Pisicile și postumanismul

Într-o lume în continuă transformare, marcată de progresele tehnologice  și de o reevaluare profundă a identității umane, întrebările legate de natura postumanismului și de viitorul nostru devin din ce în ce mai pertinente. Cine sunt acești postumani pe care ni-i imaginăm? Este viitorul unul cu semne de întrebare sau, dimpotrivă, unul plin de oportunități? În acest cadru, analiza relațiilor dintre uman și non-uman, în special interacțiunile dintre oameni și pisici, poate oferi o perspectivă inedită asupra modului în care aceste interacțiuni ne influențează înțelegerea despre umanitate.

Pisica, acest companion enigmatic, simbolizează independența, inteligența și afecțiunea. Aceste trăsături nu doar că ne fascinează, dar sugerează și o reevaluare a definiției noastre despre „uman”. Acum, când inteligența artificială își asumă roluri din ce în ce mai complexe, relația cu un animal atât de conștient și autonom ca pisica, ne reamintește de complexitatea existenței noastre.

Interacțiunea dintre oameni și pisici este, în esență, una de interdependență. Deși pisicile sunt adesea considerate independente, ele depind, totuși, de oameni pentru hrană, adăpost și îngrijire. Această dinamică reflectă o relație complicată în care fiecare parte are un anumit aport. În mod similar, postumanismul critic subliniază necesitatea de a reconsidera locul nostru în lume, iar interacțiunea noastră cu pisicile demonstrează că nu suntem singuri în acest univers. Umanitatea nu este o entitate izolată, ci o parte integrantă a unui ecosistem mai larg, în care fiecare ființă, umană sau non-umană, joacă un rol important.

Bernard Stiegler, în lucrarea sa „Tehnică și timp”, evocă ideea unei „tehnici originare” care a contribuit la evoluția umanizării. Astfel, pisicile nu sunt doar simple animale de companie, ci și „tehnologii” ale relației interumane, facilitând forme de comunicare și interacțiune ce transcend cuvintele. Ele ne învață despre responsabilitate, empatie și afecțiune.

Expoziția „Postumanism domestic. Scenă cu prieteni și pisici”, curatoriată de Dana Lungu și Manuela Oboroceanu, și prezentată de Cristian Nae și Bogdan Crețu, se desfășoară între 29 noiembrie 2024 și 15 ianuarie 2025 la ArtEast Gallery din Iași. Aceasta își propune să exploreze relația dintre umanitate și non-umanitate, având ca punct de plecare interacțiunea dintre oameni și pisici,  temă care, deși aparent banală, ascunde straturi profunde de semnificație. Cu un accent pe cotidian,  inițiativa artistică ne invită să reflectăm asupra unei prezențe constante în viața noastră: pisicile. Aceste creaturi elegante și misterioase nu sunt doar simple animale de companie, ci adevărați parteneri de viață, care ne ajută să relaționăm  și să ne înțelegem mai bine.

Vizitând expoziția, avem revelația că ne  îndreptăm privirea către originile umanității, așa cum menționa și  gânditorul contemporan Bernard Stiegler. Demersul artistic  reînvie legătura afectivă dintre oameni și pisici într-o manieră subtilă. Fiecare pictură, sculptură sau altă formă artistică, prin narațiunea sa vizuală, ne amintește de momentele de bucurie aduse de aceste feline în viața noastră. Ele nu sunt doar spectatori tăcuți ai existenței noastre, ci modelatori și mediatori  ai realității noastre emoționale.

Conceptul de postumanism, deși nu este unul recent, reaprinde discuțiile contemporane despre locul omului în ecosistemul natural. Această mișcare reflectă nu doar o schimbare în percepția noastră asupra mediului înconjurător, ci și dezvoltarea unei etici fundamentate pe grijă și responsabilitate față de celelalte specii. În fața amenințărilor ecologice și sociale tot mai acute, expoziția subliniază imperativul de a recunoaște rolul esențial al pisicilor în conturarea propriei noastre umanități. Printr-o abordare profundă, ce se distanțează de superficialitate, curatorii propun o viziune extinsă asupra interdependenței dintre oameni și animale, ilustrarea modului în care aceste relații afective contribuie la bunăstarea noastră emoțională și psihologică.

Participarea artiștilor ieșeni la această expoziție, aduce o diversitate de viziuni care reflectă complexitatea relațiilor dintre oameni și pisici. Fiecare lucrare din expoziție contribuie la o narațiune comună, care îmbină umorul cu introspecția, evidențiind atât bucuriile, cât și tristețile inerente acestei legături. Pisica albastră cu aripi a lui Felix Aftene stă gata, gata să ne vâneze imaginația, dar pisica lui Adrian Stoleriu prin aerul ei imperial, îi impune să rămână,totuși, doar la  ipostaza sa statuară.

Cotoiul lui Sorin Purcaru se încordează în blănița-i de oțel ca un Don Quijote de la Mancha, cu gândul să impresioneze pe Dulcineea – visătoarea, acuarelica  pisică  a Zamfirei Bârzu.

Pisicile Marinelei Ciobanu, niște  timide titrate, ori se miră  cât de tolerant poate fi Cristian Diaconescu lăsându-și pisica să i se urce în cap,  ori se retrag în lumea lor pentru a medita la pisica suprarealistă a lui Gabriel Caloian. Mihai Tarași mai destinde  un pic atmosfera vizuală, anunțându-ne printr-o ,,pisică text” că aici stătea pisica dar pentru că eu lucrez mai încet , pisica s-a plictisit și a plecat la mama ei.

George Cernat vine și complează această absență tarașiană, cu performance-ul pisicii sale pe calorifer. Dar pisicile cu ochi albaștri, ale Gabrielei Agafiței, nu sunt de acord cu această căldură irosită, și își afișează cu nonșalanță  atitudinea estetică.  Copleșită de  atâtea  principii estetice, pisica albă a lui Iulian Copăcel, a decis să se tolănească pe o pajiște albastră. Siderate, pisicile Valentinei Druțu privesc, dintre doi gardieni înaripați, această boemie. Sorin Otânjac aduce în prim plan un fel de Altamira pisicească,  iar pisica Alexandrei Floarea pare să contemple cu entuziasm acest paleolitic felin. Radu Răileanu se erijează într-un mare maestru al Margaretei sale feline. Ca un Zorro înaripat, apare și pisica Gabrielei Drânceanu pentru a salva ce se mai poate salva din roșul felin  al pisicii Sabinei Drânceanu.

„Postumanism domestic. Scenă cu prieteni și pisici” ne sugerează să privim dincolo de aparențe, îndemnându-ne, totodată,  să reevaluăm nu doar relația noastră cu animalele de companie, ci și conceptele fundamentale de identitate  și apartenență. Prin intermediul pisicilor, simboluri ale misterului și ale unei forme de existență liberă, suntem invitați să ne redefinim locul în univers, să ne întrebăm  dacă suntem dispuși să renunțăm la iluzia controlului absolut, în favoarea unei conviețuiri bazate pe acceptarea și recunoașterea valorii inerente a fiecărei forme de viață. Într-un timp în care provocările ecologice și etice devin din ce în ce mai presante, întrebările ridicate de această abordare artistică devin o estetică a urgenței. Suntem pregătiți să ne deschidem inimile și mințile pentru a îmbrățișa o viziune a lumii în care fiecare formă a viului are un loc și un sens?