In memoriam- Aurora Cornu

În dimineața zilei de 14 martie 2021 a trecut la cele veșnice la Paris una dintre cele mai cunoscute scriitoare, actriță, regizoare de film și traducătoare română, Aurora Cornu.
Născută la 6 decembrie 1931, în satul Provița de Jos din județul Prahova, aceasta a manifestat de timpuriu înclinație pentru poezie și traduceri, la vârsta de 14 ani ajungând să scrie versuri. La 16 ani devine redactor la ziarul „Flamura Prahovei” din Ploiești, unde publică reportaje și poezie. După absolvirea Școlii de Literatură “Mihai Eminescu” din București, intră ca redactor în secția de poezie a revistei „Viața Românească”, timp în care a făcut traduceri. Primul ei soț a fost scriitorul Marin Preda, cu care a fost căsătorită doar 4 ani, între 1955 și 1959. Povestea lor de iubire este memorabilă. Aurora Cornu este femeia căreia Marin Preda i-a scris prima scrisoare de dragoste. A cerut-o de soție a doua zi după ce s-au cunoscut. L-a încurajat pe acesta să publice „Moromeții”, al cărui manuscris l-a găsit într-un sertar.
În anul 1965 fuge din România Comunistă la Paris. În perioada 1967-1978 a colaborat la emisiunea literară a Monicăi Lovinescu, de la Europa Liberă. La Paris, frecventează cercul scriitorilor români din exil și se împrietenește Mircea Eliade, Emil Cioran. În anul 1970, Aurora Cornu a jucat în filmul marelui regizor francez Eric Rohmer „ Le Genou de Claire”, nominalizat la Globurile de Aur.
În timp ce trăia în Franța, s-a căsătorit cu Aurel Cornea, un inginer de sunet de televiziune român născut în Franța, care este luat ostatic în Liban timp de zece luni și jumătate în anul 1986.
În ultimele decenii de viață, Aurora Cornu a trăit la Paris și la New York, unde a avut legături strânse cu scriitorii români din exilul american. Debutează în volum în 1962 cu „Distanțe”, carte de poeme. Apoi au urmat „La Déesse au sourcil blanc” în 1984, „Poezii” în 1995, iar Marin Preda publică volumul „Scrisori către Aurora” (1998).
A fost ctitor al Mănăstirii de la Cornu, Prahova, sfințită în mai 2008, biserică al cărei design a fost inspirat de un desen de-al lui Horia Damian și a finanțat ridicarea acestui lăcaș. Aurora Cornu a emanat noblețea și siguranța omului încercat, care și-a dominat destinul. A trăit o viață plină de dificultăți, viața scriitorului exilat din care a ieșit învingătoare prin credință și literatură.
Noaptea despărțirilor
”Cei atinși de aripa despărțirii
Au casa rece, cu aerul mort
În care se materializează o singură fantomă
Totul e sinistru ca jucăria
Pe care o aduce un musafir neprevenit
Pentru copilul care nu mai este.
Universul se strânge și se întunecă în jurul lor ;
E ca un cavou în care cad impasibili de oboseală
Nesimțitori la cutremure
Preocupați doar de vaga zvârcolire dinăuntrul lor.”
Publicat în Cultură
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Cultură
Etichete: colaboratori
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.