, reușind să creeze un dialog între trecut și prezent, între influențele artistice și experiențele personale.

Expoziția „Aud materia plângând” poate fi înțeleasă fie ca o tălmăcire a simțirii umane, fie ca un dialog între artă, literatură și filosofie. Lucrările lui Chidon Frunză, încărcate de simboluri și semnificații, devin un spațiu de contemplare, un refugiu în care privitorii pot să își exprime propriile sentimente și gânduri. Prin referințele la Bacovia și Kierkegaard, ni se sugerează că arta nu este doar o simplă reprezentare a realității, ci o cale de a înțelege și a simți lumea din jurul nostru iar estetizarea, în acest context, este un catalizator ce metamorfozeză afectele în cunoașterea sensibilului.

Publicat în Arte vizuale, Cultură, Expoziție, Filosofie, Idei, RecenziiRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *