Flăcări gemene

Ne-am împrietenit pe marginea cărții. Am povestit vrute și nevrute. Se întâmplă adesea acest lucru, pentru că te transformi în „mamă de adopție” a manuscrisului. N-ai cum altfel când lucrezi cu el. Și ce e altceva textul decât copilul sufletului?

Și mi s-a întâmplat iarăși să mă detașez de conținutul atât de bine știut de la redactare și să mă uit la miracolul de volum tipărit, să-l pipăi pe toate părțile, să mă asigur că e bine îmbrăcat și sănătos, destoinic aranjat, bun de străbătut generații. Pentru că nicio poveste nu este scrisă doar pentru prezent.

Voi nu cunoașteți culisele unei cărți, așa cum nu știți etapele florii care ajunge fruct. Le luați ca atare. Vedeți produsul finit pe raft, fără să bănuiți stupul de „furnici” aflat în spate.

În paranteză spun: păcat că librăria și cartea nu mai sunt ce au fost spun, ținând mândră la piept atât sintagma: „pe vremea mea”, cât și speranța unei reveniri la miracolul literei, o speranță ce nu e pe degeaba. E stimulată de valul de scriitori contemporani talentați și de tânăra generație, care pare a găsi tot mai ușor drumul spre bibliotecă.

Dacă de obicei scriu despre text, detașându-mă de omul care l-a creat, în această situație îmi este imposibil, pentru că exemplul și personalitatea autoarei sunt copleșitoare. Oana Stroe este omul care marchează vieți, este luminița aprinsă de la capătul tunelului, este cea care și-a transformat suferința în armă și mângâiere. Care și-a luat propriul destin în mâini și, la casa de schimb valutar a sorții, a schimbat termenul primit în EU POT. Și a putut. A demonstrat iar și iar că miracolul există, în ciuda diagnosticelor date de o medicină modernă, care, în anumite situații, se declară neputincioasă. A demonstrat, de asemenea, că sufletul este cel care dictează, că puterea lui sprijină trupul când acesta încearcă să renunțe. Când e obosită, găsește resurse în frumosul din jurul ei. E ca un perpetuum mobile ce-și ia energia din ceea ce oferă, din bucuria de a-i ridica pe cei căzuți, de a le vorbi cu blândețe și nudă onestitate. E caldă și carismatică, sinceră și deschisă. Un om activ, un spirit pozitiv, un om foarte firesc, ce nu ridică o statuie bolii și neputinței, ci ia fiecare zi ca pe o poțiune de fericire. Dacă ar fi să o caracterizez foarte repede, primele cuvinte care mi s-ar naște pe buze ar fi: o mare iubitoare de viață.

Am cunoscut-o anul trecut la debutul ei editorial în volumul Inima nu face riduri, apărut la editura SIONO, unde a publicat nuvela Garsoniera ambulantă. Am aflat tot atunci că are un blog, că își dedică viața familiei și celor care trec prin aceleași greutăți. Peste un an, adică în octombrie 2021 avea să se întâmple minunea publicării propriului volum: Flăcări gemene.

Cartea, ce cuprinde opt nuvele, este povestea unei povești, întruchiparea visului unui om, care și-a dorit de mic să țină condeiul în mână. Chiar dacă a urmat studii economice, chiar dacă și-a proiectat visul într-un viitor îndepărtat, undeva la pensie – perioada senectuții văzută drept etapa înțelepciunii supreme și a răgazului de timp – destinul avea alte planuri pentru scriitoarea noastră, planuri care aveau să o transforme nu doar într-o învingătoare, dar și în autoarea primei ei cărți.

Flăcări gemene nu este expresia lungului drum străbătut de Oana pe calea vindecării, ci povestea ori, mai bine spus, poveștile unor flăcări gemene, care pâlpâie de-a lungul celor opt secvențe cu personaje contemporane, ce se strecoară pe drumurile sinuoase ale vieții. Substratul fiecărei nuvele este psihologic, autoarea mărturisind pasiunea ei pentru acest domeniu. Protagonist este omul modern, străbătut de întrebări, de căutări și, mai ales, de lupta pentru a-și găsi propria fericire ori eliberare. Drumurile par a fi metafore ale trecerii, locuri în care Elvira, spre exemplu, oscilează între prezent și trecut, sub umbrela unor emoții care o epuizează. Introspecțiile au rol major în crearea personajelor, iar scenariile sunt uneori dramatice, alteori dezvoltate sub semnul unui ludic al scriiturii: Silvia oscilează o vreme între doi Mihai, doi bărbați diferiți, o provocare rezolvată neașteptat de destin, Vero, în nevoia disperată de a-și stăpâni fericirea, își programează conflictele care se rezolvă în cel mai imprevizibil mod.

Atât personajele, cât și întâmplările sunt contemporane, mărturisind o realitate imediată, aflată la îndemâna cititorului. Pasiunea, dragostea neîmpărtășită, capcana de a cădea în aceeași greșeală ca părintele tău, ca și cum destinul ți-ar trasa același drum sunt doar câteva aspecte care te invită la lectura Flăcărilor Oanei, un joc de șah al sorții, unde cititorul este cel care câștigă întotdeauna.

Publicat în LiteraturăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *