Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva.

Sfânta Cuvioasă a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învă­țătură în limba română despre viața sfin­­tei o găsim în „Cartea românească de în­vă­ță­tură” a mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643. S-a născut în Epivata (azi Boia­dos), pe țăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pă­rinții ei, oa­meni de neam bun și cre­dincioși, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­găciunii și milos­te­niei. Un frate al ei, după ce a învățat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie și a fost ales epis­cop în localitatea Madite.

Sfânta Parascheva și-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: „Ori­ci­ne vo­ieș­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Mar­cu 8, 34). Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârșire, încât și-a îm­păr­țit toate hainele săracilor și, „părăsind frumusețea acestei lumi”, s-a re­­tras „în adâncul pustiei”.

S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­țătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească. Urmând sfaturile aces­to­ra, a pă­răsit capitala, îndreptându-se spre ți­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea și de aici a plecat spre Țara Sfântă. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului.

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părintești: „Să lași pustia și la mo­șia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”, așadar din Constantinopol s-a îndreptat spre Epi­vata, localitatea în care văzuse lumina zilei, fără să spună cuiva cine este și de unde vine.

A fost îngropată ca o străină, fără ca ni­meni să știe cine era, dar s-a descoperit în chip mi­nu­nat. Se spune că un ma­ri­nar a murit pe o corabie și trupul i-a fost arun­cat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creș­tini să-l îngroape după rânduiala creș­ti­nească. Săpând deci o groapă, „aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred și plin de mi­reasmă”. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului, cel rău mirositor. Dar, în noaptea următoare, unuia din creș­­tinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șe­zând pe un scaun luminat și înconjurată de mul­țime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: „Gheorghe, pen­tru ce n-ați so­cotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dum­nezeu a iubit frumu­sețea ei și a vrut să o pro­slăvească pe pământ?”, iar îm­pă­răteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o fe­meie credincioasă, cu numele Eftimia, într-același chip și în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare. Credincioșii, auzind de visul celor doi, au înțeles că este un semn dum­ne­zeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mor­mânt și l-au adus cu mare bucurie, așezându-l în Biserica Sfin­ții Apostoli din Epivata.

În 1204, ca­valerii apu­seni porniți în Cruciada a patra au ocupat Con­stantinopolul, întemeind aici un „imperiu latin de Constantinopol”, care a dăinuit până în anul 1261, condus de împărați veniți din Apu­sul Eu­ropei. Da­torită relațiilor prietenești din­tre împă­ratul Ioan Asan II din Târnovo (1218-1241) și împă­ratul de atunci din Cons­tan­tinopol, în anul 1235, moaștele Cuvioasei Pa­rascheva au fost stră­mutate de la Epivata la Târnovo, capitala im­periului ro­mâno-bulgarți au fost așe­zate în Biserica Maicii Dom­nului.

În 1393 turcii au cucerit par­tea răsări­tea­nă a imperiului vlaho-bulgar, îm­preună cu capitala Târ­novo, iar peste trei ani și partea apuseană, încât acest stat și-a în­cetat existența. În astfel de îm­pre­ju­rări dramatice pen­tru creș­­ti­ni, moștele Cuvi­oasei Pa­ras­cheva au fost mu­tate la Bel­grad. Acolo au stat până în anul 1521, când turcii au cu­cerit și acest oraș, iar Ser­bia a fost transformată în pa­șa­lâc. Moaștele au fost solicitate de pa­triarhul ecu­me­nic Ie­remia I sultanului, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. De-a lungul timpului moaștele au fost mutate în alte biserici: Vlahserai (1586), Sfân­tul Dumitru (1597) și Sfântul Gheorghe din car­tie­rul Fanar (1601).

În anul 1641, Patriarhul de Constantinopol, Partenie I (1639-1644), în semn de recunoștință față de evlaviosul și binefăcătorul domn al Moldovei Vasile Lupu (1634-1653) care achitase datoriile Patriarhiei ecumenice față de Imperiul otoman, i-a dăruit moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva „spre sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei”(Moldovei).

În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș, din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște; peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea. A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse. Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor mol­do­veni.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este consi­derată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea orașului Iași și a întregii Moldove.

Surse: https://doxologia.ro/, https://www.facebook.com/doxologia.ro.