Regina Maria – „Mama Răniților”

Maria a României (n. 29 octombrie 1875, Anglia – d. 18 iulie 1938, Castelul Pelișor) a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a Principelui de Coroană devenit ulterior Regele Ferdinand I al României. A fost mama Regelui Carol al II-lea. Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Regatului Unit.

Era supranumită „Regina Soldat” sau „Mama Răniților” datorită legăturii cu soldații și ofițerii suferinzi de pe frontul Primului Război Mondial.

Regina Maria și generalul Alexandru Averescu, Târgu-Ocna, septembrie 1917

Pentru Regina Maria, intrarea României în Primul Război Mondial alături de Antanta a reprezentat momentul care i-a arătat că România trebuia să lupte pentru îndeplinirea idealului realizării statului național. Nu a ezitat să-şi pună în pericol viaţa pe front, prin spitale, la căpătâiul soldaţilor răniți sau bolnavi de holeră și tifos. Curajul nedezmințit și tăria sa morală au transformat-o într-un simbol al luptei românilor în acele vremuri dificile.

Prezența sa pe front în mai toate momentele cruciale, încercând să aline suferințele și să ridice moralul soldaților răniți, ocupă un loc special în memoria Armatei Române.

Regina Maria, îmbrăcată în uniforma de soră medicală a Crucii Roşii, 1918

„O găsim în tranşee printre combatanţi în rândurile înaintate, o găsim în spitale şi în toate posturile sanitare printre răniţi şi bolnavi. O găsim de faţă la toate adunările care încercau să facă puţin bine. Nu a cunoscut frica de gloanţe şi de bombe, cum nu a cunoscut teama şi scârba de molimă sau nerăbdarea faţă de eforturile aşa de des inutile, provocate de dorinţa ei de mai bine. Regina Maria şi-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităţilor sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării şi ridicării moralului acelora care o înconjurau şi care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta ţării şi a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspiraţiile cele mai înalte ale conştiinţei româneşti.” – Constantin Argetoianu, „Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri”.

Regina Maria, îmbrăcată în uniforma de soră medicală a Crucii Roşii, 1918

„Ofiţerii şi soldaţii noştri de la Mărăşti şi Mărăşeşti nu o vor uita nici pe pământ nici în cer pe Regina Maria a României, mama celor răniţi şi descurajaţi în acele momente, nu o vor uita şi o vor slăvi veşnic pentru că ea le-a alinat durerile fizice şi le-a micşorat suferinţele morale; pentru aceasta întregul neam românesc trebuie să poarte marii Regine o recunoscătoare şi caldă dragoste, iar generaţiile viitoare o veşnică amintire.” – Ion I. Nistor, „Istoria românilor”.

Încă din primele clipe ale războiului, Regina Maria a dedicat cu generozitate timp şi energie bolnavilor și soldaților răniți pe front. Prin activitatea sa medicală pe frontul războiului a coordonat colaborarea cu Crucea Roșie, a organizat spitalele militare de campanie care preluau răniții de pe front și a strâns fonduri pentru serviciul de ambulanță care i-a și purtat numele. Fotografiile din acea vreme o infățișează pe regină în uniformă de infirmieră, mergând prin unitățile sanitare militare, prin tranșee, și chiar prin apropierea liniilor inamice.

Regele Ferdinand și Regina Maria pe front

„Am lăsat drumul şi am intrat în tranşee, un întreg labirint de tranşee, alunecoase, prin care ne era greu să înaintăm, cu multe suişuri şi coborâşuri. Soldaţii au fost uimiţi şi încântaţi să mă vadă […], m-au primit cu cea mai adâncă şi sinceră bucurie”, mărturisea Regina Maria în jurnalul său.

Regina Maria și generalul Eremia Grigorescu, îmbrăcată în uniforma de soră medicală a Crucii Roşii, la Cosmești pe malul Siretului, 1917

„Regina cu o energie mai presus de orice laudă, ajutată de fiicele ei, mergea din spital în spital. Cu un dispreţ desăvârşit de pericol nu pregeta să se arate unde epidemia era mai violentă. Nu mii, zeci de mii de soldaţi răniţi şi bolnavi au văzut-o în acele luni la căpătâiul lor. Ea a trăit atunci cea mai frumoasă pagină a vieţii ei. O pagină pentru care… România îi datoreşte o admirativă recunoştinţă.” – I.G. Duca, „Memorii. Războiul 1916-1919”.

Regina Maria la căpătâiul unui rănit în 1917

Regina Maria a reușit să creeze o simbioză rar întâlnită cu soldații Armatei Române, făcând să se împace într-un mod admirabil rigoarea suveranității regale cu latura sentimentalității femeii cu aplecare către ajutorarea semenilor, indiferent de statutul lor social.

„Oamenii erau entuziasmați de exuberanța ei și îi admirau spiritul, în special curajul incredibil dovedit în timpul războaielor din 1913, când nu numai că a trecut nepăsătoare prin tranșeele din prima linie, sub bătaia focului, dar a manifestat un dispreț neînfricat, ieși din comun, față de bolile contagioase din spitale. Fără să-i pese de riscuri, ea stătea la capătul soldaților tineri care mureau de holeră, vărsând lacrimi pentru fiecare din ei, ținându-l de mână ore întregi pe tânărul muribund, spunându-i cu toată sinceritatea că ea îi înlocuia mama, și apoi, când vedea că i se apropie sfârșitul, luându-l în brațe și sprijinindu-i capul pe umărul ei până când își dădea sufletul.” – Arthur Gould Lee, vicemareșal britanic de aviație și biograf al Reginei Maria.

„ Am trăit printre ei pretutindeni, în spitale, pe front, chiar în tranșee, i-am văzut înfometați, scheletici, renăscând la viață, redevenind ființe sănătoase și puternice. Juraseră să reziste ca un zid pentru a apăra ultima părticică de pământ românesc care era încă al nostru.” – Regina Maria, „Povestea vieții mele”.

„«Țării mele și Poporului meu, când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea sa te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. (…) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. (…) Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasa țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.»” – Regina Maria a României.

Surse: https://reginamaria.org/regina-si-frontul/, http://arhivelenationale.ro/site/, https://www.radioromaniacultural.ro/documentar-ziua-regalitatii-semnificatiile-zilei-de-10-mai/, http://youtube.com/watch?v=W5WgBP1uFBs, https://www.youtube.com/watch?v=OdT_r8wrb3U, https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Maria_a_Rom%C3%A2niei, https://bucurestibusiness.ro/regina-maria-regina-soldat-azi-144-ani-de-la-nasterea-sa/

Publicat în CulturăRecomandat0 recomandări

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *