„How to explain pictures…” / O expoziție-omagiu adus operei lui Joseph Beuys

Bucurându-se de prezenţa unui public numeros, vernisajul expoziţiei How to explain pictures… a avut loc vineri, 1 iulie 2022, la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului, au rostit alocuţiuni curatorul expoziţiei, conf. univ. dr. Roxana Trestioreanu, directorul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca, Ingo Tegge, directorul Institutului Goethe din Bucureşti, dr. Joachim Umlauf, şi artistul expozant, Olimpiu Bandalac, oficiile de gazdă fiind asigurate de Alexandra Sârbu din partea instituţiei muzeale clujene, în calitate de comisar al expoziţiei.

De la Alexandra Sârbu am aflat că Centrul Cultural German Cluj-Napoca, în colaborare cu Goethe Institut București și Muzeul de Artă Cluj-Napoca, “a inaugurat recent în Sălile Festive ale Palatului Bánffy, sub semnătura curatorială a cunoscutului artist vizual, Roxana Trestioreanu, o expoziţie impresionantă ce se doreşte a fi un omagiu simbolic adus lui Joseph Beuys, personalitate iconică a avangardei artistice germane postbelice, al cărui centenar de la naştere a fost aniversat anul trecut printr-o multitudine de evenimente culturale”.

Artiștii expozanți, despre influența lui Beuys

Puține personalități culturale germane ale secolului XX au fost la fel de controversate ca artistul de intervenție, sculptorul, desenatorul, teoreticianul de artă și profesorul ocazional Joseph Beuys (1921 – 1986). Lucrările sale au dezvoltat un concept nou, mai amplu, al artei, care includea și ideea de co-creație politică a societății. Filmul documentar al lui Andres Veiel este o căutare amplă de indicii; el scoate la iveală un mare număr de materiale de arhivă parțial necunoscute și le oferă martorilor contemporani, cum ar fi Klaus Staeck, ocazia să se exprime. Rezultatul este un colaj de documente vizuale și audio care oferă tuturor spectatorilor acces la opera complexă a lui Beuys”, găsim precizat în ziarul expoziției. (…) “Conceptul lui Beuys de „sculptură socială” îmbină acțiunea socială cu arta, revoluționând înțelegerea artei la vremea respectivă și continuând să aibă un impact până astăzi.”(p.5).

Primele informații despre Joseph Beuys le-am cules din revista „Art in America”, pe care am primit-o lunar între 1979-1980. (…) Ajuns la München în februarie 1990, am avut șansa să prind o retrospectivă Beuys. Eram emoționat și mi-amintesc ce m-a impresionat, în principal, atunci: erau desenele și obiectele-sculpturi. Expresia simplă, directă, formele esențiale, culoritul limitat – aparent modest, toate m-au mișcat. Desenele cu „sânge de animal”, obiectele metalice ruginite, ascuțite-agresive, nu le-am putut uita. Era prea devreme pentru mine să înțeleg concepția de „sculptură socială” sau ecologismul lui Beuys, nu știam prea multe. Era vorba de un mod cu totul diferit de a gândi arta, de a se raporta la societate ca și artist, implicarea totală a lui Beuys mă fascina. Această întâlnire a declanșat un proiect al meu de a vedea muzeele germane și europene. (…) Beuys a deschis multe drumuri prin acțiunile de performance, conferințele sale, dezbaterile publice organizate. „Șamanismul” pe care îl asuma și explica cu orice prilej, legătura cu culturile primitive, legătura cu lumea animalelor, materialele simple: mierea, seul, fetrul (material brut nețesut), toate mi se par fascinante. Și, în cel mai înalt grad: desenele! Întrebându-mă ce am moștenit eu de la acest artist fabulos, pot menționa acum doar: consecvența, deschiderea către dialog, inventivitatea – oricum prea puțin din câte se pot spune… Lucrul pe hârtie nu a fost apreciat la justa valoare aproape niciodată, fiind considerat un domeniu minor și care poate fi ignorat, oarecum pregătitor pentru „marile arte”: pictura și sculptura. Doar că atunci când vorbim despre creație și creativitate, trebuie –obligatoriu – să căutăm desenele, carnetele de schițe ale unui artist. Acolo se vor găsi întotdeauna cele mai clare, directe și pure exprimări ale ideilor plastice. Pentru mine desenul pe hârtie reprezintă cea mai sinceră, cea mai directă, exprimare a „gândului plastic”, transmitea, printre altele, artistul Olimpiu Bandalac, citat din ziarul expoziției.

În tema legată de copaci, în primul rând este vorba de o temă socială, care ţine de ecologie şi de distrugerea patrimoniului silvic, iar celălalt aspect ţine de morală, de conștiința individual a fiecăruia. Sunt lucruri grave, importante din viața noastră exprimate cu geometria cea mai simplă: cerc, pătrat, con, cilindru…. Expresia plastică s-a întrupat, de fapt, din dorința de a mă îndepărta de lucrurile pe care le-am făcut înainte. Am considerat, că cel mai important lucru este mesajul, un mesaj care să ne aparțină nouă, celor care trăim acum. În acest sens tema ecologică a defrișării abuzive este un subiect prezent, alarmant şi foarte actual, iar tema etică a verticalității ține de continuitatea morală atemporală. Principala preocupare a mea este, să dau viață copacului căzut, să las un semn, o dezaprobare referitoare la distrugere folosind limbajul obiectului sculptural. (…) Personalitate complexă, Beuys mi s-a dezvăluit treptat în timp, pe măsură ce găseam anumite indicii şi semnale sosite pe diverse căi. Aflasem de experienţa sa incredibilă ca combatant german în timpul războiului, care i-a marcat definitiv viaţa după aceea, de autor de artă contemporană, pedagog, sau activist social.” (Darie Dup)

Când mă gândesc la Joseph Beuys, îmi vine în minte conceptul de Naturallianz, o asociere cu natura, mă gândesc la materiale naturale, la energii creative, la empatie sau la un comportament intuitiv transpus într-o formă anume, la caracter efemer, fizic…”(Gyöngy Kerekes)

Beuys ne învață libertatea de a crea conectați și implicați în realitățile lumii în care trăim. Ne pasă de ce este și se întâmplă în jurul nostru? Vrem să ajungem la adevăr și la o etică a viețuirii? Alegerea ne aparține”. (Marilena Preda Sânc)

Despre conceptul și scopul proiectului, precum și despre fiecare dintre artiștii implicați în proiect, vorbea pe larg Roxana Trestioreanu, în argumentul expozițional.

Joseph Beuys (1921-1986), a marcat prin creația sa arta contemporană și s-a impus ca un reper al secolului 20. El a lăsat o moștenire importantă generațiilor de artiști care i-au urmat, pe de-o parte prin opera sa – desene, instalații, multipli, acțiuni performative și relicve-martori ale acestora, prelegeri, filme – și pe de alta prin conceptul de sculptură socială pe care l-a lansat, care definește activitatea umana de a structura și modela sociatatea și mediul ca operă de artă. Asumând prin demersul său rolul de sculptor social, Beuys dă formă societății prin activarea potențialului creativ al fiecăruia, servindu-se de limbaj, concepte, acțiuni performative și obiectele care se acumulează pe parcurs.

Titlul face referire la prima expoziție personală a artistului din 1965 How to Explain Pictures to a Dead Hare (Wie man dem toten Hasen die Bilder erklärt), în care Beuys definește un mod de operare care îi va deveni caracteristic, ieșind în întâmpinarea publicului în receptarea experienței artistice, prin limbaj și dialog. Beuys a fost un artist angajat social, politic, a militat pentru drepturile omului, pentru protejarea mediului, pentru construirea unei legături cu comunitatea, a definitivat un model pentru practica artistică și educațională contemporană.

Realizată în 2021, eveniment organizat de Goethe Institut, în parteneriat cu Rezidența BRD Scena9, pentru celebrarea centenarului Beuys, expoziția How to explain pictures … / Cum să explici imagini… propune recuperarea multiplelor fațete ale operei artistului prin ecoul pe care l-au generat în creația contemporană din România.

Am descoperit arta lui Joseph Beuys în anii ’80 cu ajutorul revistei germane PRISMA. Articolul despre Beuys, cu referiri la activitatea sa artistică și pedagogică, m-a intrigat și alertat. Performance-ul How to Explain Pictures to a Dead Hare mi-a atras cel mai mult atenția. Performance-ul lui Ștefan Berthalan „Am trăit 130 de zile cu o plantă de floarea soarelui”, prezentat în București la sfârșitul anilor ’70, mă introdusese în tipul de performance Beuys – conținea o relaționarea de tip șamanic cu cuvântul, semnul grafic și martorul-subiect planta uscată. Performance-ul lui Berthalan și articolul despre Beuys m-au ajutat să înțeleg că pentru a înțelege arta contemporană am nevoie de cărți/reviste despre tendințele și artiștii momentului, dar tot atunci am realizat că cel mai important lucru este să fii artist-martor la evenimente ce construiesc istoria artei, chiar dacă tu nu deții toate informațiile necesare decodificării operei de artă, curiozitatea și cunoștiințele acumulate în timp te vor ajuta în înțelegerea fenomenului.

Atunci când am început să construiesc expoziția m-am gândit la întâlnirile benefice artistice/umane care mi-au marcat, asistat parcursul profesional și la nume de artiști din generația 80. Enumăr câteva evenimente, la care am luat parte, care m-au ajutat să descopăr trasee artistice speciale cu care am rezonat: 1982 – expoziția și colocviul „Expresia corpului uman”, sala Kalinderu, București; 1986 „Colocviului de artă plastică tânără şi critică de artă”, Muzeul Farmaciei Sibiu; 1987 Colocviul și expoziția „Tinerii Artiști și Contemporaneitatea”, Timișoara; 1988 – Expoziția Națională a Atelierelor 35, Baia Mare; proiecția de filme de animație organizată de artiștii plastici care lucrau la Studioul Animafilm la finele anilor ’80 etc.

Artiștii participanți, Olimpiu Bandalac, Darie Dup, Teodor Graur, Radu Igazság, Gyöngy Kerekes, Iosif Király, 2 META (Maria Manolescu și Romelo Pervolovici), Marilena Preda Sânc, Zoltán Szilágyi Varga, László Ujvárossy – sunt personalități care, prin opera lor și implicarea socială, formativă/pedagogică, au repoziționat abordarea generațiilor următoare față de creația contemporană.

În expoziție sunt prezentate fotografii, obiecte mail art, instalații, desene, filme experimentale, de animație, testimoniale filmate, documente legate de experiența educațională în pandant cu filme prezentând acțiuni sau interviuri ale lui Beuys. Vizitatorul va descoperi multiple straturi și direcții de creație artistică. Olimpiu Bandalac prezintă într-o instalație desene realizate în anii 80, vitale, valențele simbolice ale culorii, puterea gestului sunt subliniate de albul hârtiei, dintr-un desen coiotul din I Like America and America Likes Me ne interoghează. Filmul realizat la Muzeul Național de Artă Contemporană, interviul Adrian Guță – Olimpiu Bandalac, face referire la întreaga activitate artistică a artistului incluzând filmele de animație și proiectele grupului Euroartist realizate în tandem cu Teodor Graur. Teodor Graur ne prezintă în expoziție, alături de o lucrare a sa, o fațetă mai puțin cunoscută publicului – cea de profesor. Cursul de performance (Universitatea Națională de Arte București) le-a oferit o voce distinctă și direcție nouă tinerilor artiști înscriși la cursul său.

Lucrările lui Darie Dup se alătură manifestului pro-natură și contra distrugerii rezervațiilor naturale, defrișărilor abuzive. Gyöngyi Kerekes, în instalație dialoghează cu natura, fruzele uscate construiesc forme, semne. Un dialog special cu opera lui Beuys îl stabilește László Ujvárossy – asemănarea formală și de material cu costumul de fetru, cât și ludica apropiere de eco acțiuni.

Invocând apropierea lui Beuys de mișcarea Fluxus, Iosif Kiraly prezintă o selecție de mail-art din colecția sa. Una dintre cartoline, realizată de artistul Fluxus – Robert Rehfeldt, îl menționează pe criticul maghiar Laszlo Beke și o expoziție comemorativă Beuys, 1987 Budapesta. Marilena Preda Sânc surprinde trăirea în armonie cu natura în imaginea fotografică expusă, iar selecția de filme sunt asumări ale implicării artistei în problemele societății. O secțiune specială este acordată filmelor realizate în anii ’80, onorate de premii internaționale, dar puțin cunoscute de publicul român. Zoltán Szilágyi Varga și filmele sale Nodul Gordian (1980), Arena (1982) și Monolog (1983),  cu multiple straturi de citire, de la citarea stereotipiilor legate de virilitate, glorie și violență, la evenimente traumatice – război, catastrofe naturale, sunt prezentate prin alegorii metaforice, evocând secluziunea trăită în anii ’80. Radu Igazság în Fotografii de familie (1983) vorbește despre singurătate, îmbătrânire și dispariție, în Tocirea (1985) pornește de la un poem scris de Nichita Stănescu asupra sacrificiul soldatului – datoria de onoare ducând în cele din urmă la dispariția ființei umane. Vocea lui Nichita Stănescu, cu intonația și tempo-ul special dublează puterea de evocare a imaginii. Un film realizat special pentru acest eveniment, ludic prezentând comuniunea cu natura, este creația grupului 2 Meta.”

Expoziţia mai rămâne deschisă publicului spre vizitare până în data de 17 iulie 2022, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00. Ultimul bilet de intrare se emite la ora 16:30.

Cosmina Marcela Oltean

Foto: Andra Salaoru

Publicat în Actualitate, Arte vizuale, Cultură, ExpozițieRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *