Creativitatea elevilor celebrată la Pitești: Festivalul „L’Art d’Eco” 2025

Teatrul Victoriei din Pitești a fost gazda celei de-a doua ediții a Festivalului „L’Art d’Eco”, un eveniment dedicat promovării creativității elevilor de gimnaziu în domeniile artelor vizuale, teatrului și filmului, cu ocazia Anului Național al Copilului. Organizat de Colegiul Ecologic din Pitești, festivalul a reunit profesori, artiști, membri ai comunității educaționale și culturale, oferind o platformă pentru tinerii talentați să-și exprime viziunea artistică.

Evenimentul a cuprins trei secțiuni de concurs: teatru, scurtmetraj și arte vizuale, fiecare dintre acestea aducând în lumina reflectoarelor proiecte inedite, realizate de elevi pasionați. Publicul a avut ocazia să urmărească spectacole de teatru emoționante, proiecții de scurtmetraje cu teme variate și o expoziție de lucrări plastice inspirate din elemente de cultură, istorie și identitate națională.


Festivalul a celebrat mai multe evenimente importante, integrându-le în structura competiției și a momentelor artistice: Anul Centenar al Patriarhiei Române – filmele și lucrările care au pus în valoare credința și tradiția spirituală românească au fost premiate cu distincții speciale și cadouri din partea organizatorilor și a Mănăstirii Radu Vodă din București; Anul Eminescu – mai multe creații artistice și spectacole de teatru au fost inspirate din viața și opera poetului național; Anul Național al Copilului – un premiu special a fost acordat momentelor care au surprins esența copilăriei și valorile acesteia; 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României – lucrările care au omagiat personalitatea Reginei Maria au primit un premiu distinct, intitulat „Stella Maris”.


Prin proiecția unor documentare, au fost aduse omagii lui Mihai Eminescu, la 175 de ani de la naștere, Reginei Maria a României, la 150 de ani de la naștere, și lui Nicholas Dimăncescu, la 40 de ani de la naștere, dar și eroilor de la Bătălia din zona Bran–Câmpulung (1916), prin proiecția unui scurtmetraj realizat de Andrei Ionescu, Adrian Lixandru și Cătălin Drăghici. Totodată, în cadrul festivalului a fost lansat „Acatistul simbolic al lui Mihai Eminescu”, alcătuit de Claudiu Dumitrache și prefațat de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române.


Juriile concursurilor

Jurizarea concursurilor a fost realizată de personalități remarcabile ale domeniilor artistice și culturale. Concursul de teatru „Ioan V. Maftei-Buhăiești” și Concursul de scurtmetraj „Nicholas Dimăncescu” au fost evaluate de Luminița Borta (președinte de onoare), Raluca Găină (președinte), Claudiu Dumitrache, Andreia Dumitrică și Sebastian Stanciu, iar Concursul de arte vizuale „România Europeană” a fost jurizat de Verginia Vedinaș (președinte de onoare), Dorin Grecu (președinte), Oana Otilia Diaconescu și Cristiana Sima.


Momente speciale ale Colegiului Ecologic din Pitești


Conf. univ. dr. Cristiana Sima, fondatoarea Colegiului Ecologic Pitești și președinta Consiliului de Administrație, a lansat, în cadrul Festivalului L’art d’Eco, proiectul Școala de Grămătici și Moara de Hârtie. În discursul său, doamna Sima a evidențiat rolul acestor inițiative ca un nou început în educație și conservarea tradițiilor, care unesc meșteșugurile tradiționale cu inovațiile moderne. Școala de Grămătici va promova arta cuvântului, iar Moara de Hârtie va revitaliza tradiția scrisului. Proiectul face parte din EDU ECO HUB, alături de Biblioteca Vie a Semințelor, un demers educațional care susține educația ecologică și culturală. Lansarea acestor instituții marchează un ecosistem cultural inovator și sustenabil, iar doamna Sima a încheiat cu speranța ca învățătura să dăinuie și să rodească în veac.

Despre lansarea acestor proiecte, prof. univ. dr. Verginia Vedinaș a spus că „aici se deschide o școală în care copiii sunt învățați să scrie cu mâna, nu cu tastele”, îndemnând publicul să aprecieze importanța menținerii tradițiilor și educației autentice. Doamna Verginia Vedinaș a mai declarat: „Pentru tinerii aceștia minunați, nu voi obosi niciodată să mă jertfesc! Împreună, vom reuși!”


Rugăciune dedicată Școlii de Grămătici și Morii de Hârtie


Pe scena festivalului a fost lansată o rugăciune emoționantă dedicată Școlii de Grămătici și Morii de Hârtie. Rugăciunea, interpretată în patru voci de elevii specializării Arta Actorului, s-a adresat Sfântului Voievod Neagoe Basarab, protectorul acestei școli. Rugăciunea a fost un moment profund, care a reunit participanții în jurul unui ideal comun de învățătura, răbdare și respect pentru cuvântul scris.


Tot în cadrul evenimentului, fondatoarea colegiului a anunțat deschiderea Școlii de Film, continuitatea Festivalului Național de Știință și Arte „Basarab Fest” în toamna acestui an și a Festivalului „L’art d’Eco” în 2026.


Scrisoare din partea Victoriei Ioana și a lui Leonard Ștefan Diaconescu


Un moment special a fost prezentarea scrisorii Victoriei Ioana și a lui Leonard Ștefan Diaconescu, absolvenți ai Colegiului Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu” și membri dedicați ai comunității educaționale. Deși, din motive personale, nu au putut fi prezenți fizic la eveniment, cei doi au transmis un mesaj plin de recunoștință și emoție către toți participanții la festival.


În scrisoarea adresată colegilor, profesorilor și prietenilor festivalului, Victoria Ioana și Leonard Ștefan Diaconescu au împărtășit vestea personală a sarcinii, menționând că în curând vor deveni părinți și că o fetiță se află deja în pântecele Victoriei. Cu nostalgie și admirație, aceștia au reflectat asupra anilor petrecuți în liceu, amintindu-și cum, încă din perioada liceală, visau să rămână aproape de locul care le-a marcat formarea. Astfel, s-au întors în aceleași bănci, ca profesori, oluntary și susținători ai comunității educaționale care le-a fost a doua casă.


În afara concursului, s-a jucat o dramatizare după „Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry, la care toată sala a cântat alături de tinerii elevi actori. Momentul a fost pregătit de elevii specializării Arta Actorului, din clasa a IX-a a Colegiului Ecologic Pitești, sub coordonarea doamnei profesor Daniela Buțușină.

Secțiunea Arte Vizuale


Unul dintre cele mai impresionante momente ale serii a fost descoperirea lucrării „Îngerul copiilor”, realizată de Andrei Mihai Manole, un adolescent de 15 ani diagnosticat cu autism, care a obținut Premiul I la categoria Arte Vizuale. Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, președinte de onoare al Concursului de Arte Vizuale, a mărturisit că această operă i-a atras atenția de la început, datorită frumuseții și perfecțiunii sale, dar și a simbolismului puternic pe care îl transmitea.


Mihai, elev la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din Pitești, a fost invitat pe scenă alături de mama sa, care și-a exprimat mândria pentru fiul său și pentru talentul său excepțional. Într-un gest de generozitate, Mihai a decis să îi ofere doamnei Verginia Vedinaș lucrarea sa, realizată cu migală, din mărgele strălucitoare așezate cu precizie și talent. Momentul a fost atât de emoționant încât întreaga sală a fost cuprinsă de lacrimi și aplauze.


„Mi-a dat Dumnezeu forța să vorbesc și să plâng în același timp, împreună cu toți cei din sală,” a spus doamna Verginia Vedinaș, impresionată de talentul și sensibilitatea lui Mihai.


La Concursul de Arte Vizuale, Premiul II i-a revenit Ilincăi Maria Tănase (Cercetașii României – Aventura Pitești) pentru „Regină străină, suflet românesc”, iar Premiul III a fost acordat Medeei Mary Gheaur (Școala Populară de Arte și Meserii Pitești – Secția Țesut-Cusut) pentru „Semn de carte – Motiv Stea”.


Juriul a oferit mai multe premii speciale, care au evidențiat sensibilitatea artistică și profunzimea lucrărilor: Maria Ariadna Godeanu (Școala Gimnazială Waldorf, Râmnicu Vâlcea) pentru „Lumina Credinței”, Maria Vasile (Școala Gimnazială „Mircea Ghițulescu”, Cuca) pentru „Visul oricărui copil”, și Eduard Andreeas Luciu (Waldorf, RM Vâlcea) pentru „Țara mea de dor”.


Au fost acordate și premii tematice deosebite: Alexandru Florentin Marin (Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, Pitești) – Premiul Luceafărul, Andrei Predonescu și Denis Gabriel Florescu – Premiul Ion Creangă, Diana Elena Manolescu – Premiul Valachia Christiana, iar Rebeca Dincă (Școala „Marin Preda”) a primit Premiul Stella Maris pentru lucrarea „Regina Maria”.


Secțiunea Teatru


În cadrul concursului de teatru, Premiul I a fost obținut de Trupa „EDEN” (Școala Gimnazială Nr. 1, Bughea de Jos) cu piesa „Cititorul de contor”. Alexandra Tănăsescu, din aceeași unitate, a primit Premiul II pentru interpretarea din „Maria Magdalena”, iar Trupa „Epic” (Teatrul Independent Pitești) a primit Premiul III pentru „Broaștele” de Aristofan.

Premii Speciale au fost acordate lui Daniel Răzvan Iordache pentru „Iisus în celulă” de Radu Gyr și Clarei Ioana Păpușoiu pentru piesa „În Țara lui Mura-n Gură”. Nițu Vladimir Ioan a fost remarcat cu Premiul Luceafărul, pentru interpretarea sa în piesa „Eminescu”.


Secțiunea Film


Tinerii cineaști din cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești – Secția Țesut-Cusut, Bogați, au dominat secțiunea de scurtmetraj. Raisa Tică a obținut Premiul I, Adelina Maria Jucălea – Premiul II, iar Alexia Țanea – Premiul III. Medeea Mary Gheaur, deja laureată la arte vizuale, a fost distinsă și cu Premiul Stella Maris pentru contribuția sa cinematografică.


Marele Trofeu a mers la secțiunea de teatru, fiind câștigat de către Nițu Vladimir Ioan pentru piesa „Eminescu”, în cadrul căreia actorii au fost răsplătiți cu aplauze îndelungate. În această piesă, Vladimir Ioan a jucat alături de sora sa, emoționând publicul și juriul prin talent, eleganță și inocență. Această participare și reușită a marcat debutul celor doi în teatru.


Festivalul „L’Art d’Eco”, care a avut loc pe 28 marie 2025 la Teatrul Victoriei din Pitești, a demonstrat, încă o dată, că educația artistică și creativitatea elevilor pot deveni o punte de legătură între generații și un mod de a păstra și reinventa valorile culturale. Organizatorii și participanții au plecat cu promisiunea de a continua această tradiție, consolidând astfel rolul artei în formarea tinerei generații.

Festivalul a fost organizat în parteneriat cu Myosotis Media Group,Teatrul Victoriei Pitești, Cercetașii României – Aventura Pitești, GMR Media, ibis Styles Piteşti și Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Mai multe imagini pe facebook.com/ColegiulEcologicPitesti

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *