Încondeierea sau “scrisul” ouălor, o practică artistică importantă în cultura tradițională

Oul, simbol al renașterii și perfecțiunii, al mișcării și înnoirii ciclice, este asociat unui micro-univers. Marele sculptor Constantin Brâncuși, a cărui artă are rădăcini și în arta populară, a creat opere recurgând la motivului oului, plecând atât de la înțelesurile desprinse din viața simplă a satului, îndreptându-se către cele filozofice.

“Încondeiatul” sau “scrisul” ouălor, cum se spune în Ardeal, este o artă a meditației transpusă într-o practică artistică miniaturală, pentru care orice practicant are nevoie de răbdare, îndemânare și un nelipsit simț artistic pentru formă, cromatică și compoziție. Cu alte cuvinte, “a încondeia” se traduce printr-o abilitate de a desena cu ceară. Spațiul restrâns ce revine compoziției, precum și suprafața curbată a suportului, ridică gradul de dificultate impus de acest meșteșug, stăpânit azi de tot mai puțini, și care ocupă un loc important în arta populară.

Odată cu apropierea Sărbătorilor Pascale, meșteșugul practicat cândva pe întreg teritoriul țării, este readus anual în atenția tuturor de către meșterii populari care îl mai practică și de către instituțiile muzeale cu profil etnografic și artistic.

Încondeiatul, în timp

Colorarea și decorarea artistică a ouălor este un vechi meșteșug, de origine precreștină, practicat mai ales de femei, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, ce precede sărbătoarea creștină a Învierii Domnului. Istoria lumii relevă o practică similară și la popoare din cele mai vechi timpuri, precum asiro-caldeenii, babilonienii sau egiptenii, aspect susținut de descoperiri arheologice a unor “ouă încondeiate” despre care se știe că aveau rol de amulete.

Ouăle decorate cu deosebit simț artistic, se numesc ”închistrite” în Moldova, Bucovina, Banat și ”încondeiate” sau ”scrise” în Valahia și Ardeal. În zona Vrancei se făceau și ouă ”în relief” cu ceară de albine colorată aplicată pe coaja oului. Meșteșugul încondeierii e strâns legat de alte două arte – broderia și cusătura artistică a portului specific fiecărei zone.

La decorarea ouălor se foloseau borcane de lut, pentru prepararea culorilor, și ”chișița” sau ”condeiul”, un bețișor cu un ac de alamă atașat sau cu un mic rezervor, cu care se aplica ceara de albine fierbinte, pentru trasarea desenelor.

Trasarea motivelor cu condeiul presupune îndemânare și pricepere. Se începe cu împărțirea câmpurilor ornamentale prin linii trasate cu ceară, apoi oul este introdus în culoare (sau pe rând în mai multe culori, cum se practică în Bucovina), iar la sfârșit ceara se șterge cu o cârpă încălzită sau prin topirea acesteia langă o flacără, însă cu grijă pentru culoarea de fond, care nu trebuie să se afume. În final rezultă o compoziție monocromă sau policromă, din care transpare gradul de iscusință al executantului.

Culorile

Cândva, toate culorile se preparau natural, în gospodărie, numai din plante, trecându-se cu timpul la folosirea coloranților sintetici.

Culorile naturale se obțineau astfel: roșul din coajă de ceapă sau suc de sfeclă, galbenul și nuanțele de maro din alior, frunze de dud sau arin, din răchită, sunătoare sau coji de ceapă. Culoarea albastră se extrăgea din flori de viorele, pentru verde erau alese drobița, frunzele de nuc, coaja de arin și de măr, iar pentru negru se utilizau coaja verde a nucilor, rădăcina de ștevie și fructe coapte de boz.

În ce privește simbolistica, roșul e o culoare a vitalității, energiei, bucuriei și regalității; galbenul este lumină, căldură, tinerețe; verdele semnifică speranță, creștere, prospețime și înnoire; albastrul e semn al serenității, meditației și credinței; culoarea violet e asociată răbdării și încrederii, iar negrul e cel mai des asociat pământului, statorniciei și eternității. Cromatica și simbolistica cunosc unele variații în funcție de zonă, în încercarea de a da acestei practici și o oarecare notă aparte, specifică unei anumite comunități.

Alegerea simbolurilor

Înaintașii noștri dădeau mare importanță simbolismului și atribuirii de semnnificații. Motivele reprezentate pe ouă au trecut prin diferite etape de dezvoltare și adaptare în funcție de zonă, dar în principal erau inspirate din natură și din viața omului, registrul ornamental constituindu-se, în funcție de comunitate și de interesele ei, din realitatea rurală și cea spirituală, toate reduse simbolic la semne și reprezentări stilizate. Deseori întâlnim crucea, steaua, calea rătăcită, frunza de stejar, crenguța de brad, spicul de grâu, albina, coarnele berbecului, uneltele de muncă, sau multe motive inspirate din broderii și cusăturile de pe cămășile tradiționale. Compoziția rezulta din combinarea motivelor, prin simetrie, repetiție și alternanță.

Modificările aduse în timp acestui meșteșug țin mai ales de trecerea de la culorile naturale, în gamă redusă, la cele sintetice cu gamă variată și de renunțarea sau uitarea unor motive străvechi prin modificarea lor, în încercarea de a da “o notă personală” sau adăugarea unor motive noi, fără substrat, aspecte încurajate chiar și de unii meșteri populari. Astfel ceea ce se transmite azi mai departe e un vechi meșteșug, dar adesea în formă alterată.

Tehnica încondeierii, pe scurt

Se aleg de preferat ouă albe. Se curăță, se fierb și se răcesc. Apoi se decorează cu condeiul înmuiat în ceară, în care în prealabil s-a adăugat și puțin cărbune, pentru contrast, pentru ca desenul să fie vizibil. Când decorul e gata, oul se scufundă în culoare, în care se adaugă și oțet pentru fixarea pigmentului, iar după ce se scoate, se lasă la uscat. Apoi se îndepărtează ceara, iar pentru asta coaja oului se încălzește iar. Ceara se îndepărtează prin ștergere.

Credințe despre oul încondeiat

În trecut, gosdpodinele, indiferent de vârstă, nu simțeau nevoia să înfrumusețeze prea mult desenele de pe ouă sau să fie vreuna dintre ele remarcată pentru o îndemânare superioară, aspect total opus însă când venea vorba de motivele cusute pe cămăși. Ouăle nu erau nici golite de conținut și nici păstrate apoi ca obiect artistic, ci după ce erau binecuvântate la biserică, erau ciocnite și mâncate. O mică parte dintre ele, însă, inscripționate cu nume proprii, erau păstrate până la Crăciun. Asta în cazurile în care numele aparținea celui mai nou născut din fiecare familie, al cărui viitor atârna simbolic de acest ou. Astfel, dacă la Crăciun, oul era încă bun de mâncat, pruncul urma să aibă o viață sănătoasă și împlinită; dacă oul se vădea stricat, însemna o ursită rea pentru copil. Femeile credeau că “ghicitul în oul de Paști” nu dă greș. (După o consemnare de Iuliana Bălan, dintr-un sat din județul Ialomița; material MȚR din cadrul programului “Casa de-a Casă”, “Istorii din loc în loc, la un loc”).

Curiozități despre încondeiat

La Ciocăneşti, o comună-muzeu din Suceava, reprezentativă pentru arhitectura tradiţională, are loc Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate, organizat de Centrul Culturii Tradiționale Suceava, ajuns anul acesta la ediția a XVIII-a.

Există și un muzeu al oului încondeiat, ce adună numeroase astfel de obiecte artistice, decorate specific obiceiurilor din diferite zone ale României, dar și din străinătate. Este vorba despre Muzeul Oului din Vama, inima Bucovinei, cea mai numeroasă colecţie de ouă lucrate artistic din România şi una dintre cele mai importante din Europa, alcătuită de prof. Letiţia Orşivschi. Vizitatorii pot lucra alături de prof. Orşivschi, de la care pot afla și semnificaţiile simbolurilor bucovinene.

Cel mai mare muzeu de acest gen din România, unic prin modul de organizare şi prin valoarea exponatelor, reunește peste 11000 de ouă, atât din Bucovina, cât şi ouă de pe toate meridianele lumii. Dintre acestea, aproximativ 3500 de ouă de diverse dimensiuni, lucrate în tehnici şi stiluri diferite, ce provin din 82 de ţări. Prof. Letiţia Orşivschi, artist internațional, omul din spatele colecției, le-a adunat în cei 12 ani de participări la expoziţii și saloane internaţionale. În cele 22 de vitrine, ouăle se împart în două mari secţiuni : “Ouă din Bucovina” şi “Ouă din toată lumea”.

În colecţie există şi ouă rare, ca cele de emu, nandu, tinamu, de broască ţestoasă, de crocodil, de flamingo, dar şi ouă cu dimensiuni foarte mici, ca cele de potârniche, vrabie, porumbel, alături de ouă de fazan, păun, prepeliţă, raţă, gâscă, curcă și struţ. Printre acestea găsim ouă cu motive vechi din Bucovina, din colecţia de familie, cu o vechime de peste 50 ani.

Colecţia internaţională conţine ouă perforate din Cehia, ouă zgâriate din Germania, ouă tradiţionale slovace cu paie decupate sau fire metalice aplicate, ouă inspirate de porțelanurile englezești, de măştile veneţiene şi simbolurile austriece, de specificul grecesc, japonez sau vietnamez, de acuarela pe sticlă, porţelan şi jad din China, măştile din Bali și nu numai.

Text, www.mncr.ro (autor, Cosmina M. OLtean)

Foto – Arhiva MNCR, ateliere aprilie 2023;

Muzeul Oului – Vama, Bucovina, https://www.muzeuloului-vama.com/

Referințe,

Ioan Godea 2007, Dicționar Etnologic Român, Ed.Etnologică, București, p.402;

Nicolae Dunăre 1979, Ornamentica tradițională comparată, Ed.Meridiane, București, p.74;

Nicolae Bucur, Constantin Catrina 2012, Tezaur de etnografie și folclor în județele Covasna și Harghita, Ed.Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, pp.115-119;

https://muzeuloului-vama.comhttps://muzeultaranuluiroman.ro

Publicat în Cultură, EtnografieRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *