„TATUAJ CODAT ÎN ADN” / versuri de Sara Pleșa-Popescu

TATUAJ CODAT ÎN ADN

– versuri de Sara Pleșa-Popescu

***

Cândva,

nopțile nedormite îmi erau alegeri proprii,

purtându-le ca pe un pact tăcut cu timpul.

Priveam răsăritul printre ani,

ca pe-un trofeu al insomniei,

în care orele albe ale dimineții

nu-mi sfâșiau trupul,

ci doar mă înveleau

într-o nenorocită, ștearsă amintire.

Cândva,

suferința fizică nu era gravată în ADN-ul meu,

și nu îmi înfigea rădăcini în oase.

Nu îmi amprenta fiecare mișcare

cu prețul unui sacrificiu

în aparență efemer.

Astăzi o port ca pe un tatuaj negru

pe cel mai vast organ uman,

pe cea mai întinsă pânză a ființei mele:

pielea.

Atât de vizibil,

atât de contrastant cu albul meu,

și atât de aproape de profan.

Tatuajul s-a extins.

S-a infiltrat în albul ochilor,

în zâmbetul care și-a uitat curbura

sculptată de firesc,

în vocea care și-a pierdut forța,

în organele care au învățat să sufere-n tăcere.

Totul e negru,

iar timpul alunecă în nesfârșite sfere

fără sens.

Iar tratamentul?

Nu există.

Rata de vindecare?

5%.

Dar nimeni nu vorbește despre acești 5%,

despre norocoșii invizibili

care dispar în statistici

aidoma unor fantasme fără nume

ori prezent.

Poți doar să aștepți.

Să speri.

Și să aștepți din nou.

Prețul plătit pentru două programări,

două drumuri între orașe,

și-o noapte fără somn.

Un tichet spre iad – doar dus.

Nu mai există înapoi.

Mă aflu iar în mijlocul lui,

printre flăcări care nu mă mai pot arde,

dar mistuie totul în jur.

Printre umbre care nu vorbesc,

dar mi se îngrămădesc aievea pe sub piept.

Transpir, dar nu îmi mai e cald.

Îmi e doar frig.

Și încă mai am loc să cad.

Aștept.

Într-o gară abandonată,

unde timpul s-a spart în cioburi

și niciun tren nu se anunță înapoi.

Pentru că de aici,

poți doar să intri mai adânc

și numai să cobori.

Aștept.

Între ziduri crăpate,

aud doar suferința celor care au ars de vii

mult înaintea mea.

Iar trenul nu mai vine odată;

lumina doar dispare în imaginar și ea.

Dar aștept.

Pentru că am învățat, timp de o viață,

că așteptarea este singurul lucru

pe care-l pot face de aproape,

aproape perfect.

***

Note despre autoare

Sara Pleșa-Popescu, tânără artistă și autoare de carte din Deva, județul Hunedoara, a absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” din orașul natal, continuându-și studiile la Facultatea de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Ulterior, a obținut un master în Literatură Comparată la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Începând cu 2017, Sara a activat o vreme în sfera criticii de artă, scriind pentru revistele „Tribuna”, „Forma” sau „Echinox”, contribuind și ca prozatoare. De asemenea, este o prezență activă în domeniul artelor plastice, participând la o serie de expoziții.

A debutat literar cu volumul de poezie în limba engleză Paper Cut. Poems, publicat în 2021 la Editura ePublishers, un volum care invită cititorii să exploreze perspectiva autoarei asupra vieții, morții și condiției umane.

În 2024, Sara lansa primul volum de poezie în limba română, intitulat Retrospectiva rănilor, publicat la Editura Junimea. Volumele conțin și lucrări de artă ale autoarei. Ea scrie și împărtășește periodic poezii și fragmente din textele ei pe diferite platforme online.

Trebuie spus și faptul că Sara se confruntă de câțiva ani cu probleme de sănătate legate de boala Lyme, iar textele și lucrările de artă reflectă mult din gândurile și trăirile ei, umbrite de dureri fizice și sufletești. În decembrie 2022, a înființat „Asociația Sara Pleșa-Popescu pentru Boala Lyme” în Cluj-Napoca, având ca scop sprijinirea persoanelor afectate de această afecțiune.

Recent, Sara a început să-și scrie gândurile și să povestească experiențe legate de sistemul medical românesc și condiția pacientului în țara noastră, relatări în care se regăsesc tot mai mulți.

(Cosmina Marcela Oltean)